Referitor la actul de la 23 August 1944, exista multe articole interesante dar si multa maculatura, care lasa pe multi sa se piarda in ceata. Desi au trecut atatia ani de la eveniment, parerile sant mai departe divergente, unii catalogandu-l ca un act de salvare nationala, altii afirmand ca ar fi o tradare josnica.

Greseala celor mai multi dintre cei care s-au incumetat sa atace subiectul este ca, avand o parere preconceputa despre evenimente, incearca in ceea ce scriu sa-si argumenteze opinia, de cele mai multe ori cu argumente false sau chiar fara nici unele, cu scopul de a-l trage pe cititor dupa ei.

De exemplu, unii adepti ai teoriei tradarii posteaza o poza de-a regelui Mihai, inconjurat de generali rusi si alaturi de Petru Groza, la o defilare oarecare. Poza nu e un argument, de vreme ce comunistii au fost capabili sa-l sileasca pe rege sa abdice. Adica daca bolsevicii au fost in stare de un lucru asa mare, n-ar fi putut ei sa-l oblige sa prticipe la o amarata de defilare? Deci, ca sa fie argumentul valabil, ar fi trebuit dovedit ca regele s-a dus acolo benevol, cu mare placere.

Altii aduc ca argument pentru tradare decoratia Pobeda acordata de Stalin regelui. Pai nu era normal sa-l decoreze daca prin actul de la 23 August, al carui artizan major a fost Regele Mihai, s-a scurtat durata razboiului cu 6 luni, ajutandu-i pe rusi sa ajunga la timp la Berlin, ca sa apuce sa jefuiasca o jumatate de Germanie? Deci, nici acest argument nu sustine teoria tradarii. Cei care folosesc aceste argumente atat de gresit, dau dovada de o lipsa de logica ingrijoratoare.

Dar, inainte sa-i trimit pe acesti mazgalici de hartie la mamicile lor, ca sa-i mai dea odata la gradinita, va spun ca dezlegarea misterului este simpla. Deci, ca sa-i facem sa priceapa si pe mazgalici, iata o mica povestioara:

Un tata foarte iubitor, avea o fica tot asa de iubitoare si de cuminte. Intr-o zi, fata ii cere sfatul tatalui cu privire la un baiat, pe care-l cunosteau amandoi si cu care voia sa se imprieteneasca. Tatal ii spune, incantat, ca sa aiba in baiatul acela toata increderea. Atunci fata, lasand la o parte ultimele retineri, acepta o plimbare la marginea padurii, pe inserat. Atunci flacaul profita de ocazie si o violeaza.

Dar sa trecem la oile noastre. Dupa arestarea lui Antonescu si a guvernului sau, in seara de 23 august s-a transmis la radio discursul inregistrat al regelui. A fost un discurs mai lung, dar mie imi ajung doar 5 randuri:

” ROMÂNI,

Un nou Guvern de Uniune Națională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voința hotărâtă a Țării de a încheia pacea cu Națiunile Unite. România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere.”

Ce-a facut armata romana? A INCETAT LUPTA DIN ACEL MOMENT si i-a primit pe soldatii sovietici cu INCREDERE.

Ce-au facut rusii? N-au semnat armistitul cu Romania decat la 12 septembrie 1944, timp in care au tratat tara noastra ca pe un stat ocupat. Au luat, fara sa traga un foc de arma 150 de mii de prizonieri, toata tehnica de lupta, constand in armament, munitie, efecte militare, au rechizitonat avioanele si vasele marinei romane. Au jefuit, violat si distrus tot ce le-a cazut sub labe.

Vreau sa va a mai spun cateva cuvinte referitor la acest articol. L-am scris in asa fel, incat toate afirmatiile sa fie deductii logice ale faptelor istorice pe care oricine le poate gasi in internet. M-am ferit sa fac afirmatii care nu sant sprijinite de argumente logice solide. N-am condamnat pe nimeni, nu am spus despre nimeni vorbe jignitoare. Cuvantul mazgalici nici nu este o jignire. Pentru mine scrisul fara noima si logica e o mazgaleala, Iar autorul este un mazgalici.

Apoi, foarte important, te-am lasat pe tine, cititorule, sa-ti faci o parere, sa tragi singur concluzii. N-am venit sa-ti bag pumnul pe gat, sa te oblig sa-ti revizuiesti opiniile, sa te duc acolo unde vreau eu. Dar daca ai prins gust pentru acest fel de articole, o sa vezi ca nu-ti vor mai place celelalte. Atunci vei fi mai putin manevrabil, mai tare pe opinia ta, vei avea mai multe argumente in discutiile cu altii. De ce? Pentru ca ai inceput sa gandesti singur, cu mintea ta.

De ani buni sant un monarhist convins si fiindca am fost monarhist doar pentru mine, nu am nevoie sa vin cu dovezi in sprijinul acestei afirmatii, desi de ele nu duc lipsa.

Am fost deci foarte bucuros cand am constatat ca ideea monarhica incepe sa prinda radacini tot mai puternice, pe masura ce clasa politica actuala isi da tot mai mult in petec. Asta insa nu m-a retinut sa critic unele aspecte, pe care eu le consider greseli strategice.

Una dintre ele este si aceea de a ridica in slavi casa regala fara discernamant, de a propune nume la functia de viitor rege al tarii, de a lupta nu pentru o idee, ci pentru o persoana. Ce vor face cei care adopta aceasta tactica simplista daca alesul lor va muri sau se va compromite, nu se stie! Dar, cu siguranta, miscarea monarhista ar avea mult de suferit.

Pe cand strategia caruia eu ii sant adept lupta pentru o idee si nu ia in considerare persoanele, cel putin in faza asta.  Am sustinut totdeauna ca luarea in considerare a numelor preum Mihai, Nicolae, Duda, Principesa X sau Y ascund in ele primejdii mari, fiindca toti sant oameni si toti pot gresi. De asemenea, eu nu limitez alegerea regelui la casa regala actuala, pentru ca n-ar fi democratic. S-ar putea sa fie alta alteta regala mai potrivita si mai capabila sa ne fie rege, din alta familie regala. E un punct de vedere logic, celalalt este istoric. Viitorul ar putea sa ne dovedeasca ca este si istorie!

Apoi, este o impertinenta sa sustii un nume, fiindca asa ti se pare tie ca ar trebui sa fie! Este si o pozitie destructiva, pentru ca nume sant mai multe, ceea ce ar dezbina Miscarea Monarhista inainte ca ea sa prinda puteri. Ideea ca un nume va uni, este total gresita. Atata vreme cat nu va apare o personalitate puternica, carismatica, care sa impuna prin caracter, prestanta, educatie, cultura si care sa castige simpatia romanilor asa cum a castigat-o Cuza, ideea aceasta nu are continut. Sa-mi spuna si mie cineva un singur nume care ar avea calitatile acestea si eu ma inchin in fata lui!

Din pacate, acum reputatia casei regale romane are de suferit de pe urma ficei regelui Mihai, Irina, asa cum a avut si cu cealalta fica, Sofia. Irina este acuzata de un tribunal din Statele Unite ca ar fi organizat, alaturi de sotul ei lupte ilegale de cocosi! Iata ce gainarie arunca acum umbre asupra lui Mihai I.

Sper ca Miscarea Monrahica va invata ceva din lectia asta a vietii, desi a avut o experienta anterioara asemanatoare cu domnul Duda, care ar fi trebuit sa-i puna pe ganduri si sa-i reorienteze. Am spus de pe acest blog ca adeptii acestei miscari nu sant destul de maturi si am si dovada ca nu sant. Daca ar fi, ar scrie macar un cuvant despre aceste postari ale mele, care nu le sant deloc defavorabile, ci doar doreste sa le arate greselile pe care le fac.

Daca ei considera insa ca cel ce greseste sant eu, sa ia cuvantul si s-o dovedeasca. Dar atata timp cat tac, inseamna ca eu am dreptate. Si atunci, de ce continua pe aceeasi coarda? Ca sa fiu sincer, pot intelege si accepta aceasta logica doar la copii prescolari.

Speranta insa nu este pierduta! Orice om de geniu a fost si el odata prescoalar! Doar ca, ascultand de sfaturile bune, dovedind ratiune si logica, vointa si consecventa, a reusit sa gaseasca drumul cel bun. Asa sper ca se va intampla si cu Miscarea Monarhica actuala.

Acest leitmotiv este auzit, din fericire tot mai des, multi oameni cu judecata considera monarhia o solutie mult mai potrivita decat republica pentru stadiul actual in care a ajuns tara noastra.

Miscarea monarhica prinde deci aripi si probabil, atunci cand va deveni clar ca a devenit foarte puternica, nu va mai ramane nici un republican in Romania, asa cum dupa 22 decembrie 1989 n-a mai ramas nici un…comunist! Chiar si parlamentul va trece in barca monarhista, fiind stiut ca la politicieni cameleonismul e insusirea cea mai raspandita.

Astea fiind clare, ma intreb daca si pentru monarhisti e la fel de clar ca monarhia nu este un scop in sine. Nu punand un rege in locul unui presedinte vom face din tara noastra un picior de rai. Dimpotriva, ma tem ca, aducand monarhia prea repede si fara o pregatire suficienta, se va ajunge la discreditarea ei.

Monarhia trebuie sa fie garantul schimbarii. O noua constitutie, o noua abordare a tuturor problemelor tarii, o noua organizare a statului, o noua orientare a societatii. Vor fi necesare reforme aproape pretutindeni, de la invatamant, la justitie, de la sanatate, la culltura.

Si asta nu se va putea face decat cu o idee clara si cu o vointa puternica de a eradica din functiile de conducere a tuturor neghiobilor, cozilor de topor, schmecherilor, hotilor, baietilor destepti, politrucilor fara constiinta, catarati in functii de conducere si care au format o increngatura prin care nu poate razbi nici un om capabil si cinstit.

Monarhistii au deci nevoie de ceva mai mult decat de cate un “Traiasca regele!” sau de a ridica osanale unuia sau altuia, de parca altetele si printii ar fi cu totii rupti din soare. Am propus deseori prin postari directe ca lupta pentru recunoastrea monarhiei sa fie dusa in doua etape. Prima sa fie impunerea monarhiei, fara sa se pronunte nici un nume sau sa se aduca in fata publicului pretendenti regali.

Nimeni nu subscrie acestei idei de parca daca ai sange albastru, esti scutit de a face prostii sau ar fi imposibil sa faci greseli. Poate ca pot intelege psihologia unor monarhisti de a prezenta numai lucruri favorabile, dar acest lucru nu ajuta cauzei prea mult, atata vreme cat pozitia lor este contrazisa de istorie.

Nu exista societate, forma de guvernamant, persoane care sa fie perfecte si fara greseli. Numai in comunism balbaitul de Nicolae Ceausescu era prezentat de lacheii lui ca cel mai destept, cel mai inteligent, cel  mai cel dintre toti oamenii de pe pamant. Se pare ca monarhistii cad si ei in pacatul asta, fie constient, fie fara sa-si dea seama.

Multi aduc ca argument in favoarea reinstaurarii Monarhiei faptul ca regele Mihai a fost silit sa abdice de comunistii romani sprijiniti de sovietici, la 30.12.1947. Eu cred insa ca regele si-a semnat documentul de abdicare la 23 august 1944 cand, in colaborare cu sovieticii, a acceptat ca maresalul Antonescu sa fie arestat iar armata romana sa intoarca armele. Rusii insa nu au recunoscut acest act decat dupa doua saptamani, timp in care mii de militari romani care s-au lasat amagiti si au depus armele in fata rusilor, au fost apoi luati prizonieri si au disparut in gulagurile URSS. Stia el Antonescu de ce spunea ca nu semneaza cu rusii un pact decat dupa ce i se acceptau conditiile. Cand cei din anturajul sau il sfatuiau sa cada la intelegere cu rusii, el spunea: “Eu nu sar din avion fara parasuta!” A fost tradat deci si soarta lui este cunoscuta. La ea si-a adus contributia si regele Mihai.

Era desigur tanar, situatia tarii era incurcata, dar ca sa ai incredere in rusi si mai ales in sovietici, era una din cele mai mari greseli pe care puteai s-o faci. Acestora, cand le-a venit bine, s-au debarasat si de Mihai, fostul lor aliat, care nu le mai era de nici un folos.

Ce ne arata istoria? Ca si regii pot gresi, pot lua decizii care ulterior pot avea consecinte grave asupra tarii. E nevoie deci de un consiliu de coroana format din oameni integrii, cu coloana vertebrala si cu constiinta. Apoi, acestia trebuie sa fie specialisti, oameni de vasta cultura, care sa poata indruma si da sfaturi unui rege, oricine ar fi el.

De asta am afisat mai demult o postare despre fapul ca miscarea monarhica trebuie sa se maturizeze. Unul dintre cel care a postat odata un filmulet cu Printul Nicolae la Iasi, ne ruga plin de patos sa-l sustinem pe Printul Nocolae. Ca argument unic si suficient, scrisese la urma o propozitie induiosatoare: “Petru ca merita!”

Acum eu sant departe de a afirma ca Printul Nicolae n-are calitati si n-ar merita, fiindca nici nu-l cunosc si in faza asta nici nu ma intereseaza altceva decat fondul problemei. As intreba pe orice monarhist ce vor face dupa ce monarhia va fi reinstaurata. Cum vor evita ei ca toate puslamalele care conduc azi tara si-si bat joc de ea vor fi puse cu botul pe labe? Cum vor pune societatea romaneasca pe baze etice si morale, cum vor asigura cadrul prin care competenta si verticalitatea sa invinga smecheria si invarteala pe banii statului?

Deci, ca monarhia sa nu duca tara mai departe in deriva asa cum o duce acum republica, e nevoie de un proiect serios, la care sa puna osul  si sa transpire multi, foarte multi oameni. E nevoie de implicare, de drag de tara, de convingerea ca e posibila o schimbare. Si schimbarea se poate face numai cu un plan bine pus la punct, cladit caramida cu caramida.

Eu am sa incep munca asta, care cum v-am spus, depaseste puterile unui singur om. Va fi nevoie, daca credeti ca merita, sa sprijiniti si sa continuati munca la proiectul acesta. Numai daca rezultatul va fi viabil si credibil, va fi in stare sa convinga pe cei cu inclinatii republicane sa adere la el si sa-l sustina. Veti vedea ca daca reusim sa dam viata acestui proeict, nici nu va mai fi important cine va fi ales si recunoscut ca rege. Fiindca daca cadrul corespunde, se va gasi cine sa strige “Traisca regele!”, oricine ar fi el.

In localitatea in care traiesc in Germania exista un monument al fiilor satului, cazuti pe campul de lupta. Nu conteaza daca a fost ultimul racan, care poate a murit de frica, toti isi au locul intr-o lista cu numele lor si numarul regimentului din care au facut parte.

Este un semn de respect pentru cei ce si-au pierdut viata luptand pentru tara lor. Si acest cult este raspandit peste tot la nemti, am vazut astfel de monumente in multe localitati.

In Sighisoara, la capatul de sus al Scarii Scolarilor, daca o iei la stanga si privesti putin in jos, o sa zaresti un monument care, privit din spate pare o racheta de-a lui Hermann Oberth.

Din fata insa arata a cu totul altceva:

Este tot un monument ridicat in amintirea unor militari cazuti pe campul de lupta. Desigur ca este vorba de soldati de origine germana, care probabil ca au luptat chiar contra trupelor romane care incerau sa elibereze Ardealul. Dar asta nu are acum nici o importanta.

Noi romanii insa, lasam iarba sa creasca si uitarea sa se lateasca peste morminte, desi tocmai asta n-ar trebui sa facem. Dar, cum sa ne gandim cu piosenie la un bucatar de la furgonul de aproizionare peste care a cazut o bomba, cand noi lasam in uitare oameni importanti, care au facut mult pentru tara asta? Unul dintre acesti nedreptatiti ai sortii este si Dumitru Draghicescu, despre care am sa scriu in curand pe pagina “Romania poate deveni o Elvetie Orientala”.