Odată cu liberalizarea societăţii, a apărut în literatură tendinţa de a folosi şi cuvintele licenţioase acolo unde este nevoie de ele, trecând peste tabuuri, ruşinări de mironosiţă sau indignările de moment ale apărătorilor pentru o limbă literară curată.

Ajuns în situaţia de a avea nevoie de astfel de cuvinte, adică aflat la ananghie, scriitorul are doar două posibilităţi. Acolo unde e nevoie de un cuvânt buruienos, să-l trântească direct pe hârtie, aşa cum e folosit el (poate chiar prea des) în româna populară.Cealaltă posibilitate obligă scriitorul să facă un efort de imaginaţie şi să găsească un alt cuvânt, care, potrivit contextului şi încărcat de semnificaţii noi, sugerează exact cuvântul neaoş pe care nu numai că-l înlocuieşte, dar poate stârni în cititor emoţii şi sentimente mai adânci decât orice exprimare directă. Eu am ales această cale de a mă exprima, considerând că felul acesta de a face literatură este mai potrivit cu felul meu de a fi şi de a scrie. Iată şi câteva exemple luate din romanul Pui de ţigan.

Când Ionică se pregătea să facă dragoste cu Tiţa în şura plină cu fân, apare exprimarea:

A pornit apoi să mă mângâie pe piept, apoi mâna ei a început să coboare în jos, tot mai jos. Cu mişcări sigure, mi-a descheiat fermoarul de la pantalonii scurţi, apoi s-a strecurat în cuibul unde ienicerul, pregătit deja de luptă, aştepta doar să pornească la atac. I-am dat rochiţa în sus, că nici nu mai era prea mult ce să dau și, când i-am văzut gutuia, mi-a venit aşa, dintr-odată, să strig:

Buhuhu la luna șuie,
Pe gutuie să mi-l suie,
Ori de-o fi pe rodie:
Buhuhu la Zodie;

Are cineva cel mai mic dubiu despre rolul pe care-l joacă cuvântul ienicer sau gutuie în acest context? Şi oare numai mie mi se pare că exprimarea asta e mai subtilă şi mai plină de semnificaţii si sugestii decât orice altă exprimare fără… perdea?

Ceva mai departe, acelaşi Ionică, ajuns cu frumoasa Irina pe o dormeză în pivniţă, după ce au depozitat pentru iarnă câţiva saci cu cartofi, descrie astfel ceea ce urmează:

“Când mâinile ei fierbinţi m-au eliberat din strânsoarea hainelor, l-am împins pe Hannibal, care se afla deja în poziţie avangardistă, înainte… Am dat-o apoi pe spate și i-am mângâiat perniţa moale, peste chiloţeii de mătase cu margini dantelate… Așa a ajuns Hannibal ante portas. La un moment dat, văzând probabil că mă moşmonesc prea mult, a început chiar să mă ajute, cabrându-şi trupul până ce Hannibal a pătruns chiar în inima Romei!”

Sugestiile acestui fragment de text sunt multiple, ducându-ne prin analogie cu gândul la Hannibal, cel care a stârnit strigătul de groază al romanilor: “Hanibal ante portas”, adică Hannibal se află la porţile Romei, dar şi la termenul din medicină care foloseşte expresia Ejaculare ante portas.

Şi acum, un ultim exemplu, poate cel mai reuşit dintre toate, redat în întregime, ca să poată şi cel mai sceptic cititor să se convingă de efectul indus de acest fel de a scrie:

După lupta de la Stănileşti, din 1711, unde armatele ţarului Petru I şi ale lui Dimitrie Cantemir au fost bătute măr şi încercuite de turci, atât Petru, cât şi Cantemir, riscau să cadă prinşi. Atunci a intervenit ţarina Elisabeta, care venise şi ea la război! Împărţind şase care cu bani, obţine de la turci liberă trecere pentru soţul ei. Iar Cantemir, ca să nu-i întindă turcii pielea pe băţ, îşi găseşte ascunziş – în frunziş – sub fustele cele largi ale ţarinei, reuşind astfel să iasă şi el, cu fruntea sus, din încercuire!

— Dimitraş, mare poznaş! a spus Dani atunci, pe care, cu tot frigul nopţii ce se lăsase, îl cam încălzise sfârşitul povestirii.

— Dani, nu cred că ştii, dar lupta de la Stănileşti s-a terminat pe 22 iulie 1711, când în Moldova bântuia o secetă cumplită. Asta însemna şi călduri amarnice! Ei, ia imaginează-ţi câteva ore, îmbrăcat ca de război, sub fustele atârnând până la pământ ale unei femei, pe o căldură îngrozitoare! Şi aş vrea să mai adaug că pe vremea aia, la ruşi, nici chiar ţarinele nu obişnuiau să-şi spele bidineaua!

Iată doar câteva exemple prin care cred că am reuşit să omor două muşte dintr-o singură lovitură de plici: să evit cuvintele bolovănoase şi să confer textului totodată mai multă… forţă de penetraţie!