Arhive lunare: February 2015

Nostradamus despre romani

Lasă-mi un mesaj

Intr-o analiza Stratfor privind prioada 2015-2025 analistii institutiei prevad o dezagregare a Rusiei si unirea Republicii Moldva cu Romania. In asemenea analize n-am nicio incredere, pentru ca ele nu sunt in stare sa prevada nici macar o criza financiara care se va produce peste o luna. Dar, au existat oameni cu darul dumnezeiesc de a scruta viitorul. In anul 2002 am cumparat o carte intitulată „Mesajul lui Nostradamus către români”, de Vlaicu Ionescu, romanul care a descifrat atat de bine mesajele lui Noastradamus, incat a prevazut cu vreo 20 de ani mai inainte, destramarea URSS in iunie 1991.Mai întâi insa, m‑am întrebat dacă Nostradamus e chiar aşa de mare precum se spune. Poate a scris şi el la plezneală câteva catrene care s‑au adeverit şi gata, a apărut marele profet al lumii. Necredincios, deşi nu mă cheamă Toma, m‑am apucat să caut dovezi. Am găsit până la urmă catrenul care m‑a convins că omul nostru îşi merită pe deplin renumele.

Profeţiile lui Nostradamus au apărut în anul 1555, pe vremea când pe tronul Franţei domnea regele Henric al II‑lea, a cărui soţie era Caterina de Medici. Nostradamus câştigase deja mai dinainte prin unele previziuni împlinite un renume de oracol, de asta a fost invitat la curtea regelui la Paris, în anul 1556. Aici Nostradamus avea să prevestească reginei Caterina că toţi cei patru fii ai ei aveau să ajungă regi, dar a omis cu grijă să‑i spună că tronul ocupat va fi unul şi acelaşi, cel al Franţei, iar următorul fiu va deveni rege abia după moartea prematură a precedentului fiu. A fost primit şi de rege, pe care astrologul curţii l‑a făcut atent asupra catrenului 35 din Profeţii, recomandându‑i să se ferească de duelurile cavalereşti, din care poate să i se tragă moartea.

Le lyon jeune le vieux surmontera

En champ bellique par singulier duelle:

Dans cage d’or les yeux luy crevera,

Deux Classes une, puis mourir, mort cruelle.

 

Leul cel tânăr îl va învinge pe cel bătrân

Pe câmpul de bătaie, în singular duel:

Într‑o cuşcă de aur o să‑i crape ochii

Din cauza unei aşchii frânte.

Apoi va muri de moarte crudă.

În ziua de 29 iunie a anului 1559, regele uită de recomandarea astrologului şi‑l provoacă la duel, într‑un turnir organizat cu prilejul căsătoriei surorii lui Margueritte cu ducele de Savoia, pe tânărul conte de Montgomery, care refuză mai întâi lupta. Dar regele nu‑l slăbeşte şi‑i porunceşte să încalece şi să accepte duelul cu el. Coiful şi viziera armurii regelui erau din aur. La ultimul asalt, când lăncile li s‑au izbit cu forţă, lancea lui Montgomery s‑a frânt şi o aşchie a trecut prin viziera regelui, înfigându‑i‑se în orbita unui ochi. Regele avea să moară în chinuri groaznice în urma acestei răni.

Pentru mine prorocirea asta a fost suficient de convingătoare. Nu poţi face o astfel de previziune la nimereală. Nostradamus era convins că istoria este o piesă de teatru regizată de Tatăl Ceresc, care se desfăşoară după un scenariu dinainte pregătit şi care putea fi cunoscut înainte de ridicarea cortinei, cu condiţia sa ai legături cu cerul. Vlaicu Ionescu a demonstrat în lucrarea lui că Nostradamus s‑a ocupat constant de spaţiul românesc. Unul dintre catrenele identificate de el că ar face referire la românii din timpurile noastre spune:

Le changement sera fort dificle:

Cite, province au change gain fera:

Coeur hau, rudent mis, chasse lui habile,

Mer, terre, peuple son etat changera.

 

Schimbarea va fi foarte dificilă:

Cu prilejul schimbării se vor câştiga oraşe şi provincii:

Cel cu inimă înaltă, înţeleaptă, va fi alesul iar cel viclean va fi gonit,

Pământul apele şi oamenii ţării se vor schimba în bine.

Ce ne spune Nostradamus prin acest catren? Mai întâi, că trecerea noastră la un nivel spiritual înalt va fi deosebit de dificilă, ceea ce înseamnă că va fi şi îndelungată. Asta nu este o surpriză. Cărarea ştim de la Hristos că este îngustă şi plină cu bolovani. Ne mai spune că cu ocazia schimbării va avea loc şi o întregire a ţării. Am văzut cum prin decădere morală ni s‑a luat România Mare. Ca s‑o redobândim, e nevoie de redresare morală pe toate liniile. Ţara nu este numai un spaţiu geografic ci e cu mult mai mult. Ea reprezintă conştiinţa colectivă a neamului. Cum e turcul şi pistolul. Cum e neamul, aşa şi patria. Un neam pipernicit nu poate avea o ţară ca soarele de pe cer. Şi din ce se piperniceşte, tocmai de aia mai pierde câte o bucată din ea.

Probabil că Nostradamus face referire la unirea cu Republica Moldova. Unirea nu va fi posibilă decât atunci când ne vom schimba sufleteşte. În ce fel? Simplu. Să ne deschidem inima şi să‑i ajutăm pe cei de lângă noi aflaţi în necaz, să fim disciplinaţi, să muncim cu drag, să nu fim mişei şi nici lacomi, să iubim adevărul. Adică tot ce scrie la Cărticică. Iar pentru cei care aşteaptă cu mâinile încrucişate clipa în care cel viclean va fi alungat, le putem spune că vor aştepta mult şi bine, fiindcă pentru ca acest lucru să se înfăptuiască, este nevoie de contribuţia fiecăruia atât la înălţarea neamului cât şi prin înălţarea spirituală a propriei fiinţe.

Deci unirea Repblicii Moldva cu Romania nu va depinde de Rusia, indiferent daca se va dezagrega sau nu, ci numai de noi, romanii. Lupta se va da pe terenul moralei si al credintei. O lupta cu tine insusi, cu mult mai grea decat contra oricarui alt adversar.

Ia mai jucati-va, ma, si-n curte!

Lasă-mi un mesaj

Romania_UnitaDe curand mi-a fluturat pe la urechi o vorba mare: Partidul Romania Unita este ultima speranta a romanilor! Ca sa ma conving daca vorba asta este indreptatita sau nu, am dat o raita pe pagina lor de Facebook. Mie-mi plac partidele si politicienii care au curajul sa apara pe FB pentru ca acolo ai dreptul la comentarii si poti sa-ti spui liber parerea despre una, despre alta.

Ajungand eu deci pe pagina lor de FB, am dat de un Logo interesant: O harta a Romaniei cu Moldova de peste Prut alaturi, ceea ce simbolizeaza intradevar „Unire“. Iar in prim-plan, un portret de-al lui Vlad Tepes trecut prin Photoshop, ca sa i se accentueze incruntatura, ceea ce ar vrea sa simbolizeze „Dreptatea“ in stil Dracula, adica foarte aspra!

Am intrat apoi in „materie“, ca sa vad ce le poate pielea cu adevarat. Prima data mi-au cazut ochii pe o petitie intitulata „Salvati padurile“ in care se propuneau doua articole mari si late:

1) Interzicerea exporturilor de masa lemnoasa bruta si

2) Pedeapsa cu inchisoare de la 5 la 10 ani a celor care nu respecta primul articol.

Asta mi-a adus aminte de bancul cu cele doua televiziuni chinezesti de prin anul 1970. Pe programul 1 vorbea Mao-Tze-Dun. Plictisiti de vorbaria acestuia, chinezii schimbau pe programul 2, unde unul, care agita o bata, spunea, bineinteles pe chinezeste, telespectatorilor reclacitranti: Intoarce-te pe programul 1!

Inaintea mea semnasera petitia asta 750 de persoane. Eu am fost al 751-lea. Am semnat-o fiindca intra in principiile mele si acela de a sustine orice initiativa pozitiva, oricat de prost initiata ar fi ea. Insa, am postat si un comentariu, prin care ii sfatuiam pe tinerii care au infiintat acest partid sa faca propuneri pe care sa le supuna mai intai dezbaterii publice. Asa ar fi putut intocmi o petitie care sa nu semene cu un banc rasuflat din anul 1970. Fiindca eu sunt de parere ca la o astfel de intreprindere, era necesara consultarea publica. Le-am spus in comentariul meu ca interzicerea exporturilor nu este suficienta, pentru a „salva padurile“. Fiindca multe din aceste paduri au devenit deja niste cioate hidoase, pe niste coaste de dealuri care se cer impadurite. Am facut in acest sens doua propuneri. Pentru orice arbore taiat sa fie obligat taietrorul sa plateasca plantarea a 10 puieti. Plata se va face la Ocolul Silvic iar de plantare raspunde padurarul respectiv, care poate plati cativa romani ca sa faca munca de impadurire. O alta propunere a fost aceea de a militariza padurarii. Eu stiu de copil ca orice padurar are o pusca. De ce s-o foloseasca numai la branconaj sau sa tina cu ea de sase cand mafia padurilor taie la ras arborii care ne-au mai ramas? Sa fie cu totii trecuti la Ministerul Apararii, sa fie sub jurisdictia Tribunalului Militar si sa-si foloseasca pusca contra tuturor acelora care taie arbori ilegal. Sunt sigur ca sa-r fi adunat si alte propuneri valoroase, facute de specialisti in domeniu, dar tinerii care conduc acest partid au vrut sa-si scoata pieptul inainte si sa arate ce desptepti sunt ei. Eu am invatat in Germania un lucru: ca trei prosti, daca conlucreaza intre ei armonios, pot face mai mult decat un destept! Asa ca aceasta petitie, departe de a „salva padurile“, este o incercare nereusita, incompleta si nedemocratica de a rezolva problemele tarii in mod individualist, cu scopul de a aduna aderenti si nu de a se implica cu adevarat in rezolvarea problemelor tarii.

Dar, daca sunt tineri si se cred niste Feti-Frumosi, asta e un pacat al tineretii, pe care, poate, l-au depasit in initiativele urmatoare. Asa ca am mai analizat o alta propunere de-a lor, luata tot la intamplare. Cum vor tinereii nostri sa scape politica romaneasca de coruptie? Nici mai mult nici mai putin ca la 10 membri corupti, un partid sa fie desfiintat! Am ramas pur si simplu stupefiat de primitivismul propunerii. Adica un partid, cu un milion de membri, si unul de buzunar, ca Partidul Romania Unita, care nu cred ca are cu mult peste 10 membri, sa poata fi comparate prin simpla numarare a coruptilor? Nu sunt jurist, dar e o ineptie sa pedepsesti un partid pentru coruptii sai, in loc sa-i pedepsesti pe coruptii insasi cu toata asprimea. De ce un partid cu 9 corupti sa fie socotit „onorabil“ si unul cu 10 sa fie desfiintat? Unde este logica? Probabil au uitat-o la groapa cu nisip, odata cu galetusa si lopatica. Eu ma asteptam, privindu-l pe Vlad Tepes mai incruntat decat il stiam eu din cartile de istorie, ca tinereii nostri sa propuna pedepasa cu moartea pentru coruptii din sferele inalte ale politicii. Dar asa, la ce l-au mai pus pe Vlad Tepes pe Logo-ul lor? Ca sa vina sa ne spuna ca partidul lor acepta pana la 9 corupti intr-un partid politic?

Mi-a venit pe limba sa le spun: Mai copii, ia mai duceti-va si jucati-va si-n curte! Ca sa intelegeti indemnul acesta cum trebuie, ma simt obligat sa va spun tot bancul:

„Niste nebuni trebuiau transportati cu avionul de la o localitate la alta. Nebunii iau loc in avion, iar insotitorul langa pilot, in cabina. In timpul zborului, avionul incepe sa se clatine. Pilotul il trimite pe insotitor sa vada ce se intampla: „Joaca prinsa“, zice insotitorul, cand revine langa pilot. Dupa un timp, avionul se inclina periculos pe o parte. „Acum joaca ascunsa“ zice insotitorul, linistit. Dupa un timp, avionul incepe sa vibreze din toate incheieturile. Pilotul, speriat, il trimite pe insotitor sa-i linisteasca pe nebuni. Dupa ce acesta revine la locul lui, pilotul astepta din moment in moment sa se mai intample vreo nefacuta, dar liniste persista chiar si dupa ce a trecut o jumatate de ora. Foarte mirat, l-a intrebat pe insotitor ce-a facut, de a reusit sa-i linisteasca pe nebuni. Insotitorul a raspuns ca a deschis doar usa si le-a spus: „Mai, ia mai jucati-va si-n curte!“

M-am saturat de minciuni!

Lasă-mi un mesaj

MOTA-MARIN-6Spatiul german abunda de lucrari care se refera la miscarea legionara. Pe nemti se pare ca-i intereseaza modelul romanesc, care a reusit sa-i intreaca in disciplina si organizare pe ei, campionii  disciplinei.

Asa ca am intrat pe Amazon.de si am puricat toate cartile care se refereau la Legiune. Am eliminat imediat pe cele unde in descriere apareau cuvintele antisemitism, nazism sau organizatie criminala, fiindca n-aveam de gand sa arunc bani pe niste carti care mi-ar fi ridicat sagele la cap. Asa ca m-am decis pentru cartea lui Claudio Mutti, profesorul Italian indragostit de Romania, dar si de Legiune. Drept pentru care, din dragoste pentru Capitan, avea sa invete limba romana. Claudio Mutti a devenit cel mai mare specialist, recunoscut pe plan mondial, privitor la istoria legionara. Cartea pe care am ales-o, ca sa-mi crut sistemul circulator, se numeste, pe nemteste, “Mircea Eliade und die Eiserne Garde”. Suna cam zgronturos, dar mie imi place titlul italian: Mircea Eliade e la Guardia die Ferro! Alt titlu Italian, care ma face sa trepidez de bucurie, este: Il Capo di cuib! (Carticica sefului de cuib!) Italienii, din respect pentru Legiune, au preluat cuvantul romanesc cuib, lasandu-l netradus! Frumos omagiu adus lui Codreanu!

Primind eu cartea prin posta in cateva zile, m-am apucat sa citesc cu lupa, inclusiv introducerea sau cele cateva randuri insailate pe coperta din spate datorate, probabil, editorului german. Deja in primele 7 randuri am avut atat motive de bucurie, cate si de profunda revolta. Iata traducerea acestor 7 randuri:

“Nu exista o mai adanca exprimare a sufletului romanesc”. Cu astfel de cuvinte exaltate s-a exprimat filozoful Vasile Lovinescu, atunci cand s-a referit, in anul 1997, la Legiunea Arhanghelului Mihail, acea organizatie politico-spirituala, care a fost infiintata de Corneliu Zelea Codrenu in anul 1927 si care, la zeci de ani dupa ce a fost innecata in sange, este prezentata de istorici ca cea mai radicala si mai fascista miscare care a existat vreodata.

Deci pana si nemtii, cei atat de putin perspicace in a descifra sensurile istoriei, au remarcat  uriasa diversiune care s-a tesut in jurul Miscarii Legionare!

Aceasta minciuna este usor de combatut. Atat de usor, incat nici n-ar merita sa ne ocupam cu ea, daca n-am sti ca unii dintre romanii nostri o vor crede. Apoi, cum sa acceptam sa se spuna despre Legiune, care este “cea mai profuda exprimare a sufletului romanesc” ca a fost cea mai fascista orgaizatie din Europa? Asa ca, vom lua la rand principalele miscari nationaliste dinainte de WW2 si le vom compara cu Legiunea:

Partidul Crucilor cu Săgeţi maghiar a fost un partid care a fost la putere în Ungaria între 15 octombrie 1944 şi ianuarie 1945. În patru luni partidul lui Szalasi a reuşit să înfiinţeze ghetoul din Budapesta şi să extermine circa 80.000 de evrei din Ungaria şi Transilvania cedată. Organizaţia a fost pe drept condamnată de Tribunalul din Nürnberg şi interzisă.

Ustaşa croată a comis masacre asupra civililor: sârbi, evrei, ţigani, pe care i‑au exterminat cu sânge rece. Organizaţia lui Ante Pavelic a înfiinţat lagărul de exterminare Jasenovac la 100 de kilometri sud‑est de Zagreb, unde şi‑au găsit sfârşitul 90.000 de victime. Mişcarea a fost, desigur, interzisă.

Hlinka slovacă a colaborat cu Germania nazistă şi, printre alte isprăvi, a deportat evrei la Auschwitz. A fost, pentru colaboraţionism şi antisemitism, interzisă şi ea.

Mişcarea „Rex“ a lui Leon Degrelle a colaborat şi ea cu naziştii, organizând o brigadă valonă care a luptat sub flamura SS contra ruşilor. În 1936, Degrelle se întâlneşte cu Mussolini şi Hitler, primind pentru mişcarea lui suport financiar (2 milioane de lire şi 100.000 de mărci.) Degrelle acceptase chiar grade în ierarhia SS, lucru care i‑a adus condamnarea la moarte în Belgia. Asta nu l‑a împiedicat să moara de batranete în 1994 în Spania. Mişcarea rexistă a fost şi ea pusă la index de Tribunalul din Nürnberg pentru nazism şi colaboraţionism.

Ei, şi acum vine Mişcarea Legionară la rând! Ce acuzaţie i s‑ar potrivi? Colaboraţionism? Păi Horia Sima a fost invitat la cancelarie (la Hitler în audienţă) şi el, Sima, a chiulit! (Foarte urât gest, mai ales din partea unui profesor!) Apoi, la rebeliune, armata germană a ţinut parte lui Antonescu. Iar legionarii din exilul german au fost închişi în lagăre la Dachau, Buchenwald, Rostock. Antisemitism? Da de unde! Au fost la putere patru luni, în care legionarii n‑au ucis niciun evreu. Am văzut ce‑a reuşit organizaţia Crucilor cu Săgeţi maghiare tot în patru luni! Deci, nici antisemitismul nu li se potriveşte. Ce‑ar mai fi putut fi? Genocid? Crime contra umanităţii? Au pus pacea lumii în pericol? Nazism? Uite că, deşi răuvoitorii au spus că salutau cam ca naziştii, n‑au fost consideraţi nici nazişti, nici fascişti, nici criminali. Cu toate că din Tribunalul de la Nürnberg făcea parte şi un judecător sovietic! Ce le‑ar mai fi pus pielea pe băţ legionarilor, dacă ar fi fost după el!

Mişcarea Legionară, cu până la un milion de membri, n‑a făcut crime, n‑a exterminat evrei, în timp ce ustaşii cu o mie sau două de membri au avut 90.000 de victime, deci de vreo 40 de ori mai mult decât numărul lor. Dacă şi legionarii ar fi avut aceeaşi sete de sânge, ar fi trebuit să‑şi treacă pe răboj vreo 40 de milioane de victime. Deci, Mişcării Legionare nu i se poate reproşa că s‑ar fi abătut de la doctrina ei, pură şi luminoasă. Iar dacă un tribunal ca cel de la Nürnberg, care a fost înfiinţat nu să facă dreptate ci „să pedepsească în mod corespunzător şi fără întârziere“ nu i‑a condamnat, cu ce drept vin toti nechematii sa afirme lucruri neadevarate despre Miscare? Cum putea fi Miscarea Legionara caracterizata ca cea mai radicala si mai fascista miscare care a existat vreodata, de vreme ce, in 4 luni cat a fost la putere, n-a ucis niciun evreu?

Doctrina legionara va iesi invingatoare

Lasă-mi un mesaj

De mai multe ori, si poate nu destul de des, am scris despre doctrina legionara, pe care o consider singura capabila ca sa ne salveze de lucraturile dusmanilor vazuti si nevazuti pe care neamul si Tara Romaneasca ii are, as zice, dintotdeauna. Este doctrina salvatoare, fiindca este singura care a dovedit ca ne poate asigura izbanda, ceea ce s-ar materializa printr-o tara stabila, puternica si prospera, cu un nivel de trai acceptabil si cu politicieni cinstiti si dedicati intereselor tarii. Adica, o tara ca soarele sfant de pe cer.

Mai intai insa, sa ne dumirim cum a reusit Corneliu Zelea Codreanu sa puna bazele acestei doctrine, fiindca o asemenea intuitie nu este departe de genialitate. Trebuia sa primeasca ajutor de undeva, de sus! Dar, in acelasi timp, e nevoie sa te ajuti si singur! Iata un gand de-al lui Codreanu, exprimat in lucrarea lui „Pentru legionari“: „Ne-am dat seama cã totul se reduce la cunoasterea inamicilor si cã în momentul în care noi, românii, îi vom cunoaste, îi vom învinge.“ Deci , Codreanu s-a apucat el insusi sa studieze actiunile inamicilor. Dar, acele forte pe care Codreanu incepuse tocmai sa le studieze, au intrat in actiune, dandu-i prilejul sa le cunoasca nemijlocit ticalosia, prin arestarile si abuzurile impotriva unor copii, care intr-o gradina plantau rosii! Purtati prin tot Iasul la pas, cu Codreanu in catuse, ca sa-i vada cine trebuie, prefectul Manciu voia sa arate finantatorilor lui ca-si merita argintii! In urma acestei nedreptati, Codreanu s-a prabusit sufleteste. Iata ce marturiseste el in aceeasi lucrare autobiografica, „Pentru Legionari“:

„Eu eram zdrobit sufleteste. Mi s-au nãruit toate planurile. Am lãsat în voia sortii cãrãmidãria si am plecat cu primul tren în Bucovina la Câmpulung. De acolo, pe cãrãrile înverzite, m-am ridicat încet în munte, ducând poveri în suflet, durerile umilintei de ieri si chinurile nelãmuririi pentru ziua de mâine. Pare cã nu mai aveam nici un prieten în lume în afarã de muntele acesta: Rarãul, cu schitul de pe el. Sus, m-am oprit la aproape 1.500 m înãltime. Privesc peste munti si peste dealuri la sute de kilometri, dar nici o priveliste nu-mi putea alunga dinaintea ochilor privelistea infamiei si umilirii la care am fost expus, alãturi de tinerii mei camarazi . Plânsul lor îl auzeam si acum si mã durea.

Se însereazã! Nici o tipenie de om. Numai copaci si vulturi care tipã la stânci.

Cu mine nu am decât sumanul si o pâine. Mãnânc putinã pâine si beau apã dintr-un izvor care serpuieste printre pietre. Îmi adun lemn cu lemn si-mi fac un adãpost. O colibã. Aici în aceastã locuintã am rãmas o lunã si jumãtate. Putina hranã de care aveam nevoie, mi-o aduceau ciobanii de la stâna lui mos Piticaru.  Stãteam pe gânduri si-mi era rusine sã mã dau jos printre oameni. Oare ce pãcate voi fi fãcut de mi-a trimis Dumnezeu aceastã nenorocire pe cap, tocmai acum când voiam sã încep un plan asa de mare si frumos?“

Acum trebuie sa dam un ocol, ca sa ne aducem aminte ce rol a jucat muntele in desavarsirea spirituala a omului:

Moise, profetul cel mai apropiat de Tatăl Ceresc din Vechiul Testament, a avut întrevederea cu Dumnezeu după ce a urcat pe Muntele Sinai şi a ţinut post 40 de zile. Apoi a primit tabla cu cele zece porunci de la Domnul. Isus Hristos s‑a schimbat la faţă pe muntele Taborului, atunci când glasul dumnezeiesc a cuvântat: „Acesta este fiul meu preaiubit!“, în prezenţa profeţilor Moise şi Ilie. Iar Părintele Arsenie Boca, când a fost trimis în 1939 la muntele Athos de mitropolitul Bălan, s‑a rugat mult la Maica Preacurată să‑i dea şi lui un duhovnic, care să‑l conducă pe căile credinţei celei fără de prihană. Şi mult s‑a rugat părintele într‑o pădure, până ce Maica Sfântă s‑a îndurat de el şi l‑a dus pe un munte înalt, unde l‑a dat ucenic Sfântului Serafim de Sarov, mort la 1833. Aici în post negru, tăcere şi mare umilinţă a deprins multe taine ale acestei lumi şi a celeilalte, nevăzute. Când s‑a întors de la Athos, Părintele Arsenie era deja Om Ales: ştia să citească gândurile semenilor, faptele trecute şi viitoare, putea să comunice prin puterea gândului cu apropiaţii lui, era în stare să parcurgă în câteva secunde sute de kilometri iar dacă voia, porţile săreau din ţâţâni iar lacătele se deschideau singure în faţa lui. Adică se schimbase şi el la faţă. Si Corneliu Codreanu a petrecut pe munte 40 de zile, in post, tacere si mare umilinta. O fi avut si de el mila Maica Preacurata? Tot ce se poate, fiindca deja in mintea lui incoltise „un plan mare si frumos”.

Care putea fi planul cel mare si frumos al lui Codreanu? El a studiat, dupa cum o spune singur, metodele pe care le-au aplicat evreii in Romania, de au reusit in putini ani sa ajunga stapani pe bunurile tarii. Una din sursele lui de informatii a fost lucrarea lui Nicolae Paulescu, intitulata „Spitalul, Cahalul, Talmudul si Francmasoneria”. In aceasta carte gasim informatii interesante, care intaresc convingerea ca modelul dupa care a fost organizata Legiunea are la baza exceptionala organizare a cahalelor evreieisti. Iata cateva afirmatii ale lui Paulescu despre Cahale:

1. Dintre slujbașii Cahalului, unii formează un tribunal, „Bet-Din”, chemat să judece conflictele ce se ivesc printre ovrei, care, sunt astfel scutiți să alerge la tribunalele creștinilor. Acest tribunal este pus sub autoritatea Cahalului. De altfel, el este condus de haham, care este și șeful Cahalului.

2.În heder-ul superior (scoala superioara evreiasca) se învață Talmudul, precum și codul Șulhan-Aruk, care cuprinde legislația Statului ovreiesc. Aceia care au trecut prin această școală înaltă, de­vin „moreni” și singuri, au dreptul la vot în Comunita­tea ovreiască.

3. Cahalul are finanțe ca orice stat bine organizat. Veniturile statului ovreiesc se împart în ordinare și extra­ordinare. Printre veniturile ordinare, numărăm:

a) - impozitul pe chirii, strânse de la proprietarii ovrei;

b) - un impozit, care seamănă cu patenta și care este plătit de jidanii ce exercită diferite meșteșuguri;

c) - impozitul pe moșteniri;

d) - impozitul pe carnea cușer, tăiată de ha­hami.

4. Cahalul are autoritate abso­lută asupra ovreilor pe care îi guvernează.

Pentru ca să oblige pe jidovi să se supună la decizi­ile sale, el recurge, împotriva îndărătnicilor, la mai multe mijloace de constrângere. În caz de infracțiuni puțin grave, Cahalul poate să osândească, pe un ovrei, să-și piardă dreptul de morein până ce se va supune. El poate, de asemenea, să decreteze confiscarea averii jidovului nesu­pus, – bunăoară, zestrea unei femei vinovate. Dar mijlocul cel mai drastic de constrângere, este excomunicarea, - care se aplică jidovului ce „dis­prețuiește pe un haham, ce nesocotește Talmudul sau vorbele rabinilor, ce-și vinde pământul unui nejidan, ce jură în contra coreligionarilor înaintea unui tribu­nal neovreiesc, etc…”.

Excomunicarea are două grade: ea este mică sau mare. În primul grad sau Niddui, excomunicatul tre­buie să trăiască izolat și separat de ceilalți, – de care să stea despărțit, cel puțin de patru coți. El nu poate să se apropie decât de nevastă și de copii. În timpul excomunicării, nu îi este permis să se spele, nici să se tundă. Dacă moare, judecătorul cere să i se pună o piatră pe sicriu, ca să arate că mortul ar fi meritat să fie ucis cu pietre, fiindcă nu s-a pocăit și a fost dat afară din comunitate. De altfel, nimeni nu trebuie să-l plângă sau să-i însoțească cadavrul, – nici măcar rudele lui.

Niddui-ul durează 30 de zile; dar poate să se pre­lungească timp de 60 de zile și chiar 90 de zile, dacă excomunicatul nu s-a îndreptat. Dar dacă nici atunci nu se observă vreo ameliorare, Niddui poate fi urmat de Cherem. Marea excomunicare sau Cherem este echiva­lentă cu moartea civilă; și într-adevăr, ovreiul în contra căruia s-a pronunțat Cheremul, este ca mort între vii. El este exclus din comunitate, din havre, din Sina­gogă și din toate func­țiile Cahalului.

Nimeni nu mai poate să comunice cu el, nici să locuiască cu el, nici mă­car să-i închirieze o odaie. Dacă în trei zile nu se supune, Bet-Din îi vinde toată averea mobilă și imobilă primului cumpărător ce se prezintă și prețul este vărsat în tezaurul Cahalului. Excomunicarea Cheremului este pronunțată, cu mare solemnitate, în prezența a cel puțin zece mar­tori. Se aprind făclii, se sună din trâmbițe și se pro­nunță, asupra păcătosului, afurisenii înspăimântă­toare.

Sa vedem acum analogia dintre aceaste norme ale Cahalului si organizarea Miscarii Legionare:

1) Si Legiunea aveau un tribunal care judeca cazurile de incalcare a codului de comportare al Miscarii, bine precizat de „Carticica sefului de cuib“. Legionarul Stelescu, datorita multiplelor abateri de la codul de comportare al legionarului cat si prin incalcarea legamantului depus la intrarea in Legiune, a fost judecat de un „tribunal legionar“, condus de avocatul Ion Banea, care l-a exclus pe acesta din randul Miscarii. Lui Stelescu i s-au imputat defaimarea Legiunii prin minciuni si denigrarea Capitanului, prin afirmatii precum ca „ar fi avut ceva cu Lupeasca!“, prin refuzul de a plati o parte din diurna sa ca parlamentar la caseria Miscarii, dar si fiindca planuise uciderea Capitanului prin otravire!  Deci, a fost facut pe drept „cherem“!

2) In comunitatile de evrei nu au toti drept de vot! Asta o sa-i determine pe adeptii democratiei sa faca ochii mari! Fiindca in Romania nu auzi altceva decat de consolidarea democratiei si a statului de drept! Democratia si statul de drept sunt o marfa de export pe care unii, care nu ne sunt prieteni, ni le baga pe gat. Daca vrei sa ai succes, dai democratia la o parte! In nicio armata din lume nu exista democratie. Ce-ar fi daca ordinele comandantului ar fi supuse la vot? Uitati-va la partidele „democratice“. Nici unul nu este in stare sa ia o decizie in favoarea romanilor. Si atunci, nu e mai bine sa renuntam si la ele si la democratie? Legiunea nu a fost partid niciodata, pentru ca nu a avut statut. „Statutul“ Legiunii l-a expus Corneliu Codreanu, in 2 minute, atunci cand a infiintat „Legiunea Arhanghelului Mihail“ in fata „vacarestenilor“, camarazii lui din inchisoare:

„Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli.“

3. Si Miscarea Legionara a avut buget. Fiecare legionar contribuia, dupa puteri, cu bani la caseria legiunii. Codreanu a instituit regula ca parlamentarii legiunii, care primeau 30.000 de lei retributie pe luna, sa-si pastreze doar 8 mii de lei, iar restul sa-l depuna la caseria Legiunii. Singurul care, dupa un timp, a refuzat sa mai plateasca, a fost Stelescu. Legiunea mai primea donatii de la oameni cu stare, care erau admiratori ai Miscarii, dar si prin actiuni precum strangerea fierului vechi si, ulterior, infiintarea comertului legionar.

4. In Legiune autoritatea Capitanului era si mai absoluta ca in sanul Cahalelor. Dar spre deosebire de Cahale, unde autoritatea era mostenita, in Legiune ea avea la baza admiratia si dragostea legionarului fata de cel care, in toate, respecta cel mai strict codul de comportare legionar: Capitanul! Disciplina era de fier, dar autoimpusa. Orice legionar putea sa paraseasca oricand legiunea, era doar scris la Carticica (Carticica sefului de cuib) si anume, atunci cand nu mai credea in idealurile ei! Cand nu se mai putea identifica cu telurile Legiunii! Si atunci, daca puteai sa iesi din legiune oricand voiai, unde este totalitarismul Miscarii?

O carte interesanta, scris de Ben Dan si intitulata „Spionul din desert” prezinta viata si moartea spionului evreu Eli Cohen. Fiindca autorul face si o incursiune in istoria Mossad-ului, celebru serviciu de informatii evreiesc, care s-a remarcat prin extraordinare actiuni, cum ar fi furtul bombei atomice de la … americani, sau identificarea si aducerea criminalului nazist Eichmann din Argentina in Israel, ca sa fie judecat. Ce principii stau la baza acestui serviciu de informatii am aflat din cartea mai sus mentionata:

Orice agent Mossad, are un salariu care nu este exagerat de mare. Un sef de compartiment din serviciu secret israelian primea la data scrierii cartii 530 dolari americani. Nu banul trebuia sa fie motivatia agentului Mossad, ci patriotismul si spiritul de sacrificiu. Isser Harrel, celebrul sef al Mossad-ului, avea sa spuna clar ce se cerea de la un agent Mossad: sa fie cinstit, loial, (bineinteles fata de Mossad) si… sa fie patriot! Ati mai auzit azi in Romania pe cineva sa spuna ca, de exemplu, ca sef al serviciilor secrete, trebuie pus un patriot? Sau cuvantul asta este deja interzis in Romania? In Mossad nu erau acceptati decat evrei, ceea ce garanta dragostea de tara. In Legiune nu erau primiti decat numai romani, din aceleasi ratiuni! Nici legionarului nu i se cerea altceva decat i se cere unui agent Mossad. Iata ce spune Legea legionara a disciplinei: fii disciplinat legionar, căci numai aşa vei învinge. Urmează‑ţi şeful şi la bine, şi la greu. Iar legea muncii suna asa: Munceşte. Munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag. Răsplata muncii să‑ţi fie nu câştigul, ci mulţumirea că ai pus o cărămidă la înălţarea Legiunii şi la înflorirea României. Dar legea cea mai importanta a agentului Mossad este Legea tacerii, care la Legionari este descrisa astfel: vorbeşte puţin. Vorbeşte ce trebuie. Vorbeşte cât trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuieşte; lasă pe alţii să vorbească.

Dar, Codreanu, preluand organizarea de la Cahale, a facut un lucru extraordinar: a increstinat Doctrina Legionara, aducand-o in comuniune cu Invataturile lui Isus. Iata ce spun legile Ajutorului si Onoarei: ajută‑ţi fratele căzut în nenorocire. Nu‑l lăsa. Mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă, nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr‑o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei. Iata cum este descrisa viata cuibului, care este nucleul organizatiei legionare: „Cuibul adunat este o biserică. Intrând în cuib, te dezbraci de toate chestiunile mărunte şi închini o oră gândurile tale curate Patriei. Ceasul de şedinţă al cuibului este ceasul Patriei. Armonia deplină trebuie să rezulte nu numai din prietenia celor adunaţi, dar mai ales din comunitatea idealului lor. Acolo, în cuib, se vor înălţa rugăciuni lui Dumnezeu pentru biruinţa Legiunii, se vor cânta cântecele trimise de Legiune, se va vorbi despre cei morţi: martiri, eroi căzuţi pentru Legiune şi camarazii morţi în credinţa legionară, prieteni, părinţi, bunici şi strămoşi, rechemându‑se duhurile lor.”

Aceasta increstinare a Miscarii este factorul care asigura superioritatea doctrinei legionare fata de orice alta doctrina. Succesele de neinchipuit ale Legiunii, care nu numai ca a crescut ca Fat-Frumos, ajungand in 10 ani la sute de mii de adepti, dar a castigat in disciplina, organizare, maturitate atat de mult, incat a bagat groaza in dusmani. Acestia, recunoscand ca impotriva acestei doctrine nu se poate lupta, au facut tot ce le-a stat in putinta ca sa denigreze Miscarea Legionara si pe conducatorii ei. Apoi, nereusind in actiunile lor, au trecut la exterminarea conducatorilor legiunii, transformand statul roman intr-un stat criminal!

Si daca mai sunt cititori neconvinsi de cele de mai sus, sa le dau inca un motiv de meditatie: In anul 1944 doi tineri evrei, membri ai organizatiei teroriste pe care cartea lui Ben Dan, editia germana, o numeste „Stern-Gruppe”, Elijahu ben Zuri si Eliahu Hakim, au ucis in Cairo pe lord Moyne, probabil ambasador sau atasat al ambasadei engleze, pentru ca sa-i pedepseasca pe englezi ca limitasera numarul evreilor care doreau sa emigreze spre Palestina. Acestia au fost prinsi si torturati de politia egipteana, dar nu si-au tradat complicii. Au fost ulterior condamnati la moarte prin spanzuratoare si executati. Si acum, urmeaza o fraza uimitoare a autorului Ben Dan: „Cei doi Eliahu, care intre timp au devenit figuri legendare ale istoriei statului Israel…” Deci doi criminali, care au ucis un om vinovat doar pentru ca era englez, au devenit figuri legendare ale statului Israel!!! Si atunci, intreb si eu, ca prostul, de ce n-ar fi si Nicadorii si echipa lui Miti Dumitrescu, care au ucis doi criminali dovediti, unul mai mic, Duca, care avea 6 legionari pe constiinta si unul mai mare, Armand Calinescu, pe al carui raboj fusesera trecute, pana cand a fost pedepsit, sute de crime? N-avem noi mai multe motive decat evreii ca sa-i consideram pe acesti adevarati martiri „figuri legendare” ale romanilor? Si nu sunt acei evrei care tuna si fulgera impotriva legiunii niste jalnici impostori, care n-au nici cea mai mica indreptatire morala sa ne spuna noua, romanilor, care sunt „figurile legendare” pe care avem dreptul sa le introducem in istoria noastra?

Legionarul Stefan Logigan

Lasă-mi un mesaj

De curand am citit o carte intitulata „Garda de fier a Romaniei. Un legionar isi aminteste“ scrisa de Stefan Logigan. Cartea a fost publicata in 1996 de F.A. Herbig Verlagsbuchhandlung München si a aparut, evident, in limba germana. Cred ca in spatiul romanesc nici nu se stie despre aceasta carte, care are peste 500 de pagini. Din acest volum am ales cateva pagini in traducere proprie fiindca aduce cateva elemente importante privind istoria Legiunii:

In timpul guvernului national-legionar, Stefan Logigan, camarad cu state vechi in Miscare, a primit sarcina sa organizeze pe langa primaria Bucurestiului un serviciu care sa vegheze la stabilitatea preturilor prin piete si magazine, sa preintampine specula si ilegalitatile economice. Era deci un om cu o oarecare influenta. Iata cateva intamplari din acest volum:

„ Cu putine zile inainte de Craciun (1940), primesc vizita unei doamne necunoscute, care s-a prezentat cu numele de Gheorghiu, fiind totodata sora ofiterului de politie Sava Dumitrescu, pe care l-am cunoscut cu putine zile inainte la sediul politiei din Bucuresti. Femeia a inceput sa povesteasca, plangand, ca sotului ei a fost arestat, cu acuzatia ca in anii 1938 si 1939 ar fi incalcat legea si ar fi brutalizat legionari aflati in arestul politiei. Intr-o noapte a fost ridicat de doi legionari si inchis in subsolul sediului politiei bucurestene, unde a fost batut cu brutalitate. Nimeni nu stie pentru ce si cat timp va mai fi retinut. Ea mi-a adus aminte ca in vara lui 1936, la Sinaia, sotul ei, ca politist, s-a purtat corect cu mine iar in timpul arestarii mele din anul 1938 a avut o purtare omeneasca si plina de intelegere. Ea m-a rugat sa-l ajut, fiindca e nevinovat. Fratele ei, Sava Dumitrescu, i-a spus ca daca vreau, cu siguranta pot sa-i ajut. N-am vrut s-o refuz, dar din principiu nu eram adeptul acestui fel de interventii, mai ales ca nu stiam pentru ce era acuzat. In acelasi timp, mi-era cunoscut ca legionari facuti peste noapte, arestau des oameni nevinovati si se purtau cu ei brutal. Ma simteam insa moral raspunzator pentru soarta acestui om, care la vremea lui, s-a dovedit de omenie si de ajutor. I-am promis femeii ca voi incerca sa fac ceva, dar nu-i puteam garanta ca voi avea succes.

A doua zi m-am dus la sediul politiei capitalei sa-l caut pe Sava Dumitrescu. Dar nici el nu stia pentru ce fusese arestat cumnatul lui. El mi-a dat sfatul sa nu merg la seful politiei, acesta fiind foarte ocupat, ci la Stefan Sova, cel care avea toate dosarele detinutilor. Acesta era jurist de meserie si avea functia de adjunct al sefului politiei. Noi ne cunosteam inca din 1937, de la Casa Verde, unde el, in conducerea Legiunii fiind, participa la planificarea strategiilor legionare. Sova era cunoscut in toata Legiunea pentru modul corect si plin de intelegere cu care actiona. M-am dus la biroul lui si n-am fost silit sa astept prea mult, pana ce am fost primit. Ca intotdeauna, s-a purtat prietenos cu mine si a cerut imediat actele lui Gheorghiu, pe care le-a rasfoit cu multa atentie. Actiunea juridica nu fusese inca incheiata, dar motive pentru arestarea lui Gheorghiu, Sova n-a gasit. M-a intrebat atunci de cand il cunosc iar eu i-am povestit ce comportament a avut acesta fata de mine. Atunci a chemat la el pe cel care se ocupa de caz, schimband intre ei cateva vorbe. Eu i-am propus sa dau o declaratie despre comportarea lui Gheorghiu fata de mine, rugandu-i totodata pe amandoi sa-l elibereze cat se poate de repede. Au promis ca-l vor elibera. Apoi am dictat secretarei o scurta declaratie din partea mea iar Sova a scris direct pe ea: „ Politistul Gherghiu sa fie imediat eliberat“. Apoi, intorcandu-se spre mine, mi-a spus zambind: „Esti multumit acum, Logigan?“

Iar la despartire, mi-a soptit ca legionari prea zelosi creeaza mereu probleme, pe care Horia Sima, in sedintele guvernului, trebuie mereu sa le explice. Contra lui Gheorghiu nu exista decat o declaratie anonima. Dar, m-a sfatuit Sova, Gheorghiu sa nu povesteasca nimanui de bataile incasate, fiindca atunci situatia s-ar complica. Inainte sa parasesc sediul politiei, am trecut si pe la Sava Dumitrescu, ca sa-i spun ca cumnatul lui va fi eliberat cat de curand.

Intr-o zi cetoasa de decembrie, m-am hotarat sa-l vizitez pe camaradul meu Jean, care, daramat de o bronsita rebela, zacea bolnav, la pat. In strada Dr. Felix 31 unde locuia Jean, am stat cativa ani si eu. La parter isi avea locuinta un doctor cu familia si o actrita cu tatal ei. La etaj locuia proprietareasa, doamna Popa cu cei trei copii ai ei iar in partea dreapta, o familie de evrei, Braunstein, cu cei doi copii ai lor. Mansarda, era, ca si pe vremea mea, domeniul rezervat studentilor. Jean, care fusese tocmai dus la spital, lipsea, asa ca am ramas cateva momente de vorba cu doamna Popa. Printre altele, mi-a povestit ca familia Braunstein are necazuri mari. Ceasornicaria pe care o detinea Braunstein trebuia urgent vanduta iar ei urmau sa emigreze. Dar pe moment e foarte greu pentru evreii saraci sa plece. Si tocmai acum a venit din partea Legiunii un ordin de evacuare, locuinta pe care o ocupau fiind destinata unui refugiat din Cadrilater cu sotia lui. Unde poate bietul Braunstein sa se duca, cu cei doi copii ai lui? Acesti evrei au fost mereu pretenosi cu noi si de ajutor! Iar in timpul prigoanei din 1938 si 39 contra legionarilor, Braunstein a ascuns la el in locuinta materialul de propaganda legionara al lui Jean! Nu este o ticalosie ceea ce se face cu aceasta familie? Baiatul cel mare lucreaza intr-o banca iar cel mic merge la gimnaziu, atata timp cat mai este primit acolo. Pentru ce atata nedreptate? E asta o atitudine crestina?

Cuvintele doamnei Popa le-am receptat nu numai ca indreptate impotriva guvernului legionar, ci si contra mea si a credintei mele in Legiune. Dar femeia avea dreptate, desi atunci nu am vrut sa recunosc. Fiindca insa timpul ma presa, mi-am luat la revedere de la ea, dar m-am dus imediat la familia Braunstein. Sotul si baiatul cel mare nu erau acasa, iar liceanul zacea in pat cu amigdalita acuta. Femeia m-a recunoscut imediat si a inceput sa planga. „Domnule Logigan, unde sa plecam, acum in miezul iernii? Va trebui sa emigram, fiindca suntem obligati. Dar nimeni nu ne da viza. Doar elvetienii ne-ar primi, daca am avea aur sau devize suficiente…dar de unde? Noi nu suntem bogati! Locuim de 25 de ani aici si n-am calcat niciodata legea. Sotul meu a luptat in primul razboi mondial ca soldat in armata romana si a fost grav ranit, ramanand invalid de gradul trei. A fost chiar si decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.“

M-am grabit sa plec, fiindca nu mai puteam suporta sa aud mai departe jeluirile femeii. Am dat atunci dovada de lasitate, dar simtisem si eu ca-si faceau loc in politica legionara abuzurile si bunul plac. M-am hotarat sa fac inca o interventie, de data asta pentru familia Braunstein.

A doua zi ma prezint la seful meu, care era viceprimarul capitalei, Vasile Mailat. In competenta lui intra si Spatiul Locativ, o institutie foarte importanta pe acea vreme. Inainte, era doar o rotita nesemnificativa in birocratia statului, dar atunci, cu un flux neintrerupt de refugiati, Spatiul Locativ primise puteri nelimitate, printre altele rechizitionarea unei locuinte fara decizie judecatoreasca. Mailat a fost organizatorul acestui aparat si multi legionari erau acolo angajati ca organe de control si de executie. Mailat a fost foarte surprins de interventia mea pentru o familie evreiasca. Dupa ce insa i-am expus in intregime cazul, s-a declarat de acord si amane evacuarea familiei Braunstein pana cand acestia vor putea emigra. El a chemat de fata cu mine pe cel ce lucra la cazul respectiv si situatia s-a rezolvat chiar atunci. Mailat a fost un om cu inima. Dar, m-a atentionat el, nu cumva sa povestesc cuiva ca amandoi am ajutat o familie de evrei. Am putea cadea sub banuiala ca evreii ne-au mituit.

Iar puciul lui Antonescu, din 21-23 ianuarie 1941, l-a prins pe Logigan la primaria sectorului 3, unde caiva legionari, inarmati pana-n dinti cu cateva pistoale, asteptau din moment in moment sa fie atacati de tancurile armatei. Dar, armata avea probabil alte misiuni, primaria lor fiind probabil prea mica pentru a intra in atentia militarilor. Iata ce s-a intamplat in noaptea din 22-23 ianuarie:

„ Imediat dupa miezul noptii, vine Balanescu inapoi cu un taxi si, foarte tulburat, imi povesteste ca in Dudesti, o zona locuita mai ales de evrei, se intampla lucruri iesite din comun. Oameni necunoscuti jefuiesc magazinele si casele evreiesti, si amentinta sa dea foc cartierului intreg. Balanescu s-a dus la politia sectorului, dar acolo militarii ocupasera deja cladirea iar un ofiter i-a spus ca sant sub ordin si nu au voie sa-si paraseasca postul. Balanescu a fost de parere ca trebuia neaparat sa intervenim, altfel toata vina va cadea, desigur, pe Legiune. Dupa cateva clipe de gandire, iau hotararea sa intervenim energic. Iau cu mine cativa legionari inarmati si, cu o masina de serviciu si un camion aflat in curtea primariei, ne ducem acolo. Ce ne-a fost dat sa vedem, ne-a cutremurat. Nu voi putea uita niciodata acele scene. Sute de femei, copii, batrani, evrei si neevrei, au fost scosi din case si adusi in strada, unde erau paziti de cateva persoane imbracate in uniforma verde, legionara. In acest timp, locuintele si magazinele lor erau jefuite de bande de ticalosi, multi in stare de ebrietate, fara sa mai faca deosebirea daca cladirile apartineau unor evrei sa nu. Jefuitorii carau prada cu carucioare de mana, cu bicicletele sau cu carutele cu cai. Era un tipat si o jale de nedescris. Cativa evrei, care au incercat o scurta rezistenta, au fost loviti cu bastoanele sau cu patul revolverului in cap si zaceau pe asfalt. Legionarii mei erau si ei imbracati in uniforma legionara: haina de piele neagra, camasa verde, bocanci inalti si sapca de piele. Ca sa restabilim o oarecare ordine, am ordonat sa fie trase cateva salve in aer. Apoi am luat un megafon si am intrebat cu voce ridicata, cine sunt aceia si cine din legiune le-a dat ordinul de a jefui. Majoritatea acestor „eroi“ au disparut imediat. Am putut aresta doar cativa betivi si cativa jefuitori, pe care i-am pus imediat in catuse. Apoi le-am spus celor din strada ca cu siguranta cele petrecute nu sunt din ordin legionar si i-am indemnat sa-si ia lucurile, pe care le mai pot recupera si sa se intoarca la casele lor. Pe ranitii usor i-am lasat in grija familiilor iar cei mai gravi au fost dusi cu masina de serviciu la spital. Am ramas la fata locului inca o ora sau doua, pana s-a restabilit linistea. Mai multe persoane, printre care multi evrei, au venit la mine sa-mi multumeasca pentru interventia noastra salvatoare. M-au asigurat ca nu vor uita asta toata viata. Apoi, m-am reintors la primarie.“

Miercuri, 29 ianuarie 1941, Stefan Logigan a fost arestat si interogat. Dupa cateva zile, gasit nevinovat, va fi eliberat. Dupa eliberare, este vizitat de unul din angajatii lui de la primarie, care-i va spune ca un evreu influent, afland de actiunea din Dudesti, ii transmite ca daca va avea greutati, el ar putea sa-l ajute sa se ascunda, sau sa-i usureze plecarea din tara. De asemenea, si Braunstein cu sotia au venit sa-l vada la locuinta lui si s-au oferit sa-l ajute, daca va fi nevoit sa se ascunda. „Noi, evreii,  nu uitam niciodata oamenii care ne-au ajutat la necaz“. El se referea nu numai la interventia lui Logigan pentru pastrarea locuintei, ci si la aceea din noapte de 22 spre 23 ianuarie, cand a intervenit in Dudesti ca sa restabileasca linistea. Apoi, la sfarsitul intalnirii, Braunstein l-a sfatuit pe Stefan Logigan sa paraseasca Romania, oferindu-se si el sa-l ajute.

La cateva zile, primeste o telegrama ca sa se prezinte la prefectura de politie. Logigan apare punctual, dar acolo a fost primit cu mare uimire, mai ales de Sava Dumitrescu, care l-a intrebat de ce-a venit. El venise pentru ca a fost chemat, dar Dumitrescu i-a spus ca acea telegrama i-a fost trimisa de el tocmai ca sa-l avertizeze ca e urmarit si sa se ascunda. „Noi va vom lasa acum liber si va vom da 48 de ore ca sa dispareti. Apoi, vom trimite un pluton de jandarmi sa va ridice. Nu va vor gasi, dar in curand numele dvs. va fi pe lista neagra. Asa ca sfatul nostru este sa dispareti, cel mai bine in strainatate.“

Logigan va parasi tara pentru totdeauna, trecand in Germania cu ajutor nemtesc, unde va sta in lagar cu alti legionari, inchisi de alti nemti. Apoi, le va spune comandantilor Nicolae Petrascu si Horia Sima ca el nu mai crede in Legiune. Dupa excluderea pentru totdeauna din randurile legionare, se va dedica meseriei lui de inginer petrolist, stabilindu-se in Austria. Mult mai tarziu avea sa afle ca, daca nu parasea tara, ar fi ajuns la inchisoare, fiindca regimul Antonescu l-a condamnat la 10 ani de puscarie.

Iata deci cat de uimitoare este viata: un evreu ascunde material propagandistic legionar la el in casa, un legionar intervine cu succes pentru o familie de evrei cand legiunea era la putere, iar cativa evrei se ofera, dupa puciul lui Antonescu, sa-l ajute sa scape de politia acestuia. Niste politisti in solda lui Antonescu, in loc sa-l aresteze, il lasa liber si-l conving sa fuga din tara. Antonescu il condamna ulterior la 10 ani de puscarie, dar Logigan nu-i face, ajungand sa scape de pedeapsa, ajutat fiind mai intai de un evreu, apoi de Gestapo-ul nemtesc, ca sa ajunga in Germania. Aici, este inchis in mai multe lagare. Intr-unul din ele, legionarii, ca detinuti ai nemtilor, vor fi bombardati imediat dupa 23 august 1944 cu buna stiinta de aviatia englezeasca, cativa dintre ei pierzandu-si chiar viata. Dupa intoarcerea armelor la 23 august, unii legionari se inscriu ca voluntari, ca sa lupte de partea nemtilor, sub conducerea generalului Platon Chirnoaga, dar Logigan, care nu mai facea parte din randurile Legiunii si nici nu avea de ce sa fie recunoscator celor care l-au inchis in lagar, se va inscrie la …politehnica in Austria, ca sa-si incheie studiile de inginer, pe care, tocmai datorita activitatilor legionare, nu le-a putut termina la Politehnica din Bucuresti. Stabilit in Austria, isi va vedea in continuare de meserie, renuntand la tot ce inseamna activitate politica.

Recenzia romanului „De la inima spre cer“

Lasă-mi un mesaj

De curand am fost invitat sa fac o prezentare a ultimei mele carti. Am promis c-o voi face si iata ca acum ma tin de cuvant:

„De la inima spre cer“ este o lucrare cu totul speciala pentru mine, la care am inceput sa lucrez prin iulie 2013. Cartea aceasta este a treia, dupa „Cei 7 beduini“, un roman cu accente anticomuniste, scris intre 1987 si 1989, urmata, in anul 2012, de „Pui de tigan“, cartea cu cel mai mare succes de pana acum si care descrie viata unui copil de tigan, de pe la 10 ani si pana la maturitate.

Cel mai recent „roman“, numit asa de editura fiindca alt cuvant mai potrivit n-a gasit, este, de fapt, mai mult decat un roman. Cu cele 494 de pagini, trei parti si 183 de capitole, cu zeci de personaje, cu intamplari din razboi si din inchisoarea de la Aiud, (care au la baza intamplari reale), cu incursiuni in istoria romanilor si a Europei, cu comparatii, legaturi si chiar cu principii filozofice, dezvoltate pe baza de exemple, cu demonstratii logice si matematice (cu scopul de a corecta anumite interpretari nedrepte a istoriei noastre), cu portrete de oameni pe care i-am evocat ca sa-mi sustin parerile si opiniile, precum Parintele Arsenie Boca, Constantin Pancu, Corneliu Zelea Codreanu, Carol al II-lea, Antonescu, Horia Sima, Gavrila Marinescu, Armand Calinescu, Karl Mannerheim, Josef Pilsudski, Petrache Lupu, Nicolae Steinhardt, Dan Ion, Elena Lupescu, am ajuns la un moment dat la limitele mele. Eram ca un dirijor, caruia i s-a rupt batul in timpul unui concert. Am reusit, insa, sa duc, cu ajutorul Celui de Sus, lucrarea asta pana la capat.

Prima parte, „Memorii si Amintiri“, este de fapt partea care isi merita numele de roman, fiindca din cele 51 de capitole, majoritatea lor sunt pline de actiune si miscare. Cu partea de memorii de razboi in minte, am pornit la scris, ingrijorat la inceput ca o sa iasa cartea prea subtire! . (Aceste memorii din razboi acopera doar vreo 55 de pagini!) Dar, avansand cu scrisul, s-a petrecut un fenomen neasteptat, ca si cum subiectul initial, un bulgaras mic, s-a pornit la vale, luand proportiile unei avalanse. Cumva, subiectul s-a desprins de mine, avand logica lui interna de dezvoltare, taindu-si cordonul ombilical care-l lega de autor si pornind o viata aproape independenta de vointa mea. Asa a inceput sa se prefigureze personalitatea Parintelui Arsenie, pe care l-am evocat de multe ori de-a lungul cartii. De la memoriile de razboi, am ajuns la inchisorile patriei din timpul comunismului, si de aici pana la Legiune a mai fost doar un pas.

Apoi, a inceput sa capete contur partea a doua, numita „Insemnari despre Oameni Alesi“, as zice centrul de greutate al cartii, cu 74 de capitole. Ideea a pornit de la o intamplare povestita de Gavril Vatamaniuc, luptatorul din Muntii Bucovinei contra comunismului, care explica intr-un interviu cum, dupa schimbatul cantec al pasarilor din padure, isi dadea seama cand venea potera sa-l caute. Deci, Eminescu, cu acel al lui rau si ram care te ajuta la rastriste, nu era vorba goala iesita din fantezia unui poet!

Mai departe insa, Vatamaniuc a povestit cum a intalnit in padure un cetatean, cunoscut turnator al securitatii, pe care, desi ceva ii spunea sa n-o faca, s-a hotarat pana la urma sa-l impuste. Cand, cu un efort de vointa, a apasat pe tragaci, cartusul nu a explodat, ci s-a desfacut, pulberea imprastiind-se in mecanismul inchizatorului, blocandu-l si facand pusca de nefolosit. Vatamaniuc n-a spus-o, dar din sprancenele ridicate a mirare si din tacerea semnificativa care a urmat, mi-am dat seama ca era convins ca pe acel om l-a protejat Dumnezeu, fiindca probabil avea cu el alte socoteli.

Din aceasta poveste, ori de la cuvantul Cartii Sfinte, care spune ca nici un fir de iarba nu creste pe pamant fara stirea cuiva, sau de la interventiile divine de pedepsire petrecute la Gomora si Sodoma, prin ajutorul dat lui David ca sa-l invinga pe Goliat, dar si din vorbele parintelui Arsenie, pe care le-am si pus pe prima pagina a cartii: „Neamurile au un destin ascuns in Dumnezeu. Cand isi urmeaza destinul, au apararea lui Dumnezeu. Cand si-l tradeaza, sa se gateasca de pedeapsa“, am ajuns la convingerea ca istoria nu o face omul, ci Dumnezeu. El este cel ce supervizeaza evenimentele istorice, si atunci cand sunt contra planului divin, intervine energic si schimba cursul evenimentelor, deturnandu-le de pe fagasul pe care pornisera sa se desfasoare. Asta m-a facut sa citesc istorie, cu ochii pe butelie, cum zice romanul. Adica, sa surprind momentul cand mana lui Dumnezeu invarte de roata istoriei, schimbandu-i sensul. Astfel a aparut conceptul de Om Ales: Acesta este un om ales de Dumnezeu, care primeste misiuni divine, ca sa schimbe sau sa influenteze evenimentele istorice, conform cu planul ceresc. Foarte clar s-a zarit mana lui Dumnezeu intervenind in Batalia de pe Valtava, cand a luat partea armatei poloneze, a carei infrangere in luptele cu sovieticii era mai mult ca sigura. Toti expertii militari nu si-au putut explica nici pana azi cum a fost posibila acesta victorie, denumind razboiul castigat de polonezi: „Minunea de pe Valtava“. (Eu am explicat-o foarte usor!)

Istoricii insa, uscati si la suflet, si la minte, cred in continuare ca oamenii fac istoria. De asta lor le scapa multe din intelesurile evenimentelor istorice. Pe langa Pilsudski, conducatorul ostilor polone, am mai identificat si alti Oameni Alesi, precum Karl Mannerheim, Parintele Arsenie, Petrache Lupu (Minunea de la Maglavit) si, nu in ultimul rand, Corneliu Zelea Codreanu. Toti acestia au avut o misiune de indeplinit pe pamant. Ca sa ma conving pe mine si, apoi, pe cititor, am facut incursiuni in istorie, am intrat in viata Oamenilor Alesi, am despicat firul in patru si am ajuns sa gasesc explicatii la multe lucruri ramase neelucidate din trecutul nostru. Astfel, am aflat in ce imprejurari, cum, unde si cand a conceput Corneliu Zelea Codreanu bazele doctrinei legionare, am aflat de ce Legiunea a fost, este si va fi mereu prigonita, am descoperit, intr-un tablou de-al Parintelui Arsenie de la biserica Draganescu, figurile lui Ion Mota, Vasile Marin, Cantacuzino-Granicerul, Zelea Codreanu.

Din acest tablou, cautandu-i semnificatia, am ajuns sa ma lamuresc asupra misiunii pe care o are poporul roman de indeplinit in viitor. Nu avem de ales! Ori ne urmam destinul, ori disparem ca neam! Misiunea noastra ca popor este sa ne insusim doctrina legionara, pe care, cercetand documente si fapte istorice, am gasit-o de neinvins, in orice confruntare cu alta doctrina, fie ea comunista, masona sau anticrestina. Acesta este si motivul pentru care Miscarea va fi persecutata de-a pururi.

Mi-am indreptat, deci, atentia spre Doctrina Legionara si i-am descoperit puritatea, frumusetea si, mai ales, utilitatea. Inarmati cu principiile ei, vom deveni invincibili, prin puterea spirituala pe care ne-o vor da. Bazat pe aceste principii, nu a fost greu sa se inchege partea a treia, intitulata „Ganduri“. Este partea in care, dedicand multe capitole Miscarii Legionare si doctrinei ei, dezmembrand minciunile si dezinformarile din jurul Legiunii, am pregatit terenul pentru un proiect de dezvoltare durabila pentru Romania, bazat pe conceptiile si pe doctrina legionara.

Nu cred ca-si poate da cineva seama, ce proiect gigantic a fost acesta pentru mine. As fi putut orbecai 10 ani prin intuneric, ca cartitele, fara sa ajung sa vad lumina de la capatul tunelului. Dar, mi s-a parut ca am fost ajutat sa-l termin. Daca pentru primele doua romane, care impreuna au adunat doar 430 de pagini, mi-au trebuit 4 ani, desi le aveam pe ambele in minte, la ultimul roman, din care imi erau relativ clare doar 55 de pagini, fara ca la momentul acela sa stiu ceva despre Miscarea Legionara si Zelea Codreanu, neauzind inca de Pilsudski si de Mannerheim, am reusit sa inchei cele 500 de pagini intr-un an batut pe muche, desi jumatate din timp l-am folosit pentru documentare.

Imaginati-va ca intri pe Google si dai cuvant de cautare „Corneliu Zelea Codreanu“. Obtii 194.000 de documente. Le parcurgi pe primele 20 sau 30. Deci, din 194 de mii, citesti 30 de documente. De unde sa stii ca cele care iti apar sub ochi, sunt si cele mai reprezentative, cele pe care le cauti? De unde sa stii ca ce-ai citit nu sunt minciuni, facaturi sau diversiuni ale dusmanilor Legiunii? Cum sa controlezi daca nu te-ai inselat? N-am avut la dispozitie pentru documentare decat internetul. (Afara de doua- trei carti, intamplator aflate in biblioteca mea). Dar, ca un facut, la fiecare cautare pe google, dadeam exact peste documentele de care aveam nevoie, sau care imi ieseau in cale doar ca sa imi ofere material pentru un alt capitol, pe care in clipa aceea nici nu-l banuiam. A fost, pentru mine, pur si simplu tulburator, sa simt ca merge prea usor cu scrisul, ca ma culcam plin de
indoieli si noaptea visam rezolvarea, sau cum sa abordez problemele care se iveau, in incercarea de a modela un volum atat de mare de informatie haotica si aiuritoare.

Si totusi, in decurs de un an, am terminat cartea. Dar, cateva luni a durat corectura si editarea, cartea aparand la sfarsitul lui octombrie 2014 in Romania. Pe Amazon, insa, ceva mai tarziu. Am introdus in cuprinsul cartii si 18 imagini, unele doar orientative, fiindca, de exemplu, cele doua tablouri de la Biserica Draganescu, despre care vorbesc in carte, sunt prea mici si prea sterse, ca sa dea posibilitatea sa-mi fie urmarite explicatiile. Cei care vor citi cartea, sa caute tablourile pe internet. Marind imaginile, vor putea sa-si dea seama daca am dreptate sau fabulez.

Eu n-am vizitat inca Biserica Draganescu, am scris insa despre ea si despre pictura ei din imaginile gasite pe internet. Adica, mi-a fost dat mie, de la 2000 de km. departare, sa descopar ce n-a vazut in 35 de ani nimeni! Nici macar Securitatea! Pai nu e asta o intamplare care poate sa dea de gandit?

Mai fac doar mentiunea ca, dupa parerea mea, cartea trebuie citita de mai multe ori, ca sa fie bine inteleasca. Eu, cel care am scris-o, am citit-o de cel putin 30 de ori si chiar si acum, cand scriu aceste randuri, o am in fata mea si pe care o rasfoiesc, ca sa nu scriu aiureli. Aici trebuie sa mentionez si ajutorul dat de Editura Virtuala, prin cel care mi-a devenit prieten, Mugur Cornila. În urma unei discutii cu editorul cartii, el a venit cu ideea titlului, fiindca eu numisem romanul altfel, dar el mi-a spus: Nu suna bine, hai sa-i zicem „De la inima spre cer“. Am protestat, fiindca titlul meu avea referire directa la Miscarea Legionara, dar el m-a impacat, spunand ca titlul este o descriere literara a salutului legionar! Cu asta m-a dat gata!

M-am ingrijit si de coperta, am facut cu un program CAD o schita, fiindca voiam ca acea coperta sa reflecte cat mai fidel continutul cartii. Am reprezentat simbolul Miscarii, gardul, care se vrea un obstacol contra comunismului, iar in patratele din mijloc, am pus cateva figuri reprezentative, devenite eroi ai romanului. Editura a tinut cont de dorinta mea, dar Mihail Moldoveanu, designerul copertii, a dus ideea chiar mai departe. El a rafinat simbolul gardului, personalizandu-l cu acel aspect de gratii de fier ruginit si transformandu-l intr-o fereastra de puscarie, prin ochiurile caruia privesc spre viitor cativa Oameni Alesi ai Neamului Romanesc, dar si ai lui Dumnezeu. Extraordinara alegorie!

Cartea a fost prezentata si la Gaudeamus, in noiembrie 2014, in ultima zi, la standul Editurii Virtuale. M-am gandit ca, la un moment dat, sa fac publicitate pe blogul ioncoja.ro, dar pana la urma n-am facut-o. Am uneori sfiiciuni de fata batrana, cand e vorba de mine. Curaj si chef de bataie am, doar cand e vorba sa-mi apar ideile si convingerile. Si totusi, fara reclama, cu un autor necunoscut, cu concurenta neloiala (data de evenimente) care ne-a urmarit „pas cu pas“ ( nu numai pe mine, ci si pe ceilalti autori), vestile n-au fost rele. Cei care au venit sa cumpere cartea, n-au fost cumparatori ocazionali, ci, informati din timp (de unde Dumnezeu or fi aflat?), venind decisi si cu bani potriviti sa cumpere exact cartea asta. Dintre sute de catarge!

In roman, ca sa leg cumva capitolele atat de diferite intre ele, am introdus un personaj fictiv, Mos Ilarie, care isi povesteste viata, avand, la data cand se termina romanul, in 2013, 93 de ani. Ajugand cartea pe mana redactorului Catalin Badea-Gheracostea, acesta a crezut initial ca Mos Ilarie, eroul cartii, este totodata si autorul, vreun legionar batran, uitat de moarte. Inseamna ca daca, un redactor experimentat s-a putut insela in privinta mea, inseamna ca pulseaza ceva viata in capitolele cartii!

Despre roman as putea sa scriu inca multe, dar ma opresc aici, dorind sa va mai spun doar ca acesta se termina ciclic, conform simbolului Uroboros, simbol care joaca un rol important in istorie, dar si in carte. Apoi, din firul principal al naratiunii se desprind actiuni secundare, idei si viziuni noi, interpretari originale ale unor evenimente, i-am pus chiar si pe Caragiale, Marin Preda, Pastorel Teodoreanu, George Cosbuc (nici pe Tanase, cel cu nasul mare, sau pe Vacaresti nu i-am uitat) ca sa-si aduca contributia la reusita cartii. Cu nume asa de mari, n-am nicio indoiala ca succesul (nu ma refer la cel de librarie) se va lasa mult timp asteptat.

Toate cele trei carti se gasesc, unele in format digital, altele si tiparite, peElefant.ro , la Libraria Editurii Virtuale, la edituraeagle.ro si, pentru diaspora, pe Amazon.

coperta_klein

MCV sau independenta crocodilulu

Lasă-mi un mesaj

Sistemul prin care Romania este monitorizata de catre UE pe linie de justitie si intarirea statului de drept se numeste, prescurtat, MCV. Sistemul asta are multi dusmani. Penalii l-ar vrea desfiintat, fiindca MCV intareste justitia, ii da, cu alte cuvinte, apa la moara. Ori penalilor tocmai asta nu le place! Bineinteles ca nu pot recunoaste asta direct. Si atunci, prin tot soiul de slugi, unii ziaristi sau prin propriile lor televiziuni, vorbesc de independenta Romaniei. Independenta care ar fi lezata de MCV.

Sigur ca este lezata, fiindca atunci cand vine altul din afara si-ti spune ce sa faci, nu te mai poti numi independent. Dar, e oare asta rau pentru tara si pentru poporul roman? Pruncul, cat e micut si are picioare moi, are nevoie de sprijin. Parintii i-l acorda cu cel mai mare drag. Iar cand omul devine neputincios, da naibii independenta deoparte si se sprijina in baston, ca sa poata umbla. Chiar si crocodilul, spaima vertebratelor, dupa o masa copioasa, deschide botul si lasa o pasarica, mica cat un pumn, sa-i ciuguleasca resturile de carne ramase printre dinti. Nici lui nu-i pasa ca nu e independent, atunci cand e vorba sa-si ingrijeasca dantura.

Deci, concluzia este ca daca privim situatia prin prisma beneficilor pentru tara, o independenta goala de continut este nu numai nefolositoare, dar poate fi chiar daunatoare. Pentru ca daca romanii nu au curaj, nu au acea tarie morala ca sa sara in capul ticalosilor cand isi fac mendrele, daca nu au parghii de control ca sa tina in frau pe ticalosi, atunci e bine sa vina altii s-o faca.

Ieri am auzit la radio ca in Freiburg (Germania), a avut loc un referendum local. Municiplitatea ar fi vrut sa construiasca un stadion nou, dar o parte din cetateni s-au impotrivit. Orasul s-a impartit in doua tabere: pro si contra! Ca sa decida ce e de facut, primaria a pus decizia in mana cetatenilor. Au votat vreo 70.000 de locuitori. Rezultatul a fost pozitiv, dar nu asta este important, ci faptul ca n-a decis primarul, ci cetatenii. Asta inseamna sa existe respect pentru cetatean, iar politicienii sa fie in slujba comunitatii. Avem noi asemenea mecanisme? Nu prea cred! Asa ca lasa sa ne invete ce care au!

In raportul MCV pe 2014 este criticat avocatul poporului, care nu mai e al poporului ci e sluga preaplecata a Puterii. Ca lui Ciorbea ii place sa fie sluga, e trist, dar daca are suflet de sluga, ce poate face bietul om? Ciorbea insa si-a incalcat obligatiile de seriviciu. Eu as mai fi renuntat la inca o bucata de independenta, daca MCV ar fi avut dreptul sa-l destituie pe Ciorbea! Ar fi fost pentru noi si mai usor, si mai simplu. De ce Ciorbea mai ocupa functia de avocat al poporului daca nu si-a indeplinit sarcinile de serviciu si nu a reclamat la curtea constitutioala neconstitutionalitatea unor absurde ordonante de urgenta date de un guvern speriat si de un prim ministru cazut de pe cal? E acum randul nostru sa dovedim ca avem picioare tari, pe care sa le proptim in fundul incompetentilor care nu-si fac datoria.

Referitor la Victor Ponta, zilele lui sunt numarate. Ramas cu un picior agatat in scara seii, e tarait de acesta in fuga lui nebuna, pana din omul politic Ponta nu va mai ramanea decat amintirea. Fiindca asa e la romani: odata cazut, vin toti nechematii sa te loveasca. Si cei mai grabiti sunt tocmai aceia care au laudat cel mai mult persoana, cand statea inca tantos in sa. Eu, care-l critic pe Ponta de vreo 5 ani, mi-am mai domolit acum elanul, fiindca nu-mi place sa dau intr-un om terminat. Ii las pe laudatorii lui de pana mai ieri sa-l linseze. Ei vor sti s-o faca cu mult mai bine decat mine.

MCV-ul este un sistem care, oricat de mult s-ar infoia unii, e necesar si util. Ati vazut cum a fost atacata justitia de politicieni, de insusi Victor Ponta? E bine ca justitia sa primeasca macar de pe marginea terenului incurajari. Sa dea de pamant cu toti coruptii, hotii, ticalosii.

In ultimul raport MCV s-a recomandat alegerea magistratilor in functii importante pe criterii transparente si in functie de insusirile si calitatile profesionale ale candidatilor. Exista la noi criterii obiective de selectie? Dupa care sa poti decide cine este cel mai bine pregatit profesional, mai activ, mai constiincios, mai corect? Eu n-am auzit sa existe! Si nu exista fiindca nu este interes sa fie introduse in practica. Fiindca daca ar fi existat asemenea criterii, eu sunt sigur ca Victor Ciorbea nu ar mai fi ajuns niciodata pe postul nemeritat de avocat al poporului. Eu nu l-as lua avocat nici daca m-ar plati el pe mine!

In cartea mea ” De la inima spre cer” aparuta de 3 luni, intitulata cu mult umor de editura “roman” si incadrata pe portalul elefant.ro cu o deosebita grija la “Carti de fictiune”, am prezentat proiectul meu pentru Romania, in care la capitolul “Justitie” am propus un sistem, pe care il aplica mama mea, care educatoare fiind, dadea copiilor, in functie de cum se purtau, puncte rosii sau puncte negre. Nu va dati seama ce efect educativ aveau nenorocitele alea de puncte asupra pruncilor de cativa anisori. Constatand eu ca justitia romana are inca picioare moi si deseori face in pantaloni, era logic sa ma gandesc ca sistemul punctelor li s-ar potrivi si magistratilor inca mai bine ca soimilor patriei:

“Se bate prea multă monedă pe independenţa justiţiei, dar nu independenţa ei este cea mai importantă. Mult mai importantă este corectitudinea ei. Pentru că pe un judecător independent nu‑l poate opri nimeni de a da un verdict strâmb. Ori punând accentul prea mult pe independenţa lui, îl lăsăm să‑şi facă de cap. Dar el are răspundere faţă de actul de justiţie, faţă de care trebuie să fie absolut corect. Are şi el de respectat nişte reguli, nişte legi sau norme impuse prin codul deontologic al meseriei. Fiind un om retribuit de stat, se pot stabili reguli care să‑l ferească pe judecător de ispite.

Sistemul care‑l va stimula să fie corect va fi cel prin atribuirea de puncte. De exemplu, pentru un proces judecat şi rămas cu sentinţă definitivă, un punct. Dacă se ajunge la recurs şi instanţa superioară îi confirmă verdictul, încă un punct. Dacă însă îl infirmă, i se scad 20 de puncte din total. Dacă un judecător, militând pentru împăcare, reuşeşte să convingă părţile să se împace şi să renunţe la proces, punctajul primit de judecător va fi de 5 puncte. Dacă un judecător va fi dovedit că va încerca să obţină punctaje mari prin metode neloiale, va fi exclus definitiv din breasla judecătorilor şi a procurorilor prin pierderea încrederii. Statul român nu angajează şi nu ţine în rândurile angajaţilor săi decât oameni de mare încredere, pe care se poate baza. La sfârşitul fiecărui an se va da publicităţii pe adresa de web a ministerului justiţiei, lista cu punctajele tuturor judecătorilor din subordine, pe judecătorii, pe judeţe şi pe ţară. Astfel dacă se va pune problema alegerii unui judecător într‑o funcţie, precum preşedinte de judecătorie, sau judecător la Curtea Constituţională, va exista un criteriu de selecţie obiectiv, care nu va putea fi contestat de nimeni. Acest sistem va stimula concurenţa între judecători şi înclinarea lor de a fi corecţi. La judecătorii, atribuirea proceselor se va face fie prin înţelegere, sau dacă există obiecţii, prin tragere la sorţi sau prin alt sistem obiectiv. De exemplu, dacă doi judecători trebuie să‑şi împartă procesele, pot lua unul procesele cu numere pare iar celălalt pe cele impare, după numerele date de registratura judecătoriei.

Se va exclude astfel implicarea politicului în actul de justiţie, pentru că judecătorul nu‑şi va periclita situaţia lui pentru care a muncit o viaţă, pentru mofturile unui politician nenorocit, care‑i cere lucruri ilegale şi care şi aşa va ajunge curând în puşcărie, sau peste patru ani nu va mai auzi nimeni de el. Se va asana tot o dată şi mediul social, pentru că nu se va mai îmbulzi nimeni să meargă la un judecător să‑i ofere bani. Pentru o încercare de corupere a unui judecător, dacă acesta o reclamă, se va solda cu condamnarea corupătorului iar judecătorul va primi un bonus de 20 de puncte.

Iar meseria de judecător va primi recunoaşterea socială pe care o merită, prin respectul de care se va bucura printre cetăţeni şi prin respectul de sine pe care trebuie să‑l aibă orice om care are conştiinţa că‑şi face corect datoria. Sistemul acesta se poate extinde şi la alţi angajaţi ai statului, cu intenţia de a introduce criterii obiective de salarizare şi de promovare a cadrelor unor instituţii, precum primării, şcoli, poliţie, etc.

Pentru a construi o societate morala bazată pe egalitate şi transparenţă, pe performanţă şi competitivitate reală nu este suficient doar un act de justitie corect: trebuie spartă încrengătura dintre politic şi găştile mafiote ce devalizează ţara. Pentru asta vor fi necesare un set de legi care să pulverizeze sistemul mafiot din temelie. Vom propune poporului legi care să desfiinţeze imunitatea politicianului, care va fi obligat să se angajeze în scris că nu va minţi, nu va profita de funcţia lui, va fi cinstit şi corect. Va răspunde pentru asta cu toată averea lui! Iar în caz că şi‑a încălcat angajamentul, va fi automat demis, i se va confisca averea şi, dupa caz, va fi pedepsit de justiţie. Apoi, pentru toţi cei care au posibilităţi materiale suficiente, ajunşi la închisoare, vor trebui să‑şi plătească întreţinerea în puşcărie, nu să stea pe spinarea noastră, fiindcă nu contribuabilul l‑a pus să fie incorect, ci el însuşi, prin lipsa lui de caracter si verticalitate. Va fi necesară şi o lege a „pierderii încrederii“ prin care cei care atentează moral sau material la valorile noastre ca ţară sau naţiune, nu va mai avea dreptul niciodată să ocupe o funcţie plătită de statul român, nici chiar una de portar sau măturător de stradă.”