Arhive după categorii: Uncategorized

Avram Iancu, scriitorul

Lasă-mi un mesaj

Am primit pe Disqus un mesaj “lăudătoriu” la articolul precedent, despre calitatea literară a Raportului lui Avram Iancu înaintat “gubernatoriului” Transilvaniei, baronul Wolgemuth, în noiembrie 1849, așa că trebuie sa-mi țin promisiunea ce-o făcui, de a continua. De fapt, nu fac altceva decât să folosesc intensiv citarea din raportul de mai sus, excepțional document istoric, psihologic și, nu în ultimul rând, literar. Unele dezacorduri sunt din raport, nu sunt scapari de-ale mele. Am si eu scapari, dar astea nu-mi apartin!

“Numitul sat Măgina, cum și o parte din Cacova fuseră deprădate și arse. Această învingere a maghiarilor le veni ieftină, pentru că credincioșii români nu vrea a se bate în contra soldaților împărătești. Pe când eu mă ocupam cu pacificarea orașelor muntene, un alt despărțământ al oastei mele țărane se măsură în cea dintâi luptă cu honvezii maghiari și câștigă o învingere ilustră la Cricău. Acest despărțământ, ce sta sub comanda viceprefectului Bălaș, a tribunului Bucur, preot din Galda și a bravului locotenent Șăndruc, se așezase la îndată de la începutul operațiunilor belice la numitul sat Cricău.

Tot pe atunci, mai multe companii de honvezi loviră pe neașteptate asupra oastei prefectului Acsențiu Sever care, favorați de o negură groasă, fură siliți să fugă. Patru companii de honvezi îngâmfate de o învingere așa ușor câștigată, se reîntoarseră peste Mureș, apoi la 28 octombrie, se repeziră cu iuțeală asupra cetelor de la Cricău. Românii respinseră asaltul cu bărbăție iar apoi se încinse o luptă de mai multe ore. Un student de la Blaj află o nouă strategie belică. El își împlu sucmanul cu paie și îl puse într-un par de gard. Mai mulți români facură asemenea și așa dintr-o dată se ivi un șir întreg, tot oameni de paie pe care maghiarii prin groasa negură ce ținu până târziu, îi crezură întradevăr români de luptă.

Deci până când maghiarii își prădau pușcăturile mai vârtos împotriva acestor măști, oastea română se formă în coloane de atac, lovi pe maghiari din flanc de două părți deodată și cu mare curaj, încât maghiarii fuseră siliți a o tuli la fugă cu mare stricăciune iar românii îi alungară până la Teiuș.

Precum preoții români credincioși sta sau în fruntea cetelor armate, sau mai preste tot ajuta operațiunile militare cu pericolul vieții lor, așa se întâmplă și cu această ocaziune. Preotul din Mesentea încă căzu în mâinile maghiarilor. Aceștia îl tratară cu pumnii șu cu tăieturi de sabie până ce căzu la pământ mai că fără viață, apoi legându-l cu un ștreang de gât și de un car, îl hățiră de la Aiud la Turda, iar de acolo la Cluj unde-l aruncară într-o temniță și era neapărat să-l spânzure dacă într-aceea nu ajungeau trupele împărătești sub colonelul Urban, care-l scăpară.

În Zlatna primii o scrisoare de la locotenentul Șăndruc, care-mi cerea ajutor proaspăt în contra maghiarilor. care sta să lovească din nou asupra pozițiunii de la Cricău. Dupâ ce îi trimisei cerutul ajutor, am mers la Alba Carolina, unde mă chemase comandantele acelei cetăți. De aici am mers la castrele de la Cricău. Aici căpitanul Gratze mi aduse mandatul ca eu cu cetele țărane să operez asupra Aiudului, Vințului și a Turzii. Noi împăciuirăm Aiudul apoi păsarăm (trecurăm) mai încolo către Vințul de Sus pe care-l aflarăm pe partea lui mai mare dears. De acolo merserăm către Turda unde ne întâmpină o deputațiune a orașului care auzi și primi condițiunile păcii iar noi, din parte-ne, steterăm buni pentru siguranța persoanei și averii lor.

La acest loc simțul de datorință mă  silește a mă declara în privința purtării cetelor armate pe cât timp ținură operațiunile pe malul Mureșului, cu atât mai vârtos, căci de la o parte oarecare se dă pe față o aplecare necumpătată de a defăima pe români la toată ocaziunea. Deși maghiarii pe valea Mureșului iar mai vârtos în ținutul Aiudului săvârșiră cele mai revoltătoare cruzimi, ucideri si aprinderi asupra românilor, totuși aceștia la intrarea lor în acel oraș se purtară atât de omenește. încât nici un locuitor nu avu cel mai mic cuvânt de a se plânge asupra lor. Aceasta trebuie să se însemne spre lauda românilor cu atât mai vârtos, cu cât gardele săsești care fuseseră lăsate acolo la garnizoană se pătară cu cele mai scandaloase fapte de răpiri și prădăciuni încât cârmuitorii numitului oraș se văzură siliți a da la General Komando plânsoare în scris asupra gardelor săsești, iar din contra, purtarea românilor în alăturarea cu a sașilor, o lăudară ca model.

Arderea Vințului încă voiesc alții a o incărca pe spinarea românilor. Ci când sosirăm noi la acel orășel, era, precum observai mai sus, mai de tot ars și părăsit. Căpitanul Gratze se simți îndatorat a raporta că, după o cercetare strânsă ce făcu, orășelul nu s-ar fi aprins de români, ci chiar de maghiari, când aflară de apropierea acestora.

Ci fiindcă oamenii mei erau prea demult depărtați de la casele lor și suferiseră strapațe (strapazieren= a fi obosit, din germană) grele peste măsură, îi concediai pe acasă ca să mai păuseze câteva zile, să se aprovizioneze de trebuincioasa îmbrăcăminte și nutremânt pe (pentru) alte operațiuni. După ce le defipsei (precizai, fixai) ziua și locul readunării, călătorii la Câmpeni și de acolo la Abrud. Aici avui eu cea dintâi întâlnire cu căpitaul Ivanovici care, precât poci prepune, ar fi fost însârcinat a-mi fi de ajutor la comanda cetelor armate ca ofițer pățit (cu experiență). Mă doare însă, că mă văd silit a mărturisi cum că el n-a corespuns chemării sale, precum se va vedea mai jos. Aici se cuvine să deduc și operațiunile cetelor conduse de bravul prefect Buteanu din comitatul Zarand către Huedin. După o luptă scurtă, dușmanul fu respins și alungat. Satul se încinse de flăcări, pentru că paiele din garduri aprinzându-se prin pușcături, suflând și un vânt repede, focul se lăți preste casele din sat. Casele cruțate de foc în acea zi, fuseră aprinse în următoarea, de maghiari. Exemplul îl dete însuși judele curții, tot maghiar din acel sat.

La capătul lui noiembrie, apucai drumul spre munți către Huedin. La 4 decembrie ajunserăm la Săcuiel. Albăcenii și bistranii fuseră postați la satul Rogoșel, ca punct mai însemnătoriu. După aceasta eu mersei la colonelul Losenau la Huedin și îi dădui raport despre calitatea trupei mele. Aici se determină ca eu, în noaptea de 6 spre 7 decembrie, cu trupa mea să lovesc asupra insurgenților așezați la satul Sebeș, dincoace de Lacul Negru, și la o întâmplare când aș reuși a le respinge anteposturile, să mă arunc asupra castrelor (tranșeelor, șanțurilor) lor. Domnul colonel îmi promise că va porni cu coloanele sale de la Huedin pe drumul țării și va infesta pe dușmani.

În 6 decembrie mă reîntorsei la Săcuiel. Aici mi se raportă cum că rebelii ar fi demăndat (cerut) în satul Vișag pentru ziua următoare ca la 400 de pâini și alte de ale mâncării, și că anteposturile noastre așezate la Rocoșel ar sta gata a se înfrunta cu ei dacă ar voi a intra în sat. Ziua de 6 decembrie o defipsesem pentru a cunoaște pozițiunile dușmane și a ne pregăti pentru noaptea ce urma, pe când în aceeași zi, pe la 10 ore înaintea amiezii, primii un curier de la Rogoșel cu știrea cum că albăcenii și bistranii s-ar fi pus în mișcare către Vișag spre a se înfrunta cu trupa maghiarilor ce venise pentru ale mâncării. Eu îndată mă aruncai pe cal și însoțit de câțiva călăreți alergai spre numitul sat însă mai întâi provocai pe căpitanul Ivanovici ca, după ce nu puteam ști numărul trupei cercătoare, să pornească cu trupa întreagă și cu soldații regulați pe urma mea în marș iute.

În distanță de un pătrar de oră de la locul bătăliei, mă întâmpină un alt curier cu știrea plăcută cum că românii au sfărâmat cu totul trupa maghiară cercătoare. Apoi vizitai locul pe care zăceau 35 de insurgenți morți și numai 4 sau 5 scăpară cu fuga. Noi avurăm doi răniți mai ușor. Cu această ocaziune se arătară, între alții, mai curajoși și bravi, Matei Filip, om de 70 de ani din satul Albac, care mai nainte servise în armata împărătească și înaintase la șarjă de feldvebel. Acesta fiind comandantele albăcenilor în acea lovire, provocase pe ofițerul insurgenților a depune armele. Acesta însă, în loc să se dea (preda), comandă “foc”; atunci un alt comandant de români, tot albăcean, anume Ispas ochi pe ofițerul maghiar și cu o pușcătură, îl răsturnă la pământ până ce soldații săi nu avuseră timp a pușca a doua oră. Prin aceasta trupa maghiară veni în dezordine. Încă un alt albăcean, anume Alexie, neavând nici pușcă, se știu apropia prin viclenie de 12 honvezi, smânci pușca de la unul din ei, îl trânti cu aceeași, și se întoarse neatins la trupa sa.

Peste puțin sosi și trupa în frunte cu căpitanul Ivanovici și află ceea ce se întâmplase. Iar eu avizai pe colonelul Losenau de rezultatul bătăii. Acum noi la satul Vișag lăsasem pe scărișoreni ca să apere pasul către Bologa, apoi cu toată cealaltă trupă merserăm către Vârful lui Trăiniș. Anteposturile dușmane se retrăseseră la apropierea noastră, din culme, mai în jos, la șes. După ce sosirăm la Trăiniș, observai (arătai) căpitanului Ivanovici că atacul în acea noapte nu s-ar mai putea face, pentru că acum era deja seara și nu avusesem timp de a întreprinde o recunoaștere a pozițiunilor; dușmanii încă apucaseră a se păzi prea bine, atât în urmarea luptei sus descrise, cât și prin retragerea anteposturilor; prin urmare, eu nu mai puteam arunca trupa în pericolul unei bătăi nocturne, pe locuri necunoscute, cu un dușman prea bine armat. Deci eu determinai amânarea acestei loviri pentru una din următoarele nopți, avizai despre aceasta și pe colonelul Losenau aratandu-i temerile mele. Cu toate acestea, căpitanului Ivanovici îi cășunase a îndupleca pe trupa mea, ca și peste voia mea să încerce un asalt de noapte, însă el nu reuși. După aceasta, eu mă trăsei la odihnă.”

Avram Iancu

Lasă-mi un mesaj

Avram Iancu a fost nedreptățit toată viața, dar cu mult mai mult, după moarte. Mizeriile, ticălosiile, neadevărurile care s-au spus și scris despre el se pot compara doar cu cele debitate despre Corneliu Zelea Codreanu, cu care Avram Iancu se aseamăna până la confundare. Nici o laudă nu poate sublinia mai bine valoarea unui om, precum o fac ponegrelile.
Iancu a fost un conducător cu carismă, organizator desavârșit, strateg neîntrecut, care a pus în umbră pe toți comandanții militari de pe teatrul de război din Transilvania revoluției din 1848, fie ei austrieci sau maghiari. Cu excepția, poate, a polonezului Bem. Despre aceste mari calități, parțial recunoscute prin însăși mărturia faptelor, s-a scris destul. Și despre omenia cu care a tratat populația civilă maghiară, sunt mărturii venite chiar din rândurile maghiarimii, așa că nici aici nu prea ar mai fi multe de spus.
Dar, despre o calitate de excepție, pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o lui Avram Iancu, despre care încă nu s-au făcut mențiuni (poate că-mi fac un păcat, dar oricât am căutat, n-am găsit nici cel mai mic document care să mă convingă că mă înșel), doresc aici și acum să o aduc la lumină. Este vorba despre talentul literar al Iancului.
Ca să mă încredințez, am deschis Istoria Lieraturii Romane de G. Călinescu și după ce am răsfoit-o de 3 ori, n-am găsit nicio referință la Avram Iancu, ca scriitor sau prozator. Am dat acolo peste capitole întregi cu poeți minori și despre poezia măruntă, despre Ion Barac și Mumuleanu, despre C. Conachi, de la care am ciugulit o strofă din galopul calului, cam singurica care se ridica peste dulcegăriile vremii, probabil din cauza … nerăbdării:
Aleargă, suflete, aleargă
La soția ta cea dragă
Ridică de pe picioare,
Orice fel de-nvălitoare
Și spune cu îndrăzneală
C-am să fac mare năvală!

L-am gasit și pe Tudor Vladimirescu printre cei citați de Călinescu, cu proclamația lui, ceea ce mă face să cred că dacă i-ar fi ajuns la … conștiință Avram Iancu sub aspect scriitoricesc, n-ar fi pierdut ocazia de a-i dedica măcar vreo 10 pagini antologice.
Există și o scuză la această necunoaștere, datorită nepăsării și lipsei de interes a românilor. Raportul lui Iancu privind evenimentele din 1848-49, fiind tradus în germană pentru a fi înaintat curții de la Viena, s-a păstrat mult mai bine (și compet) în arhivele austriece decât în cele românești. De asta unii dintre cei interesați de acest Raport, retraducându-l din nou în românește, probabil dupa 1900, au folosit o limbă tehnică, modernă și de aceea seacă. Astfel s-a pierdut tot ce însemna literatură. E ca și cum l-am lua pe Creangă, l-am traduce în germană și apoi l-am retraduce în românește cu limbajul actual, facându-l pe marele humluleștean de ocară.
Desigur că acest Raport este interesant ca informație și Iancu face dovada unei extraordinare memorii, care se întinde pe durata unui an, ținand socoteala datelor calendaristice, numelor de moti, maghiari sau austrieci, locurilor geografice, drumurilor, munților, colinelor, râurilor, numarului morților și al răniților din fiecare bătălie și tabără, a amanuntelor privind conflictele, carele cu sare, slanina și cu pâine capturate de la insurgenții maghiari, ce-a spus Hatvani la Abrud, ce-a spus Kemeni Farcas cand nu mai voia să se bată cu popii, mișcarile lui Dragoș, trimisul lui Kossuth. Deci ca document, Raportul este unul de excepțională valoare.
Acesta mai dezvăluie și caracterul lui Iancu, care nu s-a sfiit să recunoască meritele Legionarilor săi în batăliile purtate, când Vlăduțiu, Simion Balint, Corcheș sau Axente Sever, remarcându-se în anumite lupte, au fost laudați de Iancu fara nicio reținere și cu inimă bună.
Din acest Raport voi alege acum acele fraze care, dupa mine, au o importantă valoare literară. Se va pierde astfel ceva din valoarea epica și documentară. Ar fi trebuit poate să reproduc tot Raportul, dar fiind prea lung, nu vreau să abuzez de răbdarea cititorului. Cine dorește însă, să caute pe internet Raportul și să-l citească cu atenție. Nu există omagiu mai mare fața de Avram Iancu, decât acela de a-i citi Raportul original, un document la fel de important, ca și Cărticica șefului de cuib a lui Zelea Codreanu:
Raportul prefectului Avram Iancu despre faptele cetelor armate românești, în decursul răzbelului cetățean în anii 1848-49
După ce în adunarea de la Blaj din luna septembrie 1848 se determină, ca în puterea dreptului dat tuturor popoarelor monarhiei să se organizeze și garda națională română, pentru a ne apăra contra terorismului maghiar, care devenise cu totul nesuferit, eu mă reîntorsei în muntosul meu ținut, mă așezai cu locuința la Câmpeni și întreprinsei a ridica și organiza garda națională.
Într-aceea, Comitetul de împăcăciune fu confirmat de comandantele general, baron Puchner și când prochemăciunea către popoarele Transilvaniei ieși, se delinie și planul pentru dezarmarea rebelilor. Garda națională, conchemată de mine, era concentrată la Câmpeni, Bistra și Bucium, sub comanda tribunului Corcheș, centurionului A. Bistreanu și vicetribunului Popovici. O altă despărțitură a gardei staționa la Margina. În 21 octombrie (1848) primii o scrisoare către comandantele unei divizii de dragoni, strâmtorați de către maghiari la Huedin, cu acea provocare, să văd cum aș putea scăpa numitul despărțământ din prinsoarea maghiară. Însărcinarea din urmă o executai cu atâta norocire, încât generalul comandante își descoperi a sa mulțumire într-un decret lăudătoriu.
La Abrud, pe când o deputățiune a acelui oraș se ruga pentru o învoire pe cale de pace, eu îi pusei condițiunile și îi dădui 3 zile, timp de socotit. Totodată, am luat măsuri ca să tai toată comunicațiunea acestui oraș cu Aiudul și Zlatna. Orașul primi condițiunile, fu tratat bine și prietenește și până la venirea lui Hatvani, peste o jumătate de an, se bucură de cea mai mare liniște și siguranță sub protecția românilor.
Românii, prea sătui de terorismul maghiar, se sculară fără conducători și, în prunceasca (copilăreasca) lor credință, începu de la sine a dezarma pe maghiari. Aceasta se întâmpla mai vârtos în acele ținuturi unde prefecții nu avuseseră timp a organiza garda națională. Pentru a preîntâmpina vreo dezordine, în coînțelegere cu Buteanu, ordonai acolo pe tribunii Aviron Telechi, Nemes și Cândea, dintre care cei doi din urmă, cu toată blândețea și omeneasca lor purtare către familiile maghiare aristocratice pe care le apăra de orice rea tratare, mai târziu fură uciși tocmai de către acei apărați ai lor.
Pe același timp și încă tocmai pe când negociam cu Abrudul, în 22 octombrie, primii o asemenea știre de la Zlatna. Românii, venind în cete numeroase la acel oraș al cărui locuitori maghiari erau cunoscuți ca cei mai fierbinți ajutători la tendințele maghiare, provocară garda națională maghiară a depune armele. Eu demandai tribunului Iosif Moga ce avea ordinul de a dezarma Offenbaia să-și schimbe mărsul și să meargă la Zlatna să mijlocească o învoire de pace. Acel tribun, fiind tocmai ocupat cu dezarmarea, însărcină pe vicetribunul Clemente Aiuzeanu ca să meargă îndată la Zlatna. Ci pe când acesta se apropia de oraș, catastrofa trecuse peste el.
În 23 octombrie, românii fuseră chemați spre a negocia: apoi se primi condițiunea ca pe cât va curge dezbaterea de învoială, armele să se depuie de ambele părți. Românii depuseră armele fără cel mai mic prepus, încât unii se puseră jos fără nici o grijă, alții iarăși mâncau din merindea ce aveau, într-aceea capii negociau cu maghiarii. Dintre maghiari depuseră armele numai gardiștii din șirurile din nainte iar ceilalți, ca niște perfizi, le ținură între picioare sau dinapoi. Tunurile încă le țineau gata înapoi! Deci pe când românii negociau cu nepăsare, Nemeghyei, consilier de montanistică și comandante al gărzii maghiare, striga dintr-o dată în ungurește „foc“. Maghiarii armați se înieptară (îndreptară) nainte și pușcară hoțește asupra neînarmaților români dintre care mai mulți rămaseră morți, iar ceilalți în prima spaimă o luară la fugă, lasându-și mulți tocmai și armele. Acum însă românii inverșunați, readunându-se foarte numeroși, inflăcărați de mânie și răzbunare, se răped asupra nefericitului oraș. Totodată se răspândi și falsa faimă (știre) că Iancul s-ar apropia cu cetele sale. Gardele maghiare nu putură înfrunta răpegiunea românilor. Orbite de furie, (gardele maghiare) deteră foc topitoriei împărătești, bisericii românești cum și altor case ale românilor, apoi o tuliră din oraș, la o fugă neregulată, iar cu ele se depărtară și o parte însemnată dintre locuitorii maghiari.
Acum se începu o măcelătura înfricoșată în care își aflară moartea mai mulți prunci nevinovați și femei, pentru că furia românilor nu se mai putea reînfrâna; totodată pătrariul mai frumos al orașului, locuit de maghiari, deveni pradă flăcărilor. Soartea gardelor fugare, ca și a celorlalti maghiari care se alăturaseră lângă ele, înca nu fu mai bună. Știrea despre perfidia comandanților maghiari din Zlatna zbură naintea nenorociților. Locuitorii din Presaca și împrejurime au fost și apucat nainte spre a sta într-ajutoriu la frații lor din Zlatna în contra maghiarilor, când iată că-i întâmpină fugarii. Românii îndată și loviră asupra nenorociților și uciseră pe mai mulți din ei. Între maghiarii morți fu și urzitorul catastrofei, consilierul montanistic Nemegyei, însă și alți mai mulți nevinovați, prunci și femei. Acesta e adevăratul curs al catastrofei de la Zlatna. Eu îndata ce aflai de acea întâmplare tristă, alergai spre a lua măsuri ca pe oficialii camerali câti au mai rămas în viață, sa-i duc la Abrud, în siguranță.
Mai departe nu merg, poate doar dacă interesul pentru cele de mai sus va fi suficient de mare. Dar și din acest mic fragment din Raport ne dăm seama că simțul psihologic și logica impecabilă a lui Iancu în descrierea încurcatelor evenimente din munți, egaleaza, dacă nu și întrece, maiestria artistică a lui Negruzzi din celebra nuvelă Alexandru Lăpușneanu. Felul în care Iancu prezintă antitetic comportarea cinstita a orașului Abrud care a înțeles să aleagă pacea, nefiind tulburat 6 luni de nicio neplăcere până ce n-a venit alt ticălos ca să tulbure apele, Imre Hatvani, în antiteza cu comportarea perfidă a gardei maghiare din Zlatna, ne aduc aminte că Iancu era și avocat și știa să mânuiască și argumentele logice cu îndemânare, mai ales că dreptatea era de partea lui. De asemenea, am rămas uimit că Iancu in Raportul lui, folosește perfectul simplu, specific oltenilor și nu greoiul perfect compus, atât de des utilizat în vorbirea curentă din Ardeal. Este sigur că, folosind acest mod verbal, Iancu a imprimat textului dinamismul cerut de viteza cu care se desfășurară evenimentele menționate.

Invataturile lui Ghinghis-Han

Lasă-mi un mesaj

De doua zile recitesc cartea lui Harold Lamb, intitulata Ghinghis-Han. In primul capitol, intitulat „Misterul“, autorul nu mai pridideste cu laudele la adresa marelui mongol care nomad fiind si analfabet, a rasarit din desertul Gobi, declarand razboi popoarelor civilizate ale pamantului, pe care le-a si zdrobit.

Au mai fost distrugatori de civilizatie, precum Atila sau Alaric, dar Marele Mongol nu are egal. Si mai este invaluit si in mister. Un nomad, un cioban, a intrecut in strategie militara pe generalii armatelor a trei imparatii. Un barbar analfabet ce nu stia sa scrie, a intocmit o pravila de legi pentru cincizeci de popoare. Lui Napoleon, stralucitul geniu militar de mai tarziu, nu i se poate uita ca a parasit o armata in Egipt, iar alteia i-au albit ciolanele pe coclaurile Rusiei. Iar la Waterloo…

Imperiul napoleonian, zice mister Lamb, autorul, s-a naruit chiar in timpul vietii sale, codul sau de legi a fost calcat in picioare imediat ce a pierdut tronul iar copilul lui a fost desmostenit inca in timp ce el traia. Doar cu Alexandru cel Mare ar putea fi comparat marele mongol. Si nici asa realizarile lui Ghinghis-Han nu palesc. Ci dimpotriva!

Generalii lui Alexandru au pus stapanire pe regatele lui imediat dupa moartea acestuia, fiul lui fiind constrans sa fuga. Dupa moartea mongolului, fiul sau si-a luat in stapanire teritoriul fara nici o impotrivire si in liniste. Si acest teritoriu se intindea din Coreea pana in Armenia si din Tibet pana la Volga. Kubilai-Han, stranepotul sau, a domnit inca pe o jumatate din imparatie! Cum a fost posibil ca un barbar sa creeze un imperiu din nimic, care sa reziste atat de mult timp si atat de bine eroziunilor? Cei mai mari istorici spun ca asta nu se poate explica, nici intelege. Singura explicatie ramane cea din evul mediu, care spun ca forta devastatoare a armatelor lui Ghinghis-Han consta in faptul ca erau de esenta … draceasca!

Noi, fara a apela la draci, vrem sa explicam acest mister cu ajutorul ratiunii. Sigur ca exceptionala rezistenta fizica a mongolilor, faptul ca puteau sta in sa zile intregi, ca puteau flamanzi o saptamana fara sa le pese, a jucat un mare rol. Dar, asta nu explica misterul. Exista insa si alte explicatii.

In primul rand a fost faptul ca Ghinghis-Han era un comandant drept si care-si tinea cuvantul dat. El si-a tinut promisiunile facute intotdeauna, fiindca la un analfabet ca el, cuvantul dat avea mare greutate. El, cu alte cuvinte, nu era misel! Apoi, a reusit sa adune intr-o singura hoarda toate triburile turco-mongole care pana la el se razboiau unele cu altele. El le-a unit sub acelasi sceptru, aducand linistea in interiorul granitelor imperiului sau.

Apoi, ca sa-si tina hoardelesi mai bine in frau, le-a dat nabadaiosilor lui supusi un cod de legi, numit IASSA. Sa aruncam o privire asupra continutului acestui act normativ a carui nerespectare era pedepsita cu toata asprimea.

Furtul si adulterul nu erau tolerate, fiind pedepsite cu moartea. La fel se pedepsea furtul unui cal! Neascultarea copiilor fata de parinti, a fratelui mai mic fata de cel mai mare, lipsa de incredere a barbatului in sotia sa, sau neajutorarea saracului de cel bogat, lipsa de respect a sublaternului fata de comandantul sau, primeau pedepse aspre. Despre betie, unul din cele mai raspandite vicii ale mongolilor, IASSA le da voie mongolilor sa se imbete de cel mult trei ori pe luna. Dar, ar fi bine sa nu se imbete de loc! Zicea mai departe actul normativ. O alta slabiciune a mongolilor era teama de traznet. In desertul Gobi, lipsit de copaci, traznetul facea ravagii, inducand in cei ce traiau acolo o teama irationala. Cand tuna, multi mongoli se aruncau in lacuri si in fluvii, inecandu-se. IASSA, pe timp de furtuna, le interzicea sa se atinga de apa. IASSA oprea totodata pe mongol sa se lase cuprins de furie. El, mongolul, trebuia sa aiba inima buna tot timpul!

Cu sodomitii, spionii, tradatorii, martorii mincinosi sau cei care recurgeau la magia neagra, IASSA era necrutatoare: moartea! Iar prima lege din IASSA suna pentru urechile noastre extrem de … cunoscuta: „Se porunceste tuturor oamenilor sa creada intrun singur Dumnezeu, facatorul cerului si al pamantului, singurul datator de bogatii si saracie, de moarte si viata si a carui putere peste cele lumesti este fara sfarsit.“ Dar porunca asta nu era urmata de pedepse, pentru ca codul acesta tintea trei lucruri: supunere fata de han, unirea hoardelor intr-una singura si starpirea raului din radacina. Cu alte cuvinte, IASSA era si un cod moral care aducea printre nomazi reguli de comportare aspre, cu care nici azi nu ne-am rusina, daca ar fi aplicate.

La mongoli, daca nu era prins supra faptului, nimeni nu avea dreptul sa acuze un om de o fapta, daca acesta nu-si recunostea vina. Si e de mirare ca la acest popor barbar, constiinta ajunsese atat de avansata, incat istoria a pastrat exemple numeroase cand faptasii si-au recunoscut faptele, desi unele din ele le aducea pedeapsa capitala.

Din aceste cateva randuri, observam un fapt ce nu poate sa nu ne uimeasca. Marele hanat mongol, format din barbari si ciobani analfabeti, se conduceau dupa un cod moral de exceptie. Rezumand, ajungem la concluzia ca la mongoli, legea onoarei, disciplinei, educatiei, ajutorului, alaturi de credinta intr-un singur Dumnezeu, de respectarea cuvantului dat, a grijii de a nu fi misel si spiritul de jertfa erau nu numai cunoscute, ci si la mare pret.

Dar, cea mai mare uimire il cuprinde pe cel care are idee de ce inseamna doctrina legionara. Fiindca IASSA nu este altceva decat o varianta mongola a „Carticelei sefului de cuib“ legionar, adica a doctrinei legionare a lui Corneliu Codreanu. Si care cuprinde aproape cuvant cu cuvant, invataturi comune!

Aceasta a fost „misterul“ victoriilor hoardelor lui Ghinghis-Han asupra dusmanilor sai, niste regate si imparatii putrede, cu o viata decazuta si impregnata de egoism si inegalitate. Deci, daca o doctrina identica cu cea legionara a putut face din niste analfabeti si niste barbari invingatorii lumii, nu am exagerat de loc atunci cand am afirmat de nenumarate ori in articolele mele anterioare, ca doctrina legionara este una victorioasa, contra oricaror dusmani ai poporului roman. Insusindu-ne codul de comportare legionar, care, dupa cum vedem, are antecedente in istorie, poporul roman va ajunge pe acele culmi de virtute si de moralitate, incat nu va mai avea de ce sa se teama de nimeni. Afara de traznet si de Dumnezeu.

Dar cu femeile ce-ati avut?

Lasă-mi un mesaj

Dusmanii Miscarii Legionare au incercat in fel si chip sa justifice cumplitele prigoane, pretinzand ca ar fi fost o miscare paramilitara violenta, care reprezenta un pericol la adresa ordinii si „institutiilor statului“. Desigur, unul din nenumaratele neadevaruri vanturate in jurul Miscarii. Pentru ca daca punem intrebarea „ Dar cu femeile legionare ce-ati avut?“ nici un raspuns logic si coerent nu mai poate fi dat. Fiindca bestialitatea cu care au fost schingiuite si ucise, nu poate fi justificate cu nici un argument. Cu absolut nici unul!

Un fragment din Memoriile lui Nicolae Nita, „Martirii ne vegheaza din ceruri“ ne prezinta patimirile de neinchipuit ale Nicoletei Nicolescu, sefa cetatuilor pe tara (Cetatuile erau organizatiile femeilor legionare), o apropiata de-a Capitanului, care, in perioadele cand Codreanu trebuia sa stea ascuns, facea curierat, ducand ordinele Capitanului la organizatiile legionare.

„…Câteva luni mai apoi, aflasem de sfârsitul tragic al Nicoletei Nicolescu, Comandantã Legionarã, Sefa Cetãtuilor de Fete pe tarã. Arestatã împreunã cu multe alte camarade din Cetãtui în 1938, fusese schingiuitã în beciurile Prefecturii Politiei Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud. Roata mortii se învârtea sârguincios; vesti tragice soseau din tara întreagã despre cei cuminecati în credinta lor pe drumul cu Arhangheli.

Si, într’una din zilele lunii Iulie, vestea uciderii Nicoletei si cruzimile la care a fost supusã în ultimele clipe de viatã ale ei, strãbãtu ca fulgerul toatã suflarea româneascã. Secretul acestei tragedii, n’a putut fi pãstrat. Pânã si brutele asasine s’au cutremurat de zelul de neînvins al credintei Nicoletei.Intr’o celulã dela subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tãiat mãcelãreste ca sã i se ia viata grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii si schinjuitorii ei, refuzând sã moarã repede, asa cum sperau ei. Incã mai respira si cutitele negre banditesti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încãpãtânat sã rãmânã pe viata asta, încãpãtânat sã mai respire încã, pânã la ultimul strop de viatã. Imagine dantescã de care gâzii cei fiorosi s’au îngrozit… Aruncatã apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeti si târnacoape îngropãtoare de alte vieti tinere în pãdurea Pantelimon, fusese transportatã la Crematoriu.

- Nu moare mã! Nu moare!… Nu vrea sã moarã!…

In spatele Crematoriului, masina se opri. Undeva mai pe dreapta, o usã dosnicã ce duce în incintã. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

- Actele de…

- Care acte? -îi tãie repezit întrebarea unul din agenti. N’are nevoie dã ele un’ sã duce… Carã-te…

- Da, dar stiti, corpul trebuie înregistrat…

- S’a fãcut de delegatii Prefecturii: Siguranta Statului. Stim noi ce trebuie… Carã-te de-aici…

Pus în fata autoritãtilor “statului”, mecanicul deschise larg usa si se dã într’o parte, lãsându-i sã intre – vrând-nevrând – pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Politie din Bucuresti si agentul Iuliu Horvath.

Sacul atârna greu… Rosit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grije de colturi, sã nu se murdãreascã, si au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe culoarul palid luminat.

- Stai asa!… Las-o jos cã m’am pãtat. Sã schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povarã apãsãtoare si, în cãdere, gura legatã i se deschise. Capul Nicoletei se revãrsã înafarã, la viatã parcã. Horcãia în sânge încercând sã respire si ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmãrmurite la vederea ei încã în viatã… Era aproape de ora 23…

Putin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza sa moarã, parcã în ciuda cãlãilor…

Dintr’odatã, nu se mai auzi nimic. Se fãcu liniste, o liniste mormântalã si apãsãtoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimtite o lacrimã si încercã iute sã si-o ascundã cu mâna.

- A murit!… Ai vãzut?!… Ti-am spus eu…

Din cosul cuptorului cu nr. 1, fumul albãstrui se rãspândeste ca o perdea subtire deasupra orasului cufundat în noapte, vestind miselia cea mare… O viatã de cruciatã se stinsese în flãcãri, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep sã se reverse deasupra pãmântului ca la o comandã si trãznetele lui Dumnezeu încep sã biciuie vãzduhul cu fulgerãri mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…

Sfatul miselnic, uneltit si hotãrît de putere împotriva tineretului crestin legionar, osândea hoteste la moarte. Rodul de aur al Tãrii, pãsea pe drumul spinos al calvarului si mântuirii Neamului…“

Nostradamus despre romani

Lasă-mi un mesaj

Intr-o analiza Stratfor privind prioada 2015-2025 analistii institutiei prevad o dezagregare a Rusiei si unirea Republicii Moldva cu Romania. In asemenea analize n-am nicio incredere, pentru ca ele nu sunt in stare sa prevada nici macar o criza financiara care se va produce peste o luna. Dar, au existat oameni cu darul dumnezeiesc de a scruta viitorul. In anul 2002 am cumparat o carte intitulată „Mesajul lui Nostradamus către români”, de Vlaicu Ionescu, romanul care a descifrat atat de bine mesajele lui Noastradamus, incat a prevazut cu vreo 20 de ani mai inainte, destramarea URSS in iunie 1991.Mai întâi insa, m‑am întrebat dacă Nostradamus e chiar aşa de mare precum se spune. Poate a scris şi el la plezneală câteva catrene care s‑au adeverit şi gata, a apărut marele profet al lumii. Necredincios, deşi nu mă cheamă Toma, m‑am apucat să caut dovezi. Am găsit până la urmă catrenul care m‑a convins că omul nostru îşi merită pe deplin renumele.

Profeţiile lui Nostradamus au apărut în anul 1555, pe vremea când pe tronul Franţei domnea regele Henric al II‑lea, a cărui soţie era Caterina de Medici. Nostradamus câştigase deja mai dinainte prin unele previziuni împlinite un renume de oracol, de asta a fost invitat la curtea regelui la Paris, în anul 1556. Aici Nostradamus avea să prevestească reginei Caterina că toţi cei patru fii ai ei aveau să ajungă regi, dar a omis cu grijă să‑i spună că tronul ocupat va fi unul şi acelaşi, cel al Franţei, iar următorul fiu va deveni rege abia după moartea prematură a precedentului fiu. A fost primit şi de rege, pe care astrologul curţii l‑a făcut atent asupra catrenului 35 din Profeţii, recomandându‑i să se ferească de duelurile cavalereşti, din care poate să i se tragă moartea.

Le lyon jeune le vieux surmontera

En champ bellique par singulier duelle:

Dans cage d’or les yeux luy crevera,

Deux Classes une, puis mourir, mort cruelle.

 

Leul cel tânăr îl va învinge pe cel bătrân

Pe câmpul de bătaie, în singular duel:

Într‑o cuşcă de aur o să‑i crape ochii

Din cauza unei aşchii frânte.

Apoi va muri de moarte crudă.

În ziua de 29 iunie a anului 1559, regele uită de recomandarea astrologului şi‑l provoacă la duel, într‑un turnir organizat cu prilejul căsătoriei surorii lui Margueritte cu ducele de Savoia, pe tânărul conte de Montgomery, care refuză mai întâi lupta. Dar regele nu‑l slăbeşte şi‑i porunceşte să încalece şi să accepte duelul cu el. Coiful şi viziera armurii regelui erau din aur. La ultimul asalt, când lăncile li s‑au izbit cu forţă, lancea lui Montgomery s‑a frânt şi o aşchie a trecut prin viziera regelui, înfigându‑i‑se în orbita unui ochi. Regele avea să moară în chinuri groaznice în urma acestei răni.

Pentru mine prorocirea asta a fost suficient de convingătoare. Nu poţi face o astfel de previziune la nimereală. Nostradamus era convins că istoria este o piesă de teatru regizată de Tatăl Ceresc, care se desfăşoară după un scenariu dinainte pregătit şi care putea fi cunoscut înainte de ridicarea cortinei, cu condiţia sa ai legături cu cerul. Vlaicu Ionescu a demonstrat în lucrarea lui că Nostradamus s‑a ocupat constant de spaţiul românesc. Unul dintre catrenele identificate de el că ar face referire la românii din timpurile noastre spune:

Le changement sera fort dificle:

Cite, province au change gain fera:

Coeur hau, rudent mis, chasse lui habile,

Mer, terre, peuple son etat changera.

 

Schimbarea va fi foarte dificilă:

Cu prilejul schimbării se vor câştiga oraşe şi provincii:

Cel cu inimă înaltă, înţeleaptă, va fi alesul iar cel viclean va fi gonit,

Pământul apele şi oamenii ţării se vor schimba în bine.

Ce ne spune Nostradamus prin acest catren? Mai întâi, că trecerea noastră la un nivel spiritual înalt va fi deosebit de dificilă, ceea ce înseamnă că va fi şi îndelungată. Asta nu este o surpriză. Cărarea ştim de la Hristos că este îngustă şi plină cu bolovani. Ne mai spune că cu ocazia schimbării va avea loc şi o întregire a ţării. Am văzut cum prin decădere morală ni s‑a luat România Mare. Ca s‑o redobândim, e nevoie de redresare morală pe toate liniile. Ţara nu este numai un spaţiu geografic ci e cu mult mai mult. Ea reprezintă conştiinţa colectivă a neamului. Cum e turcul şi pistolul. Cum e neamul, aşa şi patria. Un neam pipernicit nu poate avea o ţară ca soarele de pe cer. Şi din ce se piperniceşte, tocmai de aia mai pierde câte o bucată din ea.

Probabil că Nostradamus face referire la unirea cu Republica Moldova. Unirea nu va fi posibilă decât atunci când ne vom schimba sufleteşte. În ce fel? Simplu. Să ne deschidem inima şi să‑i ajutăm pe cei de lângă noi aflaţi în necaz, să fim disciplinaţi, să muncim cu drag, să nu fim mişei şi nici lacomi, să iubim adevărul. Adică tot ce scrie la Cărticică. Iar pentru cei care aşteaptă cu mâinile încrucişate clipa în care cel viclean va fi alungat, le putem spune că vor aştepta mult şi bine, fiindcă pentru ca acest lucru să se înfăptuiască, este nevoie de contribuţia fiecăruia atât la înălţarea neamului cât şi prin înălţarea spirituală a propriei fiinţe.

Deci unirea Repblicii Moldva cu Romania nu va depinde de Rusia, indiferent daca se va dezagrega sau nu, ci numai de noi, romanii. Lupta se va da pe terenul moralei si al credintei. O lupta cu tine insusi, cu mult mai grea decat contra oricarui alt adversar.

Pedeapsa cu moartea

2 mesaje

In romanul „De la inima spre cer“, in ultima parte, intitulata „Ganduri“, am prezentat un proiect propriu  pentru Romania, cu bataie lunga, de dezvoltare durabila si in perspectiva. Am propus, de exemplu, ca prin constitutie, sa se impuna un buget pozitiv, adica sa nu se cheltuiasca mai mult decat permit veniturile statului. Nu putem sa ne indatoram mereu, fiindca atunci independenta noastra ca stat se duce pe apa sambetei. Libertatea statului va fi ca aceea a unui urs, care oricat de multa putere va avea, avand belciugul in nas, va fi la cheremul tiganului, care-l va mana acolo unde va vrea el.

Am recomandat si romanilor ca, in masura posibilitatilor, sa nu ia credite pentru consum. Trebuie sa ne limitam dorintele la posibilitatea lor de realizare, adica sa ne intindem atat cat ne permite plapuma. Am propus solutii referitor la justitie, invatamant, dezvoltarea intreprinderilor mici, a asocierii lor in vederea desfacerii produselor, referitor la protejarea padurilor prin militarizarea padurarilor si trecerea lor sub jurisdictie militara. Pai daca tot au pusca, macar sa stie de ce o au: ca sa apere padurea de hotii, nu sa apere hotii cu ea!

Una din propuneri a fost si aceea de a introduce pedeapsa cu moartea pentru anumite delicte, precum violare de minori, comercializarea drogurilor, sau furtul din averea tarii, comis de cei care au fost alesi ca sa ne conduca (politicienii in special, dar si directori de firme de stat, prefecti, alti demnitari, care profita de pozitia lor, ca sa-si umple buzunarele).

Sunt sigur ca multi vor considera masura aceasta „inumana“ si „antidemocratica“. Nu va fi antidemocratica, pentru ca se va introduce in constitutie numai daca poporul va fi de acord cu ea. Inumana nu va fi, pentru ca, dupa ce vor fi executati cativa, le va intra frica in oase hotilor si nu va mai indrazni sa fure nimeni.

Inainte de Craciun, a fost dat la televizor un reportaj cu o familie de romani, formata din 6 persoane, stranse toate in jurul unei mamaligi. Mama a taiat acea mamaliga in 6 parti, fiecare membru de familie primind o bucata. Reporterul a intrebat pe unul din copii ce si-ar dori el sa-i aduca Mos Craciun. Bietul copil, judecand cu mintea lui frageda, a spus ca el isi doreste o capra. Acea capra le-ar adce si putin lapte langa biata lor mamaliga.

Deci fratilor, unii fura de rup, din lacomie, avaritie, ticalosie, pradand tara, iar alti romani flamanzesc fiindca n-au unde munci iar taranu are ajutoare sociale suficiente, pentru acele familii aflate in nevoie. Este deci mai uman sa-i lasam pe hoti sa fure in voie? Sa-si bata joc de noi si de tara? Sa ne umileasca apoi cu masinile si vilele lor de lux, obtinute pe cai nelegiuite? Nu vedeti ca bietul DNA si ANI nu mai au atatea dube, ca sa care infractorii din posturi cheie la „interviuri“? Nu exista zi de la Dumnezeu, in care ziarele sa nu anunte noi arestari, noi borfasi, dintre cei care ar trebui sa fie animati de cele mai patriotice si mai inaltatoare simtaminte pentru cei care i-au ales?

Ce mare lucru ar fi ca sa pui un ales sa semneze un angajament, prin care e de acord cu pedeapsa cu moartea si cu confiscarea averii, in cazul in care il va pune Aghiuta sa tradeze interesele tarii prin furt sau prin tradare? Ar fi clar de la inceput ce-i asteapta si poate ca s-ar abtine, macar de frica, la jaf.

Nu cred ca prin inchisoarea pe 3 sau 4 ani, din care dupa doi ani scapa, un ticalos care a furat 100 de milioane de euro, ramanand cu banii, nu va considera ca a facut totusi o afacere buna pe spatele acestui neam al nostru, din care milioane de romani cauta un loc de munca pe coclauri straine tocmai ca urmare a accestor jefuitori, care pradeaza tara, aducand-o la sapa de lemn?

De asta cred si sustin introducerea pedepsei cu moartea pentru anumite infractiuni. E timpul sa facem curatenie printre mafiotii din politica romaneasca si camarila profitoare din jurul politicienilor.

Ochiuri sau omleta?

Lasă-mi un mesaj

Copil fiind,  la mama acasa, in Ardeal, vorbeam intre noi cifrat, in coduri. (Aveam si o limba „pasareasca“, care vorbita repede, nu era priceputa de cei mari, spre incantarea noastra.) Faceam chiar analogii surprinzator de istete pentru varsta aceea. De exemplu ouale, le mancam si noi, ca tot romanul, ochiuri sau omleta. Omleta, ca sa iasa pufoasa si gustoasa, trebuia batuta temeinic, cu un obiect contondent in castron, pana facea spume. La noi omleta se numea „papara“. Cand ne intalneam „in gasca“, dupa ce unul dintre noi primea cate o batuta strasnica, „cu strigaturi“, acela spunea plin de mandrie, dar si de vanatai, ca „a mancat papara!“

O asemenea papara am mancat eu de la unii din cititorii de pe blog, cand am scris un articol in care am aplicat doctrina legionara intr-o analiza politica. Ar fi fost, ziceau, „o blasfemie“. M-am intrebat, de unde vine aceata diferenta de perceptie, fiindca critica n-a fost facuta cu rea intentie.

Diferenta de opinii vine din situatia diferita, prin care unii, cu psihologie die cititori, ma critica, fiindca eu am avut, poate fara sa-mi dau seama, psihologie de autor. Doctrina legionara este pentru unii un lingou de aur, care trebuie pastrat in cel mai intunecos colt al buncarului bancii nationale. Nimeni nu are voie sa se apropie de zona aceea macar. Eu insa am doctrina legionara pe masa de lucru de doi ani de zile. E unealta mea zilnica de lucru, de care ma folosesc intr-una, asa cum batranul instalator pensionar, inca verde, mai fuge cu geanta lui jerpelita prin oras, ca sa repare robinete sau chiuvete care curg. Are in geanta, printre sfoara de canepa si garnituri diferite si o cheie franceza, pe care a primit-o inca pe cand era ucenic, de la maistrul sau. De cheia asta franceza nu s-a despartit niciodata. Dar bietul instalator, desi tine la cheia lui ca la ochii din cap, nu ezita, daca e nevoie, sa repare cu ea si WC-uri infundate. Lui nu i-a trecut niciodata prin minte ca cheia lui franceza s-ar putea simti jignita, in contact cu murdaria omeneasca. Dupa intervenitia „blasfemica“, o ia cu drag, o spala, o sterge si-i pune cateva picaturi de ulei pe rotita dintata si pe canalul falcii mobile. Apoi o inveleste intr-o carpa curata si o pune in geanta, pregatita pentru o noua interventie.

Deci, raman pe blog cu orice risc, fiindca aceasta strategie de „demistificare“ a doctrinei legionare mi-a adus multe beneficii ca autor al unei carti despre Legiune si despre Codreanu. Stiti desigur, prieteni, ca subiectul ML este  „tabu“. Fiecare om cuminte si cu minte, cu situtatie stabila si salar de la guvern, stie asta si nu se leaga la cap daca nu-l doare. Mai bine studiaza trecutul, prezentul si posibilitatile de dezvoltare ale prostitutiei cubaneze. Daca se poate pe viu si la fata locului! Numai unul ca mine, cu mintea „cat o nuca“ putea face greseala de a aborda acest subiect. Dar, zic eu aici, abordand aceasta tema cum am scris mai sus, am descifrat secrete si explicat situatii pe care cred ca nimeni inaintea mea nu a facut-o. De exemplu, Codreanu in „Pentru Legionari“ afirma despre unii, pe care el altundeva ii numeste rataciti, ca nu inteleg mistica nationala pentru ca nu o pot trai. Mistica nationala a fost si subiectul unui capitol din carte, in care am adancit in felul meu subiectul:

Achitarea lui Codreanu şi a celorlalţi acuzaţi a stârnit o vie emoţie în ţară. Trenul special cu care au plecat moldovenii lui veniţi la proces, focșăneni, ieşeni, bârlădeni, vasluieni, a fost întâmpinat în toate gările de pe traseu de mii de oameni cu bucurie, flori şi mare dragoste. Au fost momente de mare înălţare sufletească, ce nu s-au mai pomenit pe plaiurile româneşti de la Marea Unire din 1918. În multe gări trenul a oprit şi atunci au asistat cu toţii la manifestaţii de simpatie şi de dragoste din partea locuitorilor de la Slatina, Piteşti, Bucureşti, Focşani. Printre cei care îşi manifestau bucuria şi dragostea erau foarte mulţi copii şi tineri, purtând cu mândrie costume naţionale româneşti. Iar bătrânii cu plete albe plângeau:

 

„Prin tine-şi văd bătrânii tot avântul,

Ce-l trâmbiţau cu drag în larga zare,

Prin tine se răzbună tot pământul

Şi înfloreşte România-Mare.“

Ce-i putea face pe nişte bătrâni să se emoţioneze atât de mult, încât să le dea lacrimile? Codreanu explică acest fenomen tulburător prin vocea tainică care şoptise fiecăruia îndemnul:

„Veniţi la gară, pentru că din toate trenurile care trec, este unul care merge astăzi pe linia destinului românesc. Toate merg pentru interesul celor din trenuri, acesta merge pe linia neamului, pentru neam. Mulţimile au câteodată contact cu sufletul neamului. Un minut de viziune. Mulţimile văd neamul, cu morţii, cu tot trecutul lui. Îi simt toate clipele de mărire, ca şi acelea ale înfrângerii. Simt cum clocoteşte viitorul. Contactul acesta cu neamul întreg e plin de înfrigurare, de cutremur. Atunci mulţimile plâng. Aceasta va fi fiind mistica naţională, pe care unii o critică, pentru că nu ştiu ce este şi pe care alţii nu o pot defini, pentru că nu o pot trăi.”

Mistica naţională a fost mereu prezentă în toate clipele de înălţare ale poporului român, de la Mircea, Vlad, Ştefan sau Mihai Viteazu, atât de fericit exprimată de George Coşbuc în poezia Paşa Hassan. Cel ce întrupează sufletul şi speranţele neamului trebuie să fie primul pe câmpul de luptă:

Pe vodă-l zăreşte călare trecând

Prin şiruri, cu fulgeru-n mână.

În lături s-azvârle mulţimea păgână.

Căci vodă o-mparte, cărare făcând,

Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,

Oştirea română.

Această sarcină uriaşă, mult peste puterile omeneşti, plină de înălţare şi de tragism, dă eroilor un destin prin care, în calea celor Aleşi totul devine hiperbolic, potenţat de mistica care nu este altceva decât susţinerea divină pentru a îndeplini un ideal creştin. Ne întoarcem iarăşi la Coşbuc, care cu sensibilitatea lui poetică prinde magistral această trăsătură a eroului mistic, devenit Arhanghel:

Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier

Şi zalele-i zuruie crunte,

Gigantică poart-o cupolă pe frunte,

Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,

Iar barda din stânga-i ajunge la cer,

Şi vodă-i un munte.

La Bucureşti, mulţimea care l-a aşteptat la Gara de Nord a umplut până la refuz piaţa gării, revărsându-se spre Calea Griviţei şi spre Clădirea Politehnicii din strada Polizu. Au fost acolo peste 50.000 de oameni, veniţi doar din imboldul inimii să-l vadă şi să-l întâmpine pe cel pe care-l socoteau demn de dragostea lor. La Focşani, trenul a ajuns la trei noaptea. Acolo aşteptau o mie de oameni venirea trenului, care întârziase. Erau adunaţi acolo de unsprezece ore şi voiau cu toţii ca să-i oprească pe Codreanu şi cei apropiaţi lui câteva zile la Focşani. Dar Codreanu, mânat de dorul de a-şi vedea oraşul şi familia, avea să pornească mai departe. Focșănenii, cei care se simţeau păgubiţi fiindcă n-au avut norocul celor din Turnu Severin ca procesul să aibă loc la ei în oraş, smulg lui Codreanu promisiunea ca nunta lui să aibă loc la Focşani, pe 14 iunie.

Dimineaţa ajung la Iaşi. În gară, mii de oameni, mai ales studenţi, îi iau pe sus pe cei din tren şi-i duc la Universitate, unde desigur, dau de cordoane de jandarmi care păzeau, nu-i aşa, Universitatea ca să nu fie profanată. Mulţimea rupe cordoanele jandarmilor şi pătrunde în aula universităţii, unde Profesorul Cuza ia cuvântul. Corneliu, care nu-şi mai văzuse familia de opt luni de zile dă o fugă şi până la Huşi unde mama lui, cu lacrimi în ochi, l-a primit în pragul casei.

Pe 14 iunie, Corneliu face nunta cu domnişoara Ilinoiu Elena la Focşani, aşa cum promisese. Aici a fost totul pregătit de un comitet de organizare. La nunta lui Corneliu au participat, se spune, o mulţime gigantică, care număra între 80.000 şi 100.000 de oameni şi vreo 2000 de care cu boi, căruţe cu cai şi automobile. Această nuntă a fost filmată, dar filmul a rulat doar de două ori la Bucureşti pentru că ministerul de interne a interzis filmul, l-a confiscat şi i-a dat foc.

Pe 10 august 1925 Corneliu avea de gând să boteze 100 de copii din zona Focşanilor, dar guvernul, pentru a împiedica această acţiune creştină, a decretat în Focşani stare de asediu. Totuşi botezul a avut loc, cu mari greutăţi, în satul Ciorăşti de lângă Focşani. Între baionete, cum avea să spună cu amărăciune Codreanu, 100 de băieţi au primit numele de Corneliu.

Aşadar 19.300 de avocaţi voiau să-l apere,  80.000 de nuntaşi să-i pună pirostriile, 100 de prunci să-l aibă ca naş şi să-i poarte numele. Nu purta deja Codreanu o gigantică cupolă pe frunte? Şi Mâna Lungă cu hoarda ei  — neadormită — nu era de acum  mereu pe urmele lui?

 

De ce a invins Johannis?

4 mesaje

Ultima mea carte aparuta de curand, este un roman istoric cu multe personaje reale, precum Parintele Arsenie, Corneliu Zelea Codreanu, Petrache Lupu sau Carol al II-lea. O asemena tentativa, care a avut ca rezultat o carte de 494 de pagini nu ai voie s-o scrii dupa ureche. A fost nevoie de o documentare pe masura, pe care am fost obligat s-o fac aproape exclusiv pe internet. Cercetand cam tot ce mi-a putut oferi internetul despre Miscarea Legionara, am avut o revelatie. Am descoperit de ce Miscarea Legionara a fost prigonita de toate fortele reactionare din jurul ei, precum camarila lui Carol al II-lea, comunistii, liberalii si taranistii, Germania, Uniunea Sovietica si Anglia, Hitler si Stalin, de vreo 20 de guverne perindate pe la putere in perioada dintre cele doua razboaie mondiale si inca de multi altii, in frunte cu Oculta Mondiala.

Cauza prigoanei neincetate, care continua si azi, a fost aceea ca Corneliu Zelea Codreanu a facut o exceptionala descoperire, care are azi o si mai mare importanta. El a conceput o doctrina si un sistem de organizare imbatabil, victorios in orice fel de confruntare, cu orice si cu oricine. Aceasta descoperire, pe care el a aplicat-o in organizarea cuiburilor, a cetatuilor legionare si a Fratiilor de Cruce, a facut ca din 1927 pana in 1938, anul in care Codreanu a fost asasinat miseleste de dusmanii sai, Legiunea sa ajunga la un milion de membri. Puterea lor insa nu a constat numai in numar, ci mai ales in spiritul de jertfa, in organizare perfecta, in disciplina de fier, dar autoimpusa de fiecare legionar in parte. Aceasta organizare i-a facut galbeni de invidie pe rusi. Un prizonier roman legionar povesteste in amintirile lui ca rusii au intocmit dosare fiecarui prizonier. La interogatoriile care au avut loc, la soldatii sau ofiterii obisnuiti, participau unul, doi sau trei comisari. Cand cel interogat era legionar, comisia de politruci, cu caiete si creioane bine ascutite ca sa ia notite, ajungea si la 120 de persoane. Ei au dorit cu orice pret sa afle secretul prin care legiunea a educat asemenea caractere, dar n-au reusit. Daca-l aflau si mai ales, daca ar fi fost in stare sa-l aplice, ar fi devenit de departe puterea mondiala numarul 1.

In carte am demonstrat amanuntit superioritatea doctrinei legionare asupra oricarei alte doctrine, pretinzand ca este o doctrina victorioasa, de neoprit. Nimeni nu i se poate opune, daca ea este aplicata consecvent si in spiritul pe care Codreanu l-a imprimat Legiunilor sale.

Ca sa dovedesc adevarul celor de mai sus, fac o analiza a candidatilor Ponta si Claus Johannis, prin prisma doctrinei legionare. Ca sa nu ma intind pe vreo suta de pagini, voi lua din „Carticica sefului de cuib“ cateva reguli de comportare legionara, pe care Codreanu le numeste „Legi“ (Carticica se gaseste in internet gratuit pe mai multe site-uri legionare, nu ezitati s-o cititi, este foarte asemanatoare cu evanghelia si este baza doctrinei legionare):

1) Legea muncii: munceşte. Munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag. Răsplata muncii să-ţi fie nu câştigul, ci mulţumirea că ai pus o cărămidă la înălţarea Legiunii şi la înflorirea României.

Ponta: un smecheras de Bucuresti, care n-a fost in stare sa-si faca lucrarea de doctorat fara sa se infrupte cu nerusinare din munca altora.

Johannis: Om muncitor, caruia ii place „lucrul bine facut“, adica dus pana la capat. A facut din Sibiu un oras infloritor, la nivel european, cu locuri de munca berechet, cu firme serioase, care au venit PENTRU EL la Sibiu, fiinca le-a garantat rezolvarea actelor fara birocratie si fara ciubucareala. Nu trebuie nici o alta dovada, afara de faptul ca sibienii au votat „Johannis“ in proportie covarsitoare.

2) Legea educaţiei: trebuie să devii altul. Un erou. În cuib fă-ţi toată şcoala. Cunoaşte bine legiunea.

Ponta: Ii lipsesc cei 7 ani de-acasa. Needucat, mojic, fudul, imatur. A dus o campanie josnica impotriva lui Johannis. Pana acolo a mers cu mojicia, incat a ajuns sa-i reproseze lui Johannis ca nu are copii. Deci, in conceptia lui Ponta, o familie de tigani care are 12 copii si-i trimite la furat pe strazile Parisului, e mai presus decat o familie cinstita, careia Dumnezeu nu i-a dat copii.

Johannis este un om educat, nu s-a coborat nici o clipa la nivelul submediocru al adversarului. Nu s-a amestecat in troaca porcilor, ramanand curat si demn.

3) Legea tăcerii: vorbeşte puţin. Vorbeşte ce trebuie. Vorbeşte cât trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuieşte; lasă pe alţii să vorbească.

Aici nu am de adaugat nici eu nici un cuvant. Prefer sa tac! :)

4) Legea onoarei: mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă, nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei.

Cand ziaristii l-au intrebat pe Johannis de ce nu raspunde josnicilor emanate din radurile adverse, Johannis a raspuns ca nu vrea sa fie la randul lui badaran (imi scapa acum cuvantul, poate ma ajutati voi sa mi-l reamintesc). „Mai bine pierd“, a spus el in incheiere.

5)  Legea disciplinei: fii disciplinat legionar, căci numai aşa vei învinge. Urmează-ţi şeful şi la bine şi la greu.

De mic copil am fost fascinat in Sighisoara de ordinea care domnea la inmormatarile sasesti, total opuse debandadei si vaicarelilor de la romani. Sasii mergeau in tacere in urma sicriului, doi cate doi, in coloana, ca sa poata trece chiar si un autobuz pe langa ei. Johannis sas fiind, e clar ascendentul lui si din punct de vedere al disciplinei asupra lui Ponta.

6) Legea ajutorului reciproc: ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.

Aici nu mai sunt sigur daca Johannis e mai tare decat Ponta. La sasi, simtul proprietatii este extrem de dezvoltat. De asta faptul ca Johannis are 6 case nu ma mira de loc. Nu are copii si s-a gandit sa-si faca un capital pentru batranete. E in psihologia lor sa fie strangatori! Cand a raspuns la alt atac suburban, ca de pe Groapa lui Ouatu, de-al lui Ponta, ca nu conduce o Dacie ci merge cu un BMW, Johannis a spus ca BMW-ul este al unui prieten, care i l-a dat sa-l foloseasca. A economisit astfel banii primariei sibiene, care altfel trebuia sa-i cumpere o Dacie. Deci Johannis este econom nu numai pe plan personal, ci si cu banii publici.

Victoras in schimb, mai ales in perioadele prelectorale, e tentat sa fie foarte darnic cu pomenile. Numai ca Zelea Codreanu se referea la ajutorul dat aproapelui din ceea ce avea legionarul, nu sa dai din bugetul statului! Deci si aici se pare ca Iohannis conduce.

Prieteni, aceasta comportare demna a omului Claus Johannis, care a aplicat cumva instinctiv si nu la modul constient doctrina legionara, i-a adus victoria.

Imaginati-va acum 10 milioane de romani care au adoptat si care aplica strict in viata doctrina legionara. Atunci am ajunge cu adevarat la capacitatea de a infaptui visul legionar, atat de fericit exprimat de Ion Mota in testamentul lui: “Capitane, sa faci o tara ca soarele sfant de pe cer!”

Semne bune anul are!

Lasă-mi un mesaj

Prieteni, sectiile de votare s-au inchis si pentru unii va fi mare bucurie, pentru altii o profunda tristete. Dar, indiferent cine va castiga, eu simt cu adevarat ca am inceput sa ne recastigam tara! Fiindca trebuie sa intelegem ca atat sprijinitorii lui Victor Ponta, cat si ai lui Johannis, isi leaga sperantele, fiecare in felul lui, ca prin alesul lor viata tuturor romanilor va capata mai mult sens si consistenta. In fond, vrem cu totii acelasi lucru!

De multa vreme urmaresc evolutiile de pe scena romaneasca (eu traind in diaspora) cu speranta unor semne imbucuratoare. Ani in sir, aceste semne nu s-au aratat, sau au fost atat de firave, incat nu merita sa-mi pun speranta in ele. De cateva zile insa, lucrurile incep sa se miste in directia buna. Pentru prima data am vazut solidaritate intre romanii din tara si cei de afara. Lozincile idioate de sorginte comunista, cu vadita tendinta de dezbinare (De genul „Ei n-au mancat salam cu soia!) propovaduita de cei care si acum se mai afla in partidul oligarhilor PSD, nu mai au putere, romanii incep sa-si dea seama ca trebuie sa se organizeze si ca trebuie sa iasa din pasivitatea mioritica in care s-au complacut ani de zile.

Asta ma si face sa cred ca baronilor, indiferent daca Ponta le va fi presedinte si-i va lua sub aripa lui sau poate va veni Johannis cu altii din PNL, acestora le va fi din ce in ce mai greu sa-si mai faca mendrele. Presiunea care acum vine din diaspora, a gasit ecou in romanii din interiorul tarii! Asa ceva nu s-a mai pomenit pe meleagurile noastre!

Sunt semne care ma fac sa cred ca tuturor jefuitorilor de tara  li s-a apropait funia de par! De asta, dragii mei, nu fiti tristi daca va invinge Ponta, asa cum se pare ca va fi. Si chiar daca va invinge Johannis, el singur nu va putea face nimic fara sprijiul nostru. Acesta este marele castig al acestor alegeri. Un castig imens, prin constientizarea uriasei forte pe care o reprezinta unitatea si fratia noastra si care va putea determina politicul sa tina seama de dorintele noastre. Astept cu incredere noi confirmari ale acestui spirit nou, care a inceput sa se manifese abia in ultimele zile.

Infractiunile in Romania au atins cote alarmante.

Lasă-mi un mesaj

Politistii au destructurat, in primul semestru al anului, 249 de grupari infractionale, formate din aproximativ 2.000 de persoane si au confiscat peste 250 de kilograme de droguri si aproape 25.000 de comprimate, in valoare de cinci milioane de euro, potrivit Politiei Romane, citate de Mediafax.

In primele sase luni ale anului, politistii de la combaterea criminalitatii organizate au organizat 776 de actiuni operative, sub supravegherea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), dintre care 311 au fost interventii de amploare. In cadrul acestor actiuni au fost facute 2.826 de perchezitii domiciliare, informeaza sambata Politia Romana, intr-un comunicat de presa.

In urma celor 776 de actiuni au fost destructurat 156 de grupari, constituite din 1.467 de persoane, dintre care 752 au fost arestate.

In cadrul actiunilor pentru combaterea traficului si consumului ilicit de droguri au fost prinse 55 de grupari, formate din 454 de persoane, dintre care 255 au fost arestate.

De asemenea, au fost confiscate 251,99 kilograme de droguri, dintre care 84,02 kilograme de droguri de mare risc si 167,92 kilograme de droguri de risc, precum si 24.421 comprimate, in valoare totala de aproximativ cinci milioane de euro, a precizat Politia Romana.

In cadrul actiunilor din primul semestru au mai fost destructurate 33 de grupari suspectate de trafic de persoane, formate din 197 de persoane, dintre care 127 au fost arestate. Alte 45 de grupari, formate din 557 de persoane, dintre care 236 au fost arestate, au fost destructurate pe linia combaterii finantarii terorismului si spalarii banilor, iar 23 de grupari, formate din 259 de persoane, dintre care 134 au fost arestate, erau specializate in infractiuni informatice.

Politistii Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate, sub coordonarea DIICOT sau in actiunile proprii de urmarire penala, au confiscat 962.840 de euro, 31.997 de dolari, 23,81 kilograme de aur, 1.446 de milioane de lei, bani proveniti din operatiuni ilicite, precum si 174 de carti de credit false.

De asemenea, in primul semestru al anului, politistii de la investigatii criminale au destructurat 110 grupari care comiteau infractiuni stradale, formate din 521 de persoane. In urma cercetarii acestora, 174 de persoane au fost arestate.

Dintre infractiunile comise de membrii gruparilor, 50% au fost infractiuni cu violenta, 30% fapte de santaj, taxa de protectie si camatarie, 10% au reprezentat ultraje contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice si tot 10 la suta au fost fapte de prostitutie si proxenetism.

“In urma activitatilor desfasurate, infractiunile stradale au scazut cu 14,01%. Au scazut infractiunile de omor in strada cu 25%, cele de talharie comise pe strada au scazut cu 26,77%, iar infractiunile de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice au scazut cu 14,83%”, a precizat Politia Romana.

Mai sus se vede cate eforturi depune politia romana ca sa stavileasca infractiunile si actele antisociale din societatea romaneasca. E un efort facut bineinteles pe banii contribuabilului, adica pe banii nostri. Iar cei care ajung sa fie condamnati, ajung, tot pe banii nostri in puscarii, unde unii dintre ei fac schimb de experienta, isi perfectioneaza stilul si metodele de lucru pentru ca o lua de la capat, dupa ce a a vazut din nou lumina libertatii. De asemenea, vedeti din exemplele de mai sus ca din 1000 de vinaovati, doar jumatate ajung in puscarii, ceilalti fiind la limita legii.

Parerea mea este ca o societatea prea umana este o societate slaba, care ii protejeaza pe cei certati cu legea in loc sa apere majoritatea cetatenilor, care isi doresc o viata sigura, fara criminalitate si infractionalitate. De asta si propunerea de mai jos:

Tabla legislativa cu propunerea nr. 1

Reintroducerea pedepsei cu moartea pentru:

- Cei care comit crime in cunostinta de cauza

- Violatori de minori

- Comercianti de droguri

- Spioni

- Angajati ai statului (Primari, ministri, deputati, senatori, directori, etc) care nu-si indeplinesc cu buna credinta atributiile, transformand functia lor intr-o trambulina pentu a se lansa in actiuni in interes propriu, neglijand interesul general (Acte de coruptie, actiuni care produc pierderi morale sau financiare unor grupuri de cetateni sau statului roman).

Dupa cum vedeti, propunerea are bataie mult mai lunga. E nevoie doar sa o introducem in constitutia noastra cea noua. Care nu are nici in clin nici in maneca cu constitutia lui Antonescu.