Arhive lunare: November 2014

Ochiuri sau omleta?

Lasă-mi un mesaj

Copil fiind,  la mama acasa, in Ardeal, vorbeam intre noi cifrat, in coduri. (Aveam si o limba „pasareasca“, care vorbita repede, nu era priceputa de cei mari, spre incantarea noastra.) Faceam chiar analogii surprinzator de istete pentru varsta aceea. De exemplu ouale, le mancam si noi, ca tot romanul, ochiuri sau omleta. Omleta, ca sa iasa pufoasa si gustoasa, trebuia batuta temeinic, cu un obiect contondent in castron, pana facea spume. La noi omleta se numea „papara“. Cand ne intalneam „in gasca“, dupa ce unul dintre noi primea cate o batuta strasnica, „cu strigaturi“, acela spunea plin de mandrie, dar si de vanatai, ca „a mancat papara!“

O asemenea papara am mancat eu de la unii din cititorii de pe blog, cand am scris un articol in care am aplicat doctrina legionara intr-o analiza politica. Ar fi fost, ziceau, „o blasfemie“. M-am intrebat, de unde vine aceata diferenta de perceptie, fiindca critica n-a fost facuta cu rea intentie.

Diferenta de opinii vine din situatia diferita, prin care unii, cu psihologie die cititori, ma critica, fiindca eu am avut, poate fara sa-mi dau seama, psihologie de autor. Doctrina legionara este pentru unii un lingou de aur, care trebuie pastrat in cel mai intunecos colt al buncarului bancii nationale. Nimeni nu are voie sa se apropie de zona aceea macar. Eu insa am doctrina legionara pe masa de lucru de doi ani de zile. E unealta mea zilnica de lucru, de care ma folosesc intr-una, asa cum batranul instalator pensionar, inca verde, mai fuge cu geanta lui jerpelita prin oras, ca sa repare robinete sau chiuvete care curg. Are in geanta, printre sfoara de canepa si garnituri diferite si o cheie franceza, pe care a primit-o inca pe cand era ucenic, de la maistrul sau. De cheia asta franceza nu s-a despartit niciodata. Dar bietul instalator, desi tine la cheia lui ca la ochii din cap, nu ezita, daca e nevoie, sa repare cu ea si WC-uri infundate. Lui nu i-a trecut niciodata prin minte ca cheia lui franceza s-ar putea simti jignita, in contact cu murdaria omeneasca. Dupa intervenitia „blasfemica“, o ia cu drag, o spala, o sterge si-i pune cateva picaturi de ulei pe rotita dintata si pe canalul falcii mobile. Apoi o inveleste intr-o carpa curata si o pune in geanta, pregatita pentru o noua interventie.

Deci, raman pe blog cu orice risc, fiindca aceasta strategie de „demistificare“ a doctrinei legionare mi-a adus multe beneficii ca autor al unei carti despre Legiune si despre Codreanu. Stiti desigur, prieteni, ca subiectul ML este  „tabu“. Fiecare om cuminte si cu minte, cu situtatie stabila si salar de la guvern, stie asta si nu se leaga la cap daca nu-l doare. Mai bine studiaza trecutul, prezentul si posibilitatile de dezvoltare ale prostitutiei cubaneze. Daca se poate pe viu si la fata locului! Numai unul ca mine, cu mintea „cat o nuca“ putea face greseala de a aborda acest subiect. Dar, zic eu aici, abordand aceasta tema cum am scris mai sus, am descifrat secrete si explicat situatii pe care cred ca nimeni inaintea mea nu a facut-o. De exemplu, Codreanu in „Pentru Legionari“ afirma despre unii, pe care el altundeva ii numeste rataciti, ca nu inteleg mistica nationala pentru ca nu o pot trai. Mistica nationala a fost si subiectul unui capitol din carte, in care am adancit in felul meu subiectul:

Achitarea lui Codreanu şi a celorlalţi acuzaţi a stârnit o vie emoţie în ţară. Trenul special cu care au plecat moldovenii lui veniţi la proces, focșăneni, ieşeni, bârlădeni, vasluieni, a fost întâmpinat în toate gările de pe traseu de mii de oameni cu bucurie, flori şi mare dragoste. Au fost momente de mare înălţare sufletească, ce nu s-au mai pomenit pe plaiurile româneşti de la Marea Unire din 1918. În multe gări trenul a oprit şi atunci au asistat cu toţii la manifestaţii de simpatie şi de dragoste din partea locuitorilor de la Slatina, Piteşti, Bucureşti, Focşani. Printre cei care îşi manifestau bucuria şi dragostea erau foarte mulţi copii şi tineri, purtând cu mândrie costume naţionale româneşti. Iar bătrânii cu plete albe plângeau:

 

„Prin tine-şi văd bătrânii tot avântul,

Ce-l trâmbiţau cu drag în larga zare,

Prin tine se răzbună tot pământul

Şi înfloreşte România-Mare.“

Ce-i putea face pe nişte bătrâni să se emoţioneze atât de mult, încât să le dea lacrimile? Codreanu explică acest fenomen tulburător prin vocea tainică care şoptise fiecăruia îndemnul:

„Veniţi la gară, pentru că din toate trenurile care trec, este unul care merge astăzi pe linia destinului românesc. Toate merg pentru interesul celor din trenuri, acesta merge pe linia neamului, pentru neam. Mulţimile au câteodată contact cu sufletul neamului. Un minut de viziune. Mulţimile văd neamul, cu morţii, cu tot trecutul lui. Îi simt toate clipele de mărire, ca şi acelea ale înfrângerii. Simt cum clocoteşte viitorul. Contactul acesta cu neamul întreg e plin de înfrigurare, de cutremur. Atunci mulţimile plâng. Aceasta va fi fiind mistica naţională, pe care unii o critică, pentru că nu ştiu ce este şi pe care alţii nu o pot defini, pentru că nu o pot trăi.”

Mistica naţională a fost mereu prezentă în toate clipele de înălţare ale poporului român, de la Mircea, Vlad, Ştefan sau Mihai Viteazu, atât de fericit exprimată de George Coşbuc în poezia Paşa Hassan. Cel ce întrupează sufletul şi speranţele neamului trebuie să fie primul pe câmpul de luptă:

Pe vodă-l zăreşte călare trecând

Prin şiruri, cu fulgeru-n mână.

În lături s-azvârle mulţimea păgână.

Căci vodă o-mparte, cărare făcând,

Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,

Oştirea română.

Această sarcină uriaşă, mult peste puterile omeneşti, plină de înălţare şi de tragism, dă eroilor un destin prin care, în calea celor Aleşi totul devine hiperbolic, potenţat de mistica care nu este altceva decât susţinerea divină pentru a îndeplini un ideal creştin. Ne întoarcem iarăşi la Coşbuc, care cu sensibilitatea lui poetică prinde magistral această trăsătură a eroului mistic, devenit Arhanghel:

Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier

Şi zalele-i zuruie crunte,

Gigantică poart-o cupolă pe frunte,

Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,

Iar barda din stânga-i ajunge la cer,

Şi vodă-i un munte.

La Bucureşti, mulţimea care l-a aşteptat la Gara de Nord a umplut până la refuz piaţa gării, revărsându-se spre Calea Griviţei şi spre Clădirea Politehnicii din strada Polizu. Au fost acolo peste 50.000 de oameni, veniţi doar din imboldul inimii să-l vadă şi să-l întâmpine pe cel pe care-l socoteau demn de dragostea lor. La Focşani, trenul a ajuns la trei noaptea. Acolo aşteptau o mie de oameni venirea trenului, care întârziase. Erau adunaţi acolo de unsprezece ore şi voiau cu toţii ca să-i oprească pe Codreanu şi cei apropiaţi lui câteva zile la Focşani. Dar Codreanu, mânat de dorul de a-şi vedea oraşul şi familia, avea să pornească mai departe. Focșănenii, cei care se simţeau păgubiţi fiindcă n-au avut norocul celor din Turnu Severin ca procesul să aibă loc la ei în oraş, smulg lui Codreanu promisiunea ca nunta lui să aibă loc la Focşani, pe 14 iunie.

Dimineaţa ajung la Iaşi. În gară, mii de oameni, mai ales studenţi, îi iau pe sus pe cei din tren şi-i duc la Universitate, unde desigur, dau de cordoane de jandarmi care păzeau, nu-i aşa, Universitatea ca să nu fie profanată. Mulţimea rupe cordoanele jandarmilor şi pătrunde în aula universităţii, unde Profesorul Cuza ia cuvântul. Corneliu, care nu-şi mai văzuse familia de opt luni de zile dă o fugă şi până la Huşi unde mama lui, cu lacrimi în ochi, l-a primit în pragul casei.

Pe 14 iunie, Corneliu face nunta cu domnişoara Ilinoiu Elena la Focşani, aşa cum promisese. Aici a fost totul pregătit de un comitet de organizare. La nunta lui Corneliu au participat, se spune, o mulţime gigantică, care număra între 80.000 şi 100.000 de oameni şi vreo 2000 de care cu boi, căruţe cu cai şi automobile. Această nuntă a fost filmată, dar filmul a rulat doar de două ori la Bucureşti pentru că ministerul de interne a interzis filmul, l-a confiscat şi i-a dat foc.

Pe 10 august 1925 Corneliu avea de gând să boteze 100 de copii din zona Focşanilor, dar guvernul, pentru a împiedica această acţiune creştină, a decretat în Focşani stare de asediu. Totuşi botezul a avut loc, cu mari greutăţi, în satul Ciorăşti de lângă Focşani. Între baionete, cum avea să spună cu amărăciune Codreanu, 100 de băieţi au primit numele de Corneliu.

Aşadar 19.300 de avocaţi voiau să-l apere,  80.000 de nuntaşi să-i pună pirostriile, 100 de prunci să-l aibă ca naş şi să-i poarte numele. Nu purta deja Codreanu o gigantică cupolă pe frunte? Şi Mâna Lungă cu hoarda ei  — neadormită — nu era de acum  mereu pe urmele lui?

 

De ce a invins Johannis?

4 mesaje

Ultima mea carte aparuta de curand, este un roman istoric cu multe personaje reale, precum Parintele Arsenie, Corneliu Zelea Codreanu, Petrache Lupu sau Carol al II-lea. O asemena tentativa, care a avut ca rezultat o carte de 494 de pagini nu ai voie s-o scrii dupa ureche. A fost nevoie de o documentare pe masura, pe care am fost obligat s-o fac aproape exclusiv pe internet. Cercetand cam tot ce mi-a putut oferi internetul despre Miscarea Legionara, am avut o revelatie. Am descoperit de ce Miscarea Legionara a fost prigonita de toate fortele reactionare din jurul ei, precum camarila lui Carol al II-lea, comunistii, liberalii si taranistii, Germania, Uniunea Sovietica si Anglia, Hitler si Stalin, de vreo 20 de guverne perindate pe la putere in perioada dintre cele doua razboaie mondiale si inca de multi altii, in frunte cu Oculta Mondiala.

Cauza prigoanei neincetate, care continua si azi, a fost aceea ca Corneliu Zelea Codreanu a facut o exceptionala descoperire, care are azi o si mai mare importanta. El a conceput o doctrina si un sistem de organizare imbatabil, victorios in orice fel de confruntare, cu orice si cu oricine. Aceasta descoperire, pe care el a aplicat-o in organizarea cuiburilor, a cetatuilor legionare si a Fratiilor de Cruce, a facut ca din 1927 pana in 1938, anul in care Codreanu a fost asasinat miseleste de dusmanii sai, Legiunea sa ajunga la un milion de membri. Puterea lor insa nu a constat numai in numar, ci mai ales in spiritul de jertfa, in organizare perfecta, in disciplina de fier, dar autoimpusa de fiecare legionar in parte. Aceasta organizare i-a facut galbeni de invidie pe rusi. Un prizonier roman legionar povesteste in amintirile lui ca rusii au intocmit dosare fiecarui prizonier. La interogatoriile care au avut loc, la soldatii sau ofiterii obisnuiti, participau unul, doi sau trei comisari. Cand cel interogat era legionar, comisia de politruci, cu caiete si creioane bine ascutite ca sa ia notite, ajungea si la 120 de persoane. Ei au dorit cu orice pret sa afle secretul prin care legiunea a educat asemenea caractere, dar n-au reusit. Daca-l aflau si mai ales, daca ar fi fost in stare sa-l aplice, ar fi devenit de departe puterea mondiala numarul 1.

In carte am demonstrat amanuntit superioritatea doctrinei legionare asupra oricarei alte doctrine, pretinzand ca este o doctrina victorioasa, de neoprit. Nimeni nu i se poate opune, daca ea este aplicata consecvent si in spiritul pe care Codreanu l-a imprimat Legiunilor sale.

Ca sa dovedesc adevarul celor de mai sus, fac o analiza a candidatilor Ponta si Claus Johannis, prin prisma doctrinei legionare. Ca sa nu ma intind pe vreo suta de pagini, voi lua din „Carticica sefului de cuib“ cateva reguli de comportare legionara, pe care Codreanu le numeste „Legi“ (Carticica se gaseste in internet gratuit pe mai multe site-uri legionare, nu ezitati s-o cititi, este foarte asemanatoare cu evanghelia si este baza doctrinei legionare):

1) Legea muncii: munceşte. Munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag. Răsplata muncii să-ţi fie nu câştigul, ci mulţumirea că ai pus o cărămidă la înălţarea Legiunii şi la înflorirea României.

Ponta: un smecheras de Bucuresti, care n-a fost in stare sa-si faca lucrarea de doctorat fara sa se infrupte cu nerusinare din munca altora.

Johannis: Om muncitor, caruia ii place „lucrul bine facut“, adica dus pana la capat. A facut din Sibiu un oras infloritor, la nivel european, cu locuri de munca berechet, cu firme serioase, care au venit PENTRU EL la Sibiu, fiinca le-a garantat rezolvarea actelor fara birocratie si fara ciubucareala. Nu trebuie nici o alta dovada, afara de faptul ca sibienii au votat „Johannis“ in proportie covarsitoare.

2) Legea educaţiei: trebuie să devii altul. Un erou. În cuib fă-ţi toată şcoala. Cunoaşte bine legiunea.

Ponta: Ii lipsesc cei 7 ani de-acasa. Needucat, mojic, fudul, imatur. A dus o campanie josnica impotriva lui Johannis. Pana acolo a mers cu mojicia, incat a ajuns sa-i reproseze lui Johannis ca nu are copii. Deci, in conceptia lui Ponta, o familie de tigani care are 12 copii si-i trimite la furat pe strazile Parisului, e mai presus decat o familie cinstita, careia Dumnezeu nu i-a dat copii.

Johannis este un om educat, nu s-a coborat nici o clipa la nivelul submediocru al adversarului. Nu s-a amestecat in troaca porcilor, ramanand curat si demn.

3) Legea tăcerii: vorbeşte puţin. Vorbeşte ce trebuie. Vorbeşte cât trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuieşte; lasă pe alţii să vorbească.

Aici nu am de adaugat nici eu nici un cuvant. Prefer sa tac! :)

4) Legea onoarei: mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă, nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei.

Cand ziaristii l-au intrebat pe Johannis de ce nu raspunde josnicilor emanate din radurile adverse, Johannis a raspuns ca nu vrea sa fie la randul lui badaran (imi scapa acum cuvantul, poate ma ajutati voi sa mi-l reamintesc). „Mai bine pierd“, a spus el in incheiere.

5)  Legea disciplinei: fii disciplinat legionar, căci numai aşa vei învinge. Urmează-ţi şeful şi la bine şi la greu.

De mic copil am fost fascinat in Sighisoara de ordinea care domnea la inmormatarile sasesti, total opuse debandadei si vaicarelilor de la romani. Sasii mergeau in tacere in urma sicriului, doi cate doi, in coloana, ca sa poata trece chiar si un autobuz pe langa ei. Johannis sas fiind, e clar ascendentul lui si din punct de vedere al disciplinei asupra lui Ponta.

6) Legea ajutorului reciproc: ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.

Aici nu mai sunt sigur daca Johannis e mai tare decat Ponta. La sasi, simtul proprietatii este extrem de dezvoltat. De asta faptul ca Johannis are 6 case nu ma mira de loc. Nu are copii si s-a gandit sa-si faca un capital pentru batranete. E in psihologia lor sa fie strangatori! Cand a raspuns la alt atac suburban, ca de pe Groapa lui Ouatu, de-al lui Ponta, ca nu conduce o Dacie ci merge cu un BMW, Johannis a spus ca BMW-ul este al unui prieten, care i l-a dat sa-l foloseasca. A economisit astfel banii primariei sibiene, care altfel trebuia sa-i cumpere o Dacie. Deci Johannis este econom nu numai pe plan personal, ci si cu banii publici.

Victoras in schimb, mai ales in perioadele prelectorale, e tentat sa fie foarte darnic cu pomenile. Numai ca Zelea Codreanu se referea la ajutorul dat aproapelui din ceea ce avea legionarul, nu sa dai din bugetul statului! Deci si aici se pare ca Iohannis conduce.

Prieteni, aceasta comportare demna a omului Claus Johannis, care a aplicat cumva instinctiv si nu la modul constient doctrina legionara, i-a adus victoria.

Imaginati-va acum 10 milioane de romani care au adoptat si care aplica strict in viata doctrina legionara. Atunci am ajunge cu adevarat la capacitatea de a infaptui visul legionar, atat de fericit exprimat de Ion Mota in testamentul lui: “Capitane, sa faci o tara ca soarele sfant de pe cer!”

Semne bune anul are!

Lasă-mi un mesaj

Prieteni, sectiile de votare s-au inchis si pentru unii va fi mare bucurie, pentru altii o profunda tristete. Dar, indiferent cine va castiga, eu simt cu adevarat ca am inceput sa ne recastigam tara! Fiindca trebuie sa intelegem ca atat sprijinitorii lui Victor Ponta, cat si ai lui Johannis, isi leaga sperantele, fiecare in felul lui, ca prin alesul lor viata tuturor romanilor va capata mai mult sens si consistenta. In fond, vrem cu totii acelasi lucru!

De multa vreme urmaresc evolutiile de pe scena romaneasca (eu traind in diaspora) cu speranta unor semne imbucuratoare. Ani in sir, aceste semne nu s-au aratat, sau au fost atat de firave, incat nu merita sa-mi pun speranta in ele. De cateva zile insa, lucrurile incep sa se miste in directia buna. Pentru prima data am vazut solidaritate intre romanii din tara si cei de afara. Lozincile idioate de sorginte comunista, cu vadita tendinta de dezbinare (De genul „Ei n-au mancat salam cu soia!) propovaduita de cei care si acum se mai afla in partidul oligarhilor PSD, nu mai au putere, romanii incep sa-si dea seama ca trebuie sa se organizeze si ca trebuie sa iasa din pasivitatea mioritica in care s-au complacut ani de zile.

Asta ma si face sa cred ca baronilor, indiferent daca Ponta le va fi presedinte si-i va lua sub aripa lui sau poate va veni Johannis cu altii din PNL, acestora le va fi din ce in ce mai greu sa-si mai faca mendrele. Presiunea care acum vine din diaspora, a gasit ecou in romanii din interiorul tarii! Asa ceva nu s-a mai pomenit pe meleagurile noastre!

Sunt semne care ma fac sa cred ca tuturor jefuitorilor de tara  li s-a apropait funia de par! De asta, dragii mei, nu fiti tristi daca va invinge Ponta, asa cum se pare ca va fi. Si chiar daca va invinge Johannis, el singur nu va putea face nimic fara sprijiul nostru. Acesta este marele castig al acestor alegeri. Un castig imens, prin constientizarea uriasei forte pe care o reprezinta unitatea si fratia noastra si care va putea determina politicul sa tina seama de dorintele noastre. Astept cu incredere noi confirmari ale acestui spirit nou, care a inceput sa se manifese abia in ultimele zile.

De ce n-am si eu norocul lui Victor Ponta?

2 mesaje

In ultimii doi ani am publicat trei romane, ca scriitor amator. Daca sunt scrise bine sau nu, asta are cine s-o decida. Ce vreau eu insa sa spun aici este ca rele sau bune, sunt cartile mele! N-am plagiat nici un rand, de la nimeni! Tot ce se afla intre copertile lor, a iesit doar din capul meu cel lunguiet. Ce-ar fi, mi-am zis, ca ziarul New York Times sa ma acuze de plagiat? Doamne, cum nu da norocul asta peste mine! Ce le-as mai freca eu ridichea cu un proces, in care mi-as recapata demnitatea botita pe nedrept, odata cu o suma rotunjoara pentru daune morale!

De curand am scris si eu despre Victor Ponta ca nu merita sa ne fie presedinte fiindca a plagiat si pentru mine este si din cauza asta un om de nimic, care si-a insusit pe nedrept munca altuia. Unii numesc plagiatul furt intelectual, eu il numesc furt cu circumstante agravante. Agravante, pentru ca unul care fura o paine fiindca ii e foame are cel putin o scuza, pe cad unul care are tot ce-i trebuie, dar vrea sa para ce nu-l duce capul, furand munca altora, este pentru mine nu numai hot, ci si un om fara caracter, care vrea sa para ce nu este.

Ceea ce am scris a fost plin de agresivitate, asa cum scriu eu de obicei cand e vorba de tare de caracter. Am primit un comentariu la aceasta intervenite a mea de la o sustinatoare infocata a lui Victor Ponta, care m-a acuzat c-as fi fost foarte  dur (ceea ce este adevarat), dar si ca Victor Ponta n-ar fi plagiat, fiindca justitia a dat verdictul ca n-a plagiat si ca ar fi bine sa respect independenta justitiei.

Sigur ca fiecare are dreptul sa voteze cu cine vrea si are dreptul la opinie si la replica. Eu nu am negat niciodata aceste drepturi fundamentale. Doar ca am fost deranjat ca persoana respectiva nu recunoaste ca Victor Ponta este plagiator cu diploma de merit. Eu n-am nevoie de nicio instanta judecatoreasca ca sa-mi spuna daca Victor Ponta a plagiat sau nu. Toti cei interesati de subiect au avut putinta sa se convinga singuri de acest lucru. Am facut-o si eu la vremea respectiva, urmarind coloanele ziarelor cu lucrarea din care a copiat „Copy-paste“ si cu randurile aproape identice din lucrarea de doctorat a marelui Dottore. Nici macar frazele n-a fost in stare sa le prelucreze in maniera personala, furand numai continutul. El a copiat pur si simplu si doar pe ici pe colo a mai pus cate o virgula si cate un „si“, acolo pe unde i s-a parut ca autorul ideii nu s-ar fi exprimat destul de explicit.

Apoi, imi arog dreptul sa spun despre un judecator corupt, care a falsificat o sentinta in favoarea lui Victoras tot adevarul, chiar cu riscul sa atac „indepedenta justitiei“. Dar oare n-au mai fost judecatori corupti chiar si la nivel de curte constitutionala (pe unul dintre ei Costiniu parca-l chema). Acesta a fost luat la cercetari tocmai de justitie! Adica justitia ataca propria ei independenta? Si daca justitia are dreptul sa condamne un judecator corupt, de ce n-as avea si eu dreptul s-o spun?

Da, fiindca eu, nefiind jurist, pot gresi! Dar in cazul plagiatului lui Victor Ponta n-ai nici macar cum gresi! Fiindca el insusi a recunoscut ca a plagiat! Desigur ca n-a facut-o in gura mare, fiindca pentru asta trebuie sa fii barbat! Dar el totusi a recunoscut prin comportarea lui ca acuzatiile ziarului occidental care a descoperit plagiatul au fost adevarate.

Ce face un om acuzat pe nedrept, mai ales cand este persoana publica, atunci cand demnitatea si caracterul lui sunt puse la indoiala? Da in judecata pe cei care l-au calomniat. Ce face Victoras? In loc sa-l ia pe „calomniator“ de piept, scoate usurel titlu de doctor din toate documentele in care se lauda cu asta iar apoi se foloseste de functia lui ca sa gaseasca un judecator de doi bani care, si ala fara demnitate, a fost de acord sa dea o sentinta falsa ca n-a plagiat. Fratilor, ati mai auzit una ca asta? Unul sa te arate cu degetul, sa te terfeleasca, si tu in loc sa te lupti cu acela, pui pe altul sa spuna despre tine, ca la sedintele de UTC de pe timpuri, ca inveti bine, iti ajuti colegii, esti un exemplu pentru ceilalati, etc, etc, etc.

Deci ca sa impinga gunoiul sub pres, Victoras si baronii lui au manipulat adevarul si au dezinformat opinia publica. O manevra primitiva de dezinformare, care, spre surprinderea mea, a fost luata de buna de unii dintre noi. La urma urmei si acesta este un drept inalienabil: sa te lasi dezinformat de cate ori ai chef!

Republica sau monarhie?

Lasă-mi un mesaj

Ilarion Bichis este personajul care aduce miscare in economia ultimului meu roman intitulat „De la inima spre cer“.  Ilarie este un taran ardelean din zona Fagarasului, dotat, ca mai toti taranii romani, cu o inteligenta nativa extrem de ascutita. El l-a cunoscut pe Parintele Arsenie, despre care va vorbi intotdeauna cu o nemarginita evlavie, asa cum o fac si astazi taranii ardeleni care au avut fericirea sa-l cunoasca. Cu ajutorul Parintelui avea sa-si intareasca credinta in Dumnezeu.

Cu istetimea innascuta si cu credinta avea Ilarie sa treaca prin toate greutatile vietii, care, la el, au fost mai multe decat la altii. Avea sa scape teafar dintr-un razboi nimicitor, apoi, dupa cativa ani, avea sa cunoasca fata adevarata a Securitatii si justitiei comuniste. Pentru ca n-a vrut sa se inscrie in Gospodaria Colectiva si a sfatuit si pe altii sa n-o faca, va fi condamnat la 10 ani de puscarie, pe care o va executa la Aiud. Aici, un fost profesor universitar, inchis pentru simpatiile lui legionare, avea sa recunoasca la taranul Ilarie capacitatea sa intelectuala deosebita, drept pentru care-l va lua sub obladuirea lui, facandu-l ucenic. Timp de 6 ani, Ilarie va urma una din cele mai exceptionale universitati romanesti din acele timpuri: Universitatea de la Aiud.

Fiindca de ceva vreme au inceput sa faca valuri in spatiul virtual miscari pentru revenirea la regalitate, redau mai jos un intreg capitol cu opiniile Invatatorului (profesorul universitar) referitor la acest subiect, asa cum si le aminteste Ilarie, in cele 7 zile cand a fost transferat pentru o vina minora, la Izolare, in Zarca Aiudului:

„— Ce formă de guvernământ ni se potriveşte nouă, românilor, cel mai bine?

— Niciuna! Sau amândouă! a răspuns Învăţătorul, cam în doi peri, cum nu-i era obiceiul. Apoi ne-a vorbit în pilde, ca şi Christos:

Ştefan cel Mare a avut, în ultima parte a domniei, mult de furcă cu leşii. Deşi erau formal aliaţi, Ştefan a aflat că regele Poloniei, Albert, care urma să intre în Moldova cu o armata de 60.000 de ostaşi — dintre care 5 până la 10 mii de cavaleri înzăuaţi în platoşe de oţel — nu pornise împotriva turcilor, ci căuta ca să-l descăuneze. Ştefan, care avea doar 22.000 de ostaşi, s-a închis în Cetatea Sucevei. Asediul cetăţii a durat patru luni, timp în care polonezii au jucat bătuta pe loc pe lângă ziduri.

Văzându-şi ei nevolnicia, au hotărât să se întoarcă de unde-au venit, dar Ştefan n-a vrut să-i lase, după procedeul descris în Amintirile lui Creangă: „Lasă-l măi! L-aş lăsa eu, dar acum nu mă mai lasă el!” Aşa că Ştefan, luându-se după ei, a ajuns la Codrii Cosminului înaintea lor. Aici, au pregătit un codru întreg în cinstea înalţilor oaspeţi. Când şirurile duşmane au ajuns unde trebuia, o mică ceată de moldoveni atacă flancurile leşilor doar cu atât avânt, cât să-i aţâţe. Apoi au fugit. Cavaleria cea înzăuată s-a luat după ei, ajungând acolo unde erau aşteptaţi cu mare nerăbdare.

La un semn copacii cei falnici, tăiaţi pe trei sferturi, au început să se prăbuşească peste cărarea pe care venea cavaleria, pe unii strivindu-i, pe alţii împiedicându-i să se desfăşoare. Apoi au intrat în acţiune ghioagele, bâtele, furcile cu care moldovenii au început măcelul. În această luptă şi-a pierdut fiul lui Ştefan un ochi. Când va ajunge la rândul lui domn, va fi cunoscut sub numele de Bogdan cel Chior (nu cel Orb!)

Spre cinstea lui, cu ceapa ochiului scursă, atârnată de orbită şi cu faţa scăldată în sânge, Bogdan a continuat lupta, urlând ca un leu. Deşi orbit de două ori, a doua oară de durere, — din care pricină nu prea-şi nimerea duşmanii, lovind cu sabia mai mult pe delături — impresia generală pe care a lăsat-o asupra leşilor a fost una grozavă. Astfel că bătălia a fost câştigată cu pierderi neînsemnate, de oastea mică a marelui domn. O dată decimată cavaleria, oştirea poloneză, care totuşi rămăsese cu cel puţin 50.000 de oameni, a fost gonită din urmă de moldoveni, care au luat înapoi toată prada de război şi o mulţime de prinşi.

În povestirea a VIII-a dintr-o “Samă de cuvinte”, Ion Neculce aminteşte că Ştefan Vodă cel Bun, după luptele din Codrii Cosminului, — ca un bun gospodar ce era —  s-a hotărât ca să samene din nou pădurile doborâte din cauza vrăşmaşilor, „cât au pus pe leşi în plug de-au şi arat cu dânşii, de au sămănat ghindă, de au făcut dumbrăvi pentru pomenire, ca să nu să mai acolisască de Moldova: Dumbrava Roşie la Botăşeni şi Dumbrava Roşie la Cotnari şi Dumbrava Roşie mai gios de Roman… Şi aşe vorbăscu oamenii, că când au fost arând cu dânşii, cu leşii, i-au fost împungând cu strămurările, ca pre boi, să  tragă. Iar ei se ruga să nu-i împungă, ce să-i bată cu biciușcile, iar când îi bătea cu biciușcile, ei să ruga să-i împungă.”

Tot cam aşa e cu republica şi monarhia la români, ne-a mai spus Învăţătorul, încheindu-şi povestirea cu un zâmbet amar.

Stam în celula Zărcii cu urechile între palme şi cujetam. Grozav este şi Învăţătorul ăsta al nostru! Iote-te ce i-a trecut lui prin cap! Adică, atunci când ne bate Dumnezeu cu o stârpitură regală pe tronul ţării, ne legăm speranţele că sub republică ne va fi mai bine. Iar când avem republica înfiptă adânc în coaste, ca un pinten în burta calului, ne bate gândul că monarhia ar fi salvarea. Gânduri şi speranţe deşarte, aşa cum ne-o dovedeşte cu prisosinţă istoria. Cauza răului ne-a arătat-o Căpitanul: clasa politică lacomă şi coruptă, oligarhia! În acele zile, la Zarcă, am simţit că am devenit unul dintre cei mai înrăiţi legionari.“

Ce-am vrut eu sa spun, prin gura lui Ilarie, in acest capitol? Ca cei care cred ca regalitatea e salvarea din situatia actuala, se inseala amarnic. Cei care nu ma cred, sa citeasca istoria domniei lui Carol al II-lea, cand coruptia, ticalosia, mizeria morala si crima au ajuns politica de stat. Oare nu era si Carol un Hohenzollern? Ba era chiar mai Hohenzollern decat toti. Deci, regalitatea nu este un panaceu universal, nu aduce dreptate si fericire, bunastare si armonie sociala de la sine.

Iar eu va mai spun inca ceva. Cand politicienii nostri vor simti ca poporul vrea regalitate, or sa fie primii care sa strige ca si ei sunt regalisti. Inca din cei mai mari. Pentru ca ei nu se tem de regalitate! De asta cred eu ca cei ce vor sa reinstaureze regalitatea sunt niste rataciti (asa le spunea Zelea Codreanu la cei debusolati) care nu-si dau seama de  mai multe lucruri: Ca regalitatea poate fi mai rea decat republica, ca dinastia de Hohenzollern si-a mancat malaiul si ca, in clipa in care Romania ar deveni regat, acestia vor ramane cu degetul in gura, fiindca nu vor avea pe cine sa puna rege.

Dezinformare si manipulare

Lasă-mi un mesaj

Dezinformare si manipulare

De o buna bucata de vreme ma preocupa problema manipularii, cu care romanii s-au obisnuit atat de mult incat aproape ca le-a intrat in codul genetic. Eu nu cred ca cei care dezinformeaza si manipuleaza sunt destepti din cale-afara. Chiar deloc! Dar un fel de nepasare parca mioritica a romanului il face sa creada ca, daca dezinformarea si manipularea nu-l ating direct la punga, nu are de ce sa sa-si faca griji. Si tocmai de asta Romania, o tara bogata, a ramas printre cele mai sarace din Europa.

Deci, instigari mincinoase, dezinformari puerile, manipulari grosolane, cusute cu ata alba. De ce sunt atati romani care cad victima manipularii? Probabil ca unul din multele motive este si acela ca nu sunt informati prea bine despre ce este si cum se practica manipularea. Este de fapt un joc foarte simplu, un fel de Baba-Oarba. Unul care se crede mai destept, ii leaga pe ceilalti la ochi. Si astia, nu stie nimeni din ce pricina, se complac si stau asa, fara sa faca nici cel mai mic efort ca sa-si recapete vederea. De asta poate ca exemplele de mai jos, luate din ultimul meu roman „De la inima spre cer“ referitoare la manipulare sa aduca in unele privinte mai multa lumina!

“Pe un blog de duzină a apărut o fotografie cu un grup de legionari salutând cu salutul roman. Sub fotografie, explicaţia:

Casa_vaduvei

Începând cu vara anului 1937, “echipe ale morţii” formate din legionari au străbătut judeţele ţării, terorizând oamenii paşnici ai satelor şi oraşelor pe unde treceau, ameninţând cu moartea pe toţi cei care nu vor vota cu ei la alegerile care se apropiau. Aşa se explică “succesul”  lor în alegerile din decembrie 1937, prin teroarea feroce la care i-au supus pe alegători. Fotografia de mai sus reprezintă o astfel de bandă teroristă, salutând cu salutul hitlerist, la terminarea unei acţiuni de intimidare în satele din plasa Gătaia din sudul Banatului, în august 1937.

Nu mulţi ştiu că fotografia cu pricina a fost preluată dintr-un număr al ziarul „Libertatea” din Orăştie, apărut în preajma Crăciunului anului 1937, ziar ce se afla în proprietatea protopopului Ioan Moţa (1868-1940), tatăl eroului legionar Ionel Moţa, cu un text ce avea un cu totul alt mesaj decât cel de pe blog:

În vara anului 1937 legionarii din plasa Gătaia au hotărât să construiască o casă nouă pentru văduva Leontina Gheorghiu din Şoşdea ( sudul Banatului), care trăia în mare mizerie, cu un copil bolnav şi fără niciun ajutor. Ca nişte buni creştini, legionarii, în frunte cu şeful judeţean profesorul Constantin Stoicănescu, au zidit o casă pe care apoi au dăruit-o sărmanei văduve. Părintele Bohanciu a sfinţit casa în luna august a aceluiaşi an, lăudând fapta creştinească a legionarilor.”

Fotografia reprezintă „echipa morţii”, formată din mai mult de douăzeci de legionari care, cu inima plină de bucurie salută cerul, având conştiinţa unei duble fapte bune: creştinească şi legionară, conform legii ajutorului. În spatele lor se zăreşte mândră, cu pereţii tencuiţi în alb, cu acoperiş de ţiglă roşie, casa pe care au ridicat-o cu mâinile lor, de la temelie până la acoperiş.

Deci blogul acela deformează realitatea, apelând la minciuni abjecte. Ei şi? Ce contează? Patru din cinci cititori nu vor descoperi mistificarea şi vor fi dispuşi să creadă acele afirmaţii, induşi în eroare şi de fotografia ce înfăţişează presupusa echipă fascistă salutând cu presupusul salut hitlerist, gata să-şi descarce armele în oameni paşnici ca şi noi. (Arme nu se văd în fotografie, dar pe care le au desigur pitite pe undeva). Această manipulare grosolană are o eficienţă de 80% şi nu costă absolut nimic! Dacă simultan vor fi lansate 100 de bloguri de acelaşi tip, vom înţelege cât de uşor se poate manipula opinia publică într-o direcţie contrară adevărului. Exstă însă un gen de dezinformare şi mai periculoasă, fiindcă dă impresia c-ar fi făcută de un om bine intenţionat. De exemplu, un cetăţean comentează în altă parte:

Toate verile copilăriei mele le-am petrecut la Eforie, în casa bunicilor. Bunicul avusese un mic magazin care mergea bine, dar şi-au băgat coada ticăloşii de legionari, ca să le strice bieţilor negustori preţurile prin concurenţă neloială, cu mult sub preţul de cost. Nenorociţii aveau bani destui de la fabrica lor de bani de la Răşinari, în timp ce Hitler şi cu Mussolini le dădeau valută forte câtă voiau. Bunicul săracul, negustor cinstit, ajunsese aproape la faliment din cauza răutăţii lor. Noroc cu Carol, că a instaurat dictatura şi a făcut ordine în ţară. L-a aranjat totodată şi pe instigatorul ăla al lor, pe zurbagiul de Codreanu, de nu mai puteai trăi liniştit de răul lui!

Ce nepot pune la îndoială poveştile bunicului? Să vedem însă dacă spusele bunicului nu sunt cumva o încercare destul de îndemânatecă de a ne trage pe sfoară. Adică, o făcătură! Corneliu Codreanu cu simţul lui ieşit din comun, intuind că această activitate legionară numită “Comerţul legionar” poate da loc unor interpretări răuvoitoare, a dat o circulară tocmai în acest sens, intitulată chiar aşa: O lămurire, prin care ne spune ce se ascunde în spatele preţurilor mici practicate de Legiune. Iată circulara, reprodusă cuvânt cu cuvânt, cu tot cu greseli:

O LĂMURIRE

Pentruce “Consumul Legionar” vinde mai eftin?

“Consumul Legionar” vinde mai eftin, NU pentru a face concurenţă celorlalţi negustori; Ci pentru un principiu foarte sănătos pe care trebuie să-l aplice toţi comercianţii din Carmen Silva. (Eforie)

1. ÎN INTERESUL LOR: pentru că oamenii văzând că la Carmen Silva ei nu sunt spoliaţi, că marfa e tot aşa de eftină ca la ei acasă, în loc să vină 10.000, vor veni 20.000 şi negustorul va câştiga mai mult dacă vinde eftin la 20.000, decât dacă vinde scump la 10.000 de oameni.

2. ÎN INTERESUL STAŢIUNII: Pentru că staţiunea în faţa marelui număr va înflori, nu va fi pustie, ca atunci când vine lume puţină.

3. ÎN INTERESUL VIZITATORILOR: căci ei nu trebuie să se apropie de CARMEN SILVA cu groază, ca de o CETATE de SPECULANŢI care voiesc să-i jupoaie.

Gândiţi-vă că oamenii aceştia cari vin aici au cheltuieli mari: cu treul, cu chiria casei, cu taxele, cu plata băilor, iar noi, văzându-i că vin împinşi de boli le ridicăm preţurile la toate alimentele cu mult peste preţul localităţii în care trăiesc ei. Ce-ar fi, dacă CÂILE FERATE văzând lumea că se îndreaptă spre Carmen Silva ar dubla preţurile biletelor?

4. ÎN INTERESUL NEAMULUI: El are interesul ca un număr cât mai mare de Români să vină la Mare, pentru a se recreia, pentru a se vindeca, pentru a-şi reface sănătatea. Nu trebuie să se zică: „să vină numai cei bogaţi”.

NEAMUL zice: „Să vină toţi”. Să vină cei ce-au nevoie, bolnavi; bogaţi sau săraci. Căci neamul se sprijină pe toţi deopotrivă şi pe cei bogaţi ca şi pe cei săraci. Şi poate mai mult pe cei săraci. În orice caz neamul are interesul ca toţi fii săi, săraci sau bogaţi, să fie sănătoşi.

 DECI REPET:

Comercianţi din Carmen Silva, spre câştigul şi spre binele vostru:

SPRE Binele Staţiunii:

SPRE Binele familiilor sărace împinse de boală spre lac sau spre mare;

SPRE Binele Neamului nostru, urmaţi sfatul şi exemplul pe care vi-l dăm:

Vindeţi cu preţuri normale

Iunie 1937                          C. Z. C.”

Exemple de fapte legionare cutremuratoare!

Lasă-mi un mesaj

Imprumut de pe blogul domnului Ion Coja (ioncoja.ro) un articol postat mai demult. Pe acest blog sunt si eu activ si am cautat special pentru cei care mai cred in povestea legionarului criminal si insetat de sange povestea aceasta adevarata, ce se potriveste mai ales azi, 01.11.2014:

Sfinții studenți VASILE BACIU și ION MOLDOVEANU

Vreodată, se va face dreptate până la capăt și pentru legionari. Ceea ce, după mintea mea, înseamnă și trecerea în rândul sfinților a dumnealor VASILE BACIU și ION MOLDOVEANU. Vor fi „sfinții studenți”, care au trecut în lumea celor drepți prin moarte martirică, în cumplita zi de 22 septembrie 1939. VASILE BACIU la Tecuci, ION MOLDOVEANU la Ploiești.

Aidoma biblicului Irod, regele criminal, criminalul cel mai sângeros din Istoria Neamului românesc, fie-i spurcatul nume uitat!, a dat ordin să fie uciși, pe loc, fără nicio judecată, toți legionarii aflați în temnițele regimului, la care să se adauge câte trei legionari în fiecare județ, luați la întâmplare, numai legionari să fie! Un total de circa 300 de martiri ai credinței în Iisus și în Neam. O crimă fără egal…

VASILE BACIU nu a fost ales de poliția din Tecuci să fie împușcat în mod „exemplar”, la răscruce de drumuri, să fie văzut de toată lumea: cine va face ca el, ca el s-o pățească! Nu se număra printre legionarii cei mai cunoscuți, cu vechime în Mișcare… Poliția a desemnat un grup de trei legionari, i-a târît prin oraș până la locul execuției și când se pregăteau să ducă la îndeplinire ordinul nemernicului „Vodă”, a intervenit tînărul VASILE BACIU, aflat printre privitorii care se întâmplau a fi de față. Tînărul s-a apropiat de polițistul mai mare în grad și i-a vorbit cam așa – cuvinte reconstituite, imaginate de subsemnat: „Domnule polițist, știu că aveți ordin să ucideți trei legionari, indiferent cine sunt aceștia. Și eu sunt legionar! Vă rog să mă luați pe mine în locul camaradului X – al cărui nume nu se mai știe. Dînsul este tată a trei copii care rămân astfel orfani. Luați-mă pe mine în locul său, eu nu am copii…
Așa a ajuns VASILE BACIU din Tecuci pe Lista de sfinți legionari martirizați din ordinul regelui scelerat și sperjur.

Povestea studentului ION MOLDOVEANU din Ploiești este la fel de minunată, de nemaipomenită: Când cei trei legionari desemnați de jandarmeria Ploieștiului să fie dați ofrandă Bestiei regale au fost aduși în Piața Gării de Sud, unde circulația este cea mai intensă, s-a auzit o voce: „Opriți execuția! Stați! Opriți execuția!”… Și s-a văzut un tînăr alergând disperat spre locul cumplitei execuții! Cu greu trăgându-și sufletul de cât alergase ca să ajungă la timp, tînărul arătă spre unul dintre cei trei: „Dumnealui nu este legionar! Este o confuzie de nume. Eu sunt legionarul ION MOLDOVEANU! Pe dumnealui îl cheamă la fel, dar nu este legionar! Ați greșit!”
Jandarmul șef nu a avut nimic de obiectat și s-a …corectat, împușcându-l pe adevăratul legionar ION MOLDOVEANU!

Minune curată a fost și felul cum s-a aflat de cele povestite mai sus abia în urmă cu un an. Alături de VASILE BACIU și ION MOLDOVEANU au mai fost executați și alți studenți – mai mult de patruzeci, printe ei și un elev, LEVIZCHI ȘTEFAN.

Dumnezeu să-i odihnească în împărăția Sa.

Ion Coja

1 octombrie 2014

POST SCRIPTUM Legionarii au și ei multe păcate. Păcatul cel mai mare, după umila mea părere, constă în neglijența cu care au tratat consemnarea propriilor fapte. A isprăvilor legionare. Arhiva legionară este extrem de lacunară. Ce se mai poate salva trebuie urgent trecut din memoria orală în cea scrisă. Site-ul nostru, www.ioncoja.ro , stă la dispoziția celor ce mai știu câte ceva…
NOTĂ În mai multe lucrări, numele lui ION MOLDOVEANU este greșit consemnat printre victimele de la București. El aparține, cu întreaga sa sfințenie, Ploieștiului, județului Prahova.

Mesajul secret al Parintelui Arsenie

Lasă-mi un mesaj

In ultima postare am facut afirmatia ca Parintele Arsenie a ascuns intr-una din picturile sale un mesaj cifrat, asemanator cu „Codul lui Da Vinci“. Deosebirea este doar ca aceasta carte a lui Dan Brown este o fantezie, pe cand mesajul Parintelui Arsenie catre viitorime, nu. Sa vedem ce vor spune cititorii.

Se stie ca Parintele Arsenie a spovedit niste luptatori din munti, care erau legionari. Pentru  aceasta fapta va fi arestat inca odata. El insa a trimis luptatorilor din munti si alimente, deci implicarea lui in sustinerea acestei lupte n-a fost intamplatoare.

Toti ardelenii stiu ca Parintele Arsenie a fost un om carismatic, cu multe daruri primite de la Maica Domnului, datorita sfinteniei sale. Unul din aceste daruri era vederea-inainte. El stia ce se va intampla in viitor, ca orice om sfant. Nu era deci logic, ca un mare iubitor de tara si neam, sa lase mesaje ascunse pentru viitorime? Fiindca in lucrarile scrise ramase de la el nu se puteau fi ascunse mesaje secrete, m-am orientat spre picturile lui. Daca a lasat un mesaj incifrat, atunci numai in pictura putea s-o faca! Mi-am spus. Am pornit deci sa-i studiez picturile “cu lupa”, marind pe monitorul calculatorului toate fotografiile pe care le-am putut descarca din internet.

Una din picturi, numita „Adormirea Maicii Domnului“ ( aveti grija, ca exista doua picturi diferite ale Parintelui care poarta acest nume!) mi-a atras in mod special atentia, prin faptul ca in partea de sus erau pictate 5 urme de gloante. Ce rost aveau  urmele de gloante in aceasta pictura? Fiindca ma documentasem deja referitor la Legiune pentru romanul „De la inima spre cer“, privind portretele celor care o privegheau pe „Maica Domnului“ de pe catafalc, am avut o tresarire. Oare chipul acela, ultimul din dreapta, nu este al eroului Legiunii, Ionel Mota?

Mota

Ionel Mota

Langa el, am descoperit-o pe sotia Capitanului, Elena Codreanu, cu fetita lor Catalina in brate. Si cum atunci cand spui „Mota“, iti vine in minte automat numele „Marin“, l-am cautat si pe Vasile in jurul lui Ionel Mota, pe care l-am gasit, cum altfel, prin apropiere. Mi-am indreptat atunci atentia spre catafalc. Privirea mi-a cazut mai intai pe mainile „Maicutei“, care erau prinse in catuse, sau poate legate cu o franghie. Iar la gat, o dunga rosie sugera urma de funie, cu care zbirii lui Carol al II-lea l-au strangulat pe Capitan, impreuna cu alti 13 legionari. Iar pe sub lintoliul, se vedea la maneci, ca “maicuta” purta o zeghe de puscarias. Deci, pe catafalc nu se afla Maica Buna, a carei gradina este Romania, ci insusi Capitanul!

Marin

 

Vasile Marin, caruia ii “fugea” ochiul drept. Asa e reprezentat si in pictura Parintelui

Ca analogia sa fie si mai clara, Parintele Arsenie i-a pus Capitanului pe umeri doua stelute, care amintesc de gradele militare. Langa catafalc, spre stanga, l-am zarit si pe generalul Cantacuzino, scuturand o cadelnita. Cine cunoaste imprejurarile in care a fost ucis Capitanul, va intelege rostul acelor cinci urme de gloante din partea de sus a picturii. Doar damigenele cu acid sulfuric mai lipseau!

Elena Codreanu

“Maica Domnului” cu mainile legate si imbracata in zeghe! Iar in dreapta, sotia capitanului

Dar de ce l-a pictat Parintele Arsenie tocmai pe Capitan? Cum a putut un om sfant ca el, sa puna in locul Maicii Domnului un „criminal“, un „ticalos“, un „om fara Dumnezeu“?  Pai tocmai de asta l-a pus, ca sa ne spuna ca Corneliu Zelea Codreanu a fost un mare roman, un bun crestin, iubitor de tara, care a introdus in Legiune reguli crestine, printre care credinta in Dumnezeu, cinstea, corectitudinea, ajutorarea celui in necaz, onestitatea, curajul, autoeducatia si nu la urma jertfa de sine, au fost puse pe primul plan. Tot ce „stim“ si „auzim“ noi despre Legiune sunt minciuni sfruntate si dezinformari grosolane. Miscarea Legionara a fost o miscare pura si luminoasa, cu o organizare care i-a facut si pe nemti invidiosi.

Se spune ca au fost antisemiti. La un milion de oameni, cati avea Legiunea la apogeu, ar fi putut sa fie si cativa din astia. Dar guvernul legionar, condus de Horia Sima, n-a exterminat nici un evreu, cat a fost la putere! De pe 6 septembrie 1940, pana la rebeliunea lui Antonescu, din 21 ianuarie 1941, n-a fost omorat nici un evreu! Cum se poate sa fii la putere, sa fii antisemit si sa nu-ti folosesti puterea contra acelora pe care-i urasti? Iata o intrebare, la care cei ce-i acuza pe legionari de antisemitism n-au raspus si nici nu vor putea sa raspunda vreodata. Si cum ar putea s-o faca, cand Radu Gyr, care raspundea pe la ministerul culturii in guvernul legionar de teatre, a infintat, pentru prima data in lume, Teatrul evreiesc care functioneaza si azi, Baraseum? In plus, Legiunea n-a fost condamnata de Tribunalui de la Nuerenberg, asa cum au fost condamnate toate miscarile nationaliste din Europa, dupa cel de-al doilea razboi mondial.

In carte, care are aproape 500 de pagini, dezbat cu argumente toata diversiunea asta mondiala pornita impotriva Legiunii si deci si a poporului roman. Am descoperit si cauza pentru care Legiunea este atat de urata, dar poate problema asta o voi dezbate intr-o postare viitoare. Acum, fiindca e ziua Mortilor, ascultati si dvs. o melodie legionara, plina de antisemitism si care mai face si apologia terorismului:

S-auzim numai de bine!