Am primit pentru postarea anterioara de trei ori like, asa ca ma simt obligat sa continui cu un fragment din romanul  ”CEi 7 beduini” in care se analizeaza perioada proletcultista, marcata printre altele de o mare dragoste pentru poporul sovietic eliberator:

“Ca să ne facem o vagă idee despre atmosfera de atunci, iată câteva amănunte:
De 7 noiembrie se defila în toate oraşele României, cu această ocazie auzindu-se lozinci strigate cu elan muncitoresc, precum „RPR, URSS, două ţări prietene“ sau „URSS, bastionul păcii e!“
În Bucureşti, statuia gigantică a lui Lenin, cu mâna întinsă (dar nu ca un cerşetor) arăta bucureştenilor drumul spre comunism. În Sighişoara, Librăria Luceafărul se numea înainte Cartea rusă, Cinematograful Lumina purtase numele de Puşkin, iar Braşovul fusese ani mulţi Oraşul Stalin.
În Sighişoara, aproape de Hotelul Steaua, exista un monument al unui oarecare maior Isakov, despre care s-a spus ulterior că nu murise nicidecum în luptele cu nazişti, ci s-ar fi înecat într-o pivniţă cu vin, după ce, beat fiind, trăsese cu pistolul în butoaie. Să fie asta doar fantezie? Sigur este că pe faţada Hotelului Steaua se aflau statuile unor copilaşi ca nişte îngeraşi, cu puţulicile goale. Era deci de neconceput ca, în spatele unui monument ca al eroului Isakov, nişte copilaşi, fie ei şi îngeraşi, să-şi arate puţulicile, aşa că au fost daţi jos de pe soclurile lor. Însă un om cu inimă i-a ascuns într-o magazie, salvându-i de la pieire.
După ce monumentul lui Isakov a dispărut, micii îngeraşi au fost din nou puşi la locul lor, înfrumuseţând de atunci încoace faţada hotelului cu pricina.”

Din libraria “Luceafarul”, pe care am prins-o si eu sub denumirea de “Cartea rusa” n-a mai ramas decat…cladirea! In ea se vand acum in loc de carti, telefoane mobile! E un semn al vremurilor noi, in care toata lumea vorbeste, putini asculta si nimeni nu mai citeste o carte! Sau ma rog, atat de putini, incat acestia sant o cantiate neglijabila! Daca se termina creditul, fiecare face rost de 15 lei ca sa-si incarce o cartela, dar 10 lei pentru o carte nu se prea gasesc. Timpuri moderne da, dar pline de prostie si ignoranta.

Din CInematograful “Lumina” fost “Puskin”, a ramas tot numai cladirea si amintirea. Cand i s-a spus  ”Lumina” eram un pusti si am fost foarte mirat pentru ca pentru mine la cinematograf impresia a fost intotdeauna de intuneric, nu de lumina. Era pe vremea cand derbedeii mancatori de seminte de la balcon, atunci cand se apropia o scena considerata pe atunci fierbinte, incurajau actorii cu strigate de “Pup-o ba”! Si spere uimirea mea, actorii se luau dupa derbedei si ajungeau sa se sarute, spre satisfactia tuturor!

 

Opt ingerasi isi arata putulicile de pe frontispiciul hotelului Steaua, infrumusetand fatada dar si orasul. Nu mult a lipsit ca sa ramanem fara ei definitiv, asa cum s-a intamplat cu trenuletzul care trecea prin centrul orasului si care in anul 1965 a fost desfiintat de idiotii care ne conduceau pe atunci si luau toate deciziile de capul lor, fara sa intrebe pe nimeni. Ma doare deja capul cand ma gandesc ce atractie ar fi constituit azi acest trenulet si cum s-ar fi batut turistii ca sa faca o calatorie pana la Saes sau la Agnita. Primaria ar avea datoria sa incerce printr-un proiect european sa-l repuna in functiune.

In locul monumentului Maiorului Isakov a aparut, dupa vreo 30 de ani statuia unei Lupoaice care alapteaza doi copii, aducandu-ne aminte de legenda lui Romulus si Remus.

 

De curand m-am intors din concediu. Am fost si pe acasa, pe la Sighisoara, nimerind din fericire intr-o perioada fara festival. Cand e festival, Sighisoara e sub asediu! Pentru cine nu e comerciant sau proprietar de hotel, e o calamitate!

Am vizitat fosti prieteni si colegi, m-am intalnit si cu cativa cunoscuti care mi-au spus ca au citit romanul meu ” Cei 7 Beduini”, al carui subiect se petrece chiar aici. Am fost intrebat unde se afla sediul spitalului psihiatric, acolo unde a fost plasata actiunea.

Am deci de dat niste lamuriri, fiindca romanul acesta este o impletitura intre real si fictiune. E drept ca nu este un roman pe care-l poate citi oricine, e nevoie de cunostinte si inteligenta pentru a-l intelege. Am fost surprins sa gasesc pe unii care au inteles si gustat naratiunea cu toate meandrele ei!

Si fiindca pe oriunde m-as fi plimbat, nu se putea sa nu calc pe urmele beduinilor, am facut si fotografii care pot face lumina in ceea ce priveste partea reala a romanului. E drept ca multe s-au schimbat in oras de atunci, asa ca urmarind firul roamanului, care descrie Sighisoara in ultimii ani de comunsim, oricine poate sa-si dea seama de schimbarile intervenite (n-am folosit cu buna stiinta cuvantul progres, fiindca uneori este re-, nu pro-).

Actiunea, in mare parte imaginara, am plasat-o in cladirea in care se afla acum Internatul lieceului “Joseph Haltrich”, cladire lipita de Turunul cu ceas. E o cladire frumoasa, eleganta chiar, dar umbrita si la propriu si la figurat de Turnul cu ceas! Am fotografiat-o in toata splendoarea ei, dar n-am putut s-o desprind de Turnul cu Ceas, care o strajuieste dintr-o parte!

Intrarea in cladire se face printr-o poarta in care Doctorul Ardelean Ion, (personaj principal) proaspat repartizat ca medic stagiar in aceasta sectie, “a batut pana cand Mutu l-a auzit si s-a dus suparat sa vada cine e acolo si n-are ce face”

Poarta e acum innoita, din lemn sculptat, eu o stiam din tabla vopsita in verde, iar cladirea arata darapanata si neingrijita.

Am fost si la biserica din deal, unde se adunau sighisorenii in noaptea de revelion, ca sa intampine anul nou de la inaltime! (Poate ca se mai aduna si acum!)

 

De aici se scurgeau apoi grupuri-grupuri, veseli tare, “cu sticle cu vin in maini, din care imbiau toti trecatorii sa bea cu ei, dintr-un sentiment de fraternitate si o dorinta de bine care ar trebui sa anime orice suflet, in orice zi a vietii”.

Prin 1987 cand am inceput sa scriu acest roman luminau in centrul orasului doar trei lampioane stradale. “Primul era in dreptul cinematografului Lumina – nu puteau lasa tocmai cinematograful Lumina in intuneric- al doilea era la intersectia Strazii Gh. Gh. Dej cu Strada Morii, nu departe de hotelul Steaua…iar cel de-al treilea bec, coane Fanica, era acolo unde se termina centrul, atarnat intre Parc si cofetaria Liliacul”:

Ionica si Maria “au pornit apoi spre partea intunecoasa a orasului, strecurandu-se pe langa portile Liceului Agricol, parte de trotuar pe care, ca fata, trebuia s-o ocoleasca daca nu voia sa fie fluierata de derbedeii care se faceau ca invatau aici” Acum, banuiesc ca nici nu mai e nevoie sa se prefaca ca invata!

“Apoi au luat-o in jos, pe strada Tache Ionescu, care era in reparatie inca din primavara. Strada era atat de plina de excavatii si de gramezi de pietre si nisip incat Maria, care cunostea drumul, a fost nevoita sa-l duca pe Ionica de mana, ca sa nu-l scape in vreo groapa!”

Acum strada Tache Ionsecu arata relativ bine, doar pe o portiune asfaltul era distrus de ploi, asa, ca nu cumva sa cred ca am ajuns pe alta strada.

Ma opresc acum aici, desi text si material fotografic ar mai fi! Nu sant sigur insa daca va exista si interes!