Vedeţi ce uşor este să scrii o carte? Stai cu urechea ciulită la ce povesteşte unul şi altul, te mai freci şi tu un pic de viaţă, bagi sama să nu scapi plugul din brazdă şi pac!, gata romanul!

Trebuie doar să ai puţintică răbdare şi să aduni poveştile ca pe prune! Eu chiar aşa am şi făcut: le-am adunat timp de 50 de ani!

Pui de țigan l-am scris în perioada mea cea mai neagră din Germania, când am stat pe stinghie ca găinile, adică fără job, vreo 6 luni. Ca sa nu încep să cotcodăcesc, mi-am omorât timpul, între două aplicaţii, cu scrisul. Ce-a ieşit, nu ştiu, dar poate voi afla de la tine, cititorule! Pentru bălăcareală, sau un gâdilat pe burtă, scrie-mi pe pagina de contact.  Până când nu voi primi mai mult de 10 mesaje pe zi, o să răspund la fiecare. După aia, Dumnezeu cu mila!

Ionică este un copil de țigan care crește într-un sat din Ardeal, în ultimii ani ai dictaturii comuniste. Rămas orfan de mamă, va avea parte de o viață grea, la care contribuie din plin cei din jur prin inconștiența sau nepăsarea lor.

Dedic această carte tuturor acelora care, trăind cu demnitate, nu-şi pleacă capul şi nu-şi încalcă principiile care le călăuzesc paşii în viaţă. Eu am convingerea fermă că dictatura comunistă din România nu s-ar fi putut menţine dacă românii, în marea lor majoritate, n-ar fi fost laşi. Dovada cea mai concludentă a fost, cel puţin pentru mine, faptul că, între 21 şi 22 decembrie 1989, într-o singură noapte, Partidul Comunist Român, cu milioanele lui de membri, s-a topit fără urmă!

Citește mai multe despre Pui de țigan aici.

Cei șapte beduini s-a născut în cea mai liniştită şi mai fericită perioada a vieţii mele din România (adică pe vremea când lucram la Casa Pionierilor), între 1987 şi 1989. După două încercări de publicare încununate de insucces, am aruncat manuscrisul într-un sertar, unde a stat 22 de ani. Aşa că, cine duce dorul unui roman din sertare, are acum ocazia să şi-l astâmpere!

Într-o clinică de psihiatrie din timpul ultimilor ani ai dictaturii comuniste din România, sunt internați mai mulți pacienți, dar nu pe baza fișei medicale, ci după dosarul întocmit de securitate. Aceștia înființează o asociație, cu scopul de a-i atrage pe membrii ei în activități comune, de la simple conferințe pe teme științifice sau literare, la acțiuni de rezistență pasivă sau chiar activă, contra regimului.

„Am gândit şi scris romanul ăsta ca un ovrei bătrân. Dacă n-o fi literar, măcar să rămână şi cititorul cu ceva cunoştinţe despre lumea prin care trecem. Din păcate, prea repede, ca să mai avemt timp s-o şi înţelegem!

Dedic această carte lui Richard Feynman, pentru Fizica modernă şi lui Panait Istrati pentru tot ce a scris. De asemenea, tuturor celor care n-au uitat să citească şi mai au drag pentru literatură.”

Citește mai multe despre Cei șapte beduini aici.