Arhive de etichete: De la inima spre cer

Organizarea albinelor

Apicultura romaneasca se mandreste cu cartea lui Constantin L. Hristea, cel care a scris masiva si bine doumentata lucrare „Stuparitul“, ( 733 de pagini). In editia a III-a, aparuta in aprilie 1947, la pagina 18, autorul prezinta cateva caracteristici ale organizarii cuiburilor de albine si furnici, care fac parte din ordinul hymenopterelor:

„-  Mai toate hymenopterele au o minunata organizatie a muncii, fiecare faurind o anumita lucrare, dupa varsta ce-o are, trecand din functie in functie, incepand cu cele mai grele pentru ca, spre batranete sa le ramana cele mai usoare si care le cer sfortari mai reduse…

- Simtul cooperatiei e de asemenea foarte dezvoltat in organizatia lor. Cine, facand stramutare de faguri primitivi si legati cu sfoara de Manila, n-a vazut cum albinele rod fir cu fir, o scot afara pe urdinis si, cat e firul de lung, cateva din ele se insira de-a lungul lui, il prind cu falcutele si, ca la o comanda, deodata 4-5 isi iau zborul, ducand departe firul, caruia, de sus, ii dau drumul deodata si se intorc din nou, la aceasta ordonata si unita munca?

- Educatia tineretului, la diferite specii din ordinul Hymenopterelor e prea bine cunoscuta. Ea e preocuparea celor batrane, care invata pe tineret toate muncile si se manifesta mai ales la albinele domestice…

- Spiritul de sacrificiu al individului pentru colectivitatea e minunat si-l poseda toate hymenopterele. Un musuroi de furnici, zgandarit la suprafata, face sa iasa intraga armata de la fund, iar viespile si albinele isi apara pana la moarte stupul si cuibul lor.“

Iata cum niste fiinte aflate pe o scara inferioara de dezvoltare, au reusit prin organizare dupa anumite principii, sa ajunga la o viata sociala bogata, care cunoaste diviziunea muncii si anumite reguli sociale, pe care le respecta cu strictete fiecare membru al cuibului. In aceata organizare sta extraordinara lor capacitate de a rezista intemperiilor si dusmanilor de toate felurile.

Uimitoare este insa asemanarea dintre cuiburile de furnici si albine si doctrina legionara, care isi desavarsea activitatea si educatia in … cuiburile legionare. Cand un cuib depasea numarul de 12 membri, aparea fenomenul de „roire“ ca la albine, legionarii desprinsi din cuibul-mama infiintand alte cuiburi noi. Citind cele de mai sus si luand cele 6 legi din „Carticica sefului de Cuib“, pe care Capitanul le-a impus ca obligatorii legionarilor, observam cu mirare ca 4 din aceste legi legionare sunt respectate si de albine. Legea muncii, educatiei, disciplinei si ajutorului sunt permanent prezente in viata albinelor. Doar legea tacerii si onoarei, specific omenesti, lipsesc.

Iata inca un motiv de a ne readuce cu recunostinta in memorie figura Capitanului, care cu genialitatea lui a dezvoltat doctrina legionara, asezand-o pe anumite principii valabile nu numai in societate, dar unele din ele si in natura. Daca aceasta doctrina ar fi insusita macar de jumatate dintre romani, alaturi de credinta noastra ortodoxa si de spritul de jertfa, forta spirituala dobandita ne-ar situa pe una din treptele cele mai inalte de civilizatie cuoscute la nivel planetar, patria noastra ar deveni ca soarele sfant de pe cer iar alte popoare ne-ar privi cu admiratie si ar putea chiar lua exemplu de la noi.

Dar cu femeile ce-ati avut?

Dusmanii Miscarii Legionare au incercat in fel si chip sa justifice cumplitele prigoane, pretinzand ca ar fi fost o miscare paramilitara violenta, care reprezenta un pericol la adresa ordinii si „institutiilor statului“. Desigur, unul din nenumaratele neadevaruri vanturate in jurul Miscarii. Pentru ca daca punem intrebarea „ Dar cu femeile legionare ce-ati avut?“ nici un raspuns logic si coerent nu mai poate fi dat. Fiindca bestialitatea cu care au fost schingiuite si ucise, nu poate fi justificate cu nici un argument. Cu absolut nici unul!

Un fragment din Memoriile lui Nicolae Nita, „Martirii ne vegheaza din ceruri“ ne prezinta patimirile de neinchipuit ale Nicoletei Nicolescu, sefa cetatuilor pe tara (Cetatuile erau organizatiile femeilor legionare), o apropiata de-a Capitanului, care, in perioadele cand Codreanu trebuia sa stea ascuns, facea curierat, ducand ordinele Capitanului la organizatiile legionare.

„…Câteva luni mai apoi, aflasem de sfârsitul tragic al Nicoletei Nicolescu, Comandantã Legionarã, Sefa Cetãtuilor de Fete pe tarã. Arestatã împreunã cu multe alte camarade din Cetãtui în 1938, fusese schingiuitã în beciurile Prefecturii Politiei Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud. Roata mortii se învârtea sârguincios; vesti tragice soseau din tara întreagã despre cei cuminecati în credinta lor pe drumul cu Arhangheli.

Si, într’una din zilele lunii Iulie, vestea uciderii Nicoletei si cruzimile la care a fost supusã în ultimele clipe de viatã ale ei, strãbãtu ca fulgerul toatã suflarea româneascã. Secretul acestei tragedii, n’a putut fi pãstrat. Pânã si brutele asasine s’au cutremurat de zelul de neînvins al credintei Nicoletei.Intr’o celulã dela subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tãiat mãcelãreste ca sã i se ia viata grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii si schinjuitorii ei, refuzând sã moarã repede, asa cum sperau ei. Incã mai respira si cutitele negre banditesti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încãpãtânat sã rãmânã pe viata asta, încãpãtânat sã mai respire încã, pânã la ultimul strop de viatã. Imagine dantescã de care gâzii cei fiorosi s’au îngrozit… Aruncatã apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeti si târnacoape îngropãtoare de alte vieti tinere în pãdurea Pantelimon, fusese transportatã la Crematoriu.

- Nu moare mã! Nu moare!… Nu vrea sã moarã!…

In spatele Crematoriului, masina se opri. Undeva mai pe dreapta, o usã dosnicã ce duce în incintã. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

- Actele de…

- Care acte? -îi tãie repezit întrebarea unul din agenti. N’are nevoie dã ele un’ sã duce… Carã-te…

- Da, dar stiti, corpul trebuie înregistrat…

- S’a fãcut de delegatii Prefecturii: Siguranta Statului. Stim noi ce trebuie… Carã-te de-aici…

Pus în fata autoritãtilor “statului”, mecanicul deschise larg usa si se dã într’o parte, lãsându-i sã intre – vrând-nevrând – pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Politie din Bucuresti si agentul Iuliu Horvath.

Sacul atârna greu… Rosit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grije de colturi, sã nu se murdãreascã, si au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe culoarul palid luminat.

- Stai asa!… Las-o jos cã m’am pãtat. Sã schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povarã apãsãtoare si, în cãdere, gura legatã i se deschise. Capul Nicoletei se revãrsã înafarã, la viatã parcã. Horcãia în sânge încercând sã respire si ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmãrmurite la vederea ei încã în viatã… Era aproape de ora 23…

Putin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza sa moarã, parcã în ciuda cãlãilor…

Dintr’odatã, nu se mai auzi nimic. Se fãcu liniste, o liniste mormântalã si apãsãtoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimtite o lacrimã si încercã iute sã si-o ascundã cu mâna.

- A murit!… Ai vãzut?!… Ti-am spus eu…

Din cosul cuptorului cu nr. 1, fumul albãstrui se rãspândeste ca o perdea subtire deasupra orasului cufundat în noapte, vestind miselia cea mare… O viatã de cruciatã se stinsese în flãcãri, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep sã se reverse deasupra pãmântului ca la o comandã si trãznetele lui Dumnezeu încep sã biciuie vãzduhul cu fulgerãri mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…

Sfatul miselnic, uneltit si hotãrît de putere împotriva tineretului crestin legionar, osândea hoteste la moarte. Rodul de aur al Tãrii, pãsea pe drumul spinos al calvarului si mântuirii Neamului…“

Am fost, sunt si voi fi legionar!

Dumitru Bordeianu, legionarul trecut prin inchisorile comuniste, ale carui memorii intitulate „Din mlastina disperarii“ sunt un document cutremurator referitor la regimul inchisorilor comuniste, l-a cunoscut personal pe Gioga:

„Parizianu Gheorghe, zis Gioga, era un aromân din Bulgaria, venit cu familia în tară după cedarea Cadrilaterului. Am fost colegi de an la Facultatea de Medicină din Iasi, unde mi l-a prezentat Moisiu. Atunci l-am cunoscut bine si am lucrat cu el, până la arestarea lui, la 15 mai 1948. Îl iubeam si aveam toată admiratia pentru curajul, puterea lui de sacrificiu, precum si pentru felul de a se atasa de camarazii lui. Era numit „omul de granit”… Gioga a fost cel mai rezistent camarad pe care l-am întâlnit în închisoare.

Aflasem că fusese arestat la 15 mai, si aveam toată convingerea că de la Gioga nici un anchetator nu va scoate nimic. Şi într-adevăr, de când fusese arestat si până la începutul lui iulie, bătăusii n-au putut scoate nimic de la el. Tot corpul lui, din cap până în tălpi, era numai o rană. În ziua când am aflat despre el, călăii îl băgaseră în etuvă la temperatură ridicată, doar-doar vor reusi să-l facă să vorbească.“

Unii dintre legionari, ajunsi in fata celor care-i interogau, ca sa nu fie siliti sa-si deconspire camarazii si unii poate ca sa-si si usureze propria soarta, cautau sa-si ascunda sau sa minimalizeze activitatea legionara pe care au desfasurat-o. Gioga Parizianul, contrar acestora, spunea mereu, raspicat si cu multa convingere, cand era intrebat despre activitatea lui legionara ca „Am fost, sunt si voi fi legionar!“. Aceasta declaratie, repetata cu indaratnicie in fata calailor si tortionarilor din inchisoarea Suceava la fiecare interogatoriu, i-a scos din minti pe cei ce credeau ca pot, odata cu sfarmarea oaselor, sa distruga orice caracter sau credinta. Convingerea lui Gioga ca va putea ramane legionar toata viata jignea profund profesionalismul celor care-si facusera crez din „reeducarea“ prin bataie si schingiuiri. Vazand ei ca nu reusesc cu Gioga nimic, oricat l-au batut si torturat, unuia din ei i-a venit o idee diabolica. L-au luat pe Gioga si l-au introdus intr-o etuva de deparazitare.

Hainele detinutilor erau deparazitate intr-o etuva cu abur supraincalzit, in care, toti parazitii asunsi prin cutele hainelor, precum purecii, paduchii, plosnitele, precum si ouale lor, erau distrusi cu abur fierbinte. Intr-o astfel de instalatie l-au introdus tortionarii pe Gioga, dand drumul la abur si lasand aparatul sa-si faca ciclul complet. Cand l-au scos din etuva mai mult mort decat viu, cu carnea oparita si rosu ca un rac, politrucii si tortionarii l-au intrebat pe Gioga, in bataie de joc, daca mai are ceva de zis. Adunandu-si toate puterile, bravul machidon avea sa le raspunda ticalosilor:

„Am fost, sunt si voi fi legionar!“

Nostradamus despre romani

Intr-o analiza Stratfor privind prioada 2015-2025 analistii institutiei prevad o dezagregare a Rusiei si unirea Republicii Moldva cu Romania. In asemenea analize n-am nicio incredere, pentru ca ele nu sunt in stare sa prevada nici macar o criza financiara care se va produce peste o luna. Dar, au existat oameni cu darul dumnezeiesc de a scruta viitorul. In anul 2002 am cumparat o carte intitulată „Mesajul lui Nostradamus către români”, de Vlaicu Ionescu, romanul care a descifrat atat de bine mesajele lui Noastradamus, incat a prevazut cu vreo 20 de ani mai inainte, destramarea URSS in iunie 1991.Mai întâi insa, m‑am întrebat dacă Nostradamus e chiar aşa de mare precum se spune. Poate a scris şi el la plezneală câteva catrene care s‑au adeverit şi gata, a apărut marele profet al lumii. Necredincios, deşi nu mă cheamă Toma, m‑am apucat să caut dovezi. Am găsit până la urmă catrenul care m‑a convins că omul nostru îşi merită pe deplin renumele.

Profeţiile lui Nostradamus au apărut în anul 1555, pe vremea când pe tronul Franţei domnea regele Henric al II‑lea, a cărui soţie era Caterina de Medici. Nostradamus câştigase deja mai dinainte prin unele previziuni împlinite un renume de oracol, de asta a fost invitat la curtea regelui la Paris, în anul 1556. Aici Nostradamus avea să prevestească reginei Caterina că toţi cei patru fii ai ei aveau să ajungă regi, dar a omis cu grijă să‑i spună că tronul ocupat va fi unul şi acelaşi, cel al Franţei, iar următorul fiu va deveni rege abia după moartea prematură a precedentului fiu. A fost primit şi de rege, pe care astrologul curţii l‑a făcut atent asupra catrenului 35 din Profeţii, recomandându‑i să se ferească de duelurile cavalereşti, din care poate să i se tragă moartea.

Le lyon jeune le vieux surmontera

En champ bellique par singulier duelle:

Dans cage d’or les yeux luy crevera,

Deux Classes une, puis mourir, mort cruelle.

 

Leul cel tânăr îl va învinge pe cel bătrân

Pe câmpul de bătaie, în singular duel:

Într‑o cuşcă de aur o să‑i crape ochii

Din cauza unei aşchii frânte.

Apoi va muri de moarte crudă.

În ziua de 29 iunie a anului 1559, regele uită de recomandarea astrologului şi‑l provoacă la duel, într‑un turnir organizat cu prilejul căsătoriei surorii lui Margueritte cu ducele de Savoia, pe tânărul conte de Montgomery, care refuză mai întâi lupta. Dar regele nu‑l slăbeşte şi‑i porunceşte să încalece şi să accepte duelul cu el. Coiful şi viziera armurii regelui erau din aur. La ultimul asalt, când lăncile li s‑au izbit cu forţă, lancea lui Montgomery s‑a frânt şi o aşchie a trecut prin viziera regelui, înfigându‑i‑se în orbita unui ochi. Regele avea să moară în chinuri groaznice în urma acestei răni.

Pentru mine prorocirea asta a fost suficient de convingătoare. Nu poţi face o astfel de previziune la nimereală. Nostradamus era convins că istoria este o piesă de teatru regizată de Tatăl Ceresc, care se desfăşoară după un scenariu dinainte pregătit şi care putea fi cunoscut înainte de ridicarea cortinei, cu condiţia sa ai legături cu cerul. Vlaicu Ionescu a demonstrat în lucrarea lui că Nostradamus s‑a ocupat constant de spaţiul românesc. Unul dintre catrenele identificate de el că ar face referire la românii din timpurile noastre spune:

Le changement sera fort dificle:

Cite, province au change gain fera:

Coeur hau, rudent mis, chasse lui habile,

Mer, terre, peuple son etat changera.

 

Schimbarea va fi foarte dificilă:

Cu prilejul schimbării se vor câştiga oraşe şi provincii:

Cel cu inimă înaltă, înţeleaptă, va fi alesul iar cel viclean va fi gonit,

Pământul apele şi oamenii ţării se vor schimba în bine.

Ce ne spune Nostradamus prin acest catren? Mai întâi, că trecerea noastră la un nivel spiritual înalt va fi deosebit de dificilă, ceea ce înseamnă că va fi şi îndelungată. Asta nu este o surpriză. Cărarea ştim de la Hristos că este îngustă şi plină cu bolovani. Ne mai spune că cu ocazia schimbării va avea loc şi o întregire a ţării. Am văzut cum prin decădere morală ni s‑a luat România Mare. Ca s‑o redobândim, e nevoie de redresare morală pe toate liniile. Ţara nu este numai un spaţiu geografic ci e cu mult mai mult. Ea reprezintă conştiinţa colectivă a neamului. Cum e turcul şi pistolul. Cum e neamul, aşa şi patria. Un neam pipernicit nu poate avea o ţară ca soarele de pe cer. Şi din ce se piperniceşte, tocmai de aia mai pierde câte o bucată din ea.

Probabil că Nostradamus face referire la unirea cu Republica Moldova. Unirea nu va fi posibilă decât atunci când ne vom schimba sufleteşte. În ce fel? Simplu. Să ne deschidem inima şi să‑i ajutăm pe cei de lângă noi aflaţi în necaz, să fim disciplinaţi, să muncim cu drag, să nu fim mişei şi nici lacomi, să iubim adevărul. Adică tot ce scrie la Cărticică. Iar pentru cei care aşteaptă cu mâinile încrucişate clipa în care cel viclean va fi alungat, le putem spune că vor aştepta mult şi bine, fiindcă pentru ca acest lucru să se înfăptuiască, este nevoie de contribuţia fiecăruia atât la înălţarea neamului cât şi prin înălţarea spirituală a propriei fiinţe.

Deci unirea Repblicii Moldva cu Romania nu va depinde de Rusia, indiferent daca se va dezagrega sau nu, ci numai de noi, romanii. Lupta se va da pe terenul moralei si al credintei. O lupta cu tine insusi, cu mult mai grea decat contra oricarui alt adversar.

M-am saturat de minciuni!

MOTA-MARIN-6Spatiul german abunda de lucrari care se refera la miscarea legionara. Pe nemti se pare ca-i intereseaza modelul romanesc, care a reusit sa-i intreaca in disciplina si organizare pe ei, campionii  disciplinei.

Asa ca am intrat pe Amazon.de si am puricat toate cartile care se refereau la Legiune. Am eliminat imediat pe cele unde in descriere apareau cuvintele antisemitism, nazism sau organizatie criminala, fiindca n-aveam de gand sa arunc bani pe niste carti care mi-ar fi ridicat sagele la cap. Asa ca m-am decis pentru cartea lui Claudio Mutti, profesorul Italian indragostit de Romania, dar si de Legiune. Drept pentru care, din dragoste pentru Capitan, avea sa invete limba romana. Claudio Mutti a devenit cel mai mare specialist, recunoscut pe plan mondial, privitor la istoria legionara. Cartea pe care am ales-o, ca sa-mi crut sistemul circulator, se numeste, pe nemteste, “Mircea Eliade und die Eiserne Garde”. Suna cam zgronturos, dar mie imi place titlul italian: Mircea Eliade e la Guardia die Ferro! Alt titlu Italian, care ma face sa trepidez de bucurie, este: Il Capo di cuib! (Carticica sefului de cuib!) Italienii, din respect pentru Legiune, au preluat cuvantul romanesc cuib, lasandu-l netradus! Frumos omagiu adus lui Codreanu!

Primind eu cartea prin posta in cateva zile, m-am apucat sa citesc cu lupa, inclusiv introducerea sau cele cateva randuri insailate pe coperta din spate datorate, probabil, editorului german. Deja in primele 7 randuri am avut atat motive de bucurie, cate si de profunda revolta. Iata traducerea acestor 7 randuri:

“Nu exista o mai adanca exprimare a sufletului romanesc”. Cu astfel de cuvinte exaltate s-a exprimat filozoful Vasile Lovinescu, atunci cand s-a referit, in anul 1997, la Legiunea Arhanghelului Mihail, acea organizatie politico-spirituala, care a fost infiintata de Corneliu Zelea Codrenu in anul 1927 si care, la zeci de ani dupa ce a fost innecata in sange, este prezentata de istorici ca cea mai radicala si mai fascista miscare care a existat vreodata.

Deci pana si nemtii, cei atat de putin perspicace in a descifra sensurile istoriei, au remarcat  uriasa diversiune care s-a tesut in jurul Miscarii Legionare!

Aceasta minciuna este usor de combatut. Atat de usor, incat nici n-ar merita sa ne ocupam cu ea, daca n-am sti ca unii dintre romanii nostri o vor crede. Apoi, cum sa acceptam sa se spuna despre Legiune, care este “cea mai profuda exprimare a sufletului romanesc” ca a fost cea mai fascista orgaizatie din Europa? Asa ca, vom lua la rand principalele miscari nationaliste dinainte de WW2 si le vom compara cu Legiunea:

Partidul Crucilor cu Săgeţi maghiar a fost un partid care a fost la putere în Ungaria între 15 octombrie 1944 şi ianuarie 1945. În patru luni partidul lui Szalasi a reuşit să înfiinţeze ghetoul din Budapesta şi să extermine circa 80.000 de evrei din Ungaria şi Transilvania cedată. Organizaţia a fost pe drept condamnată de Tribunalul din Nürnberg şi interzisă.

Ustaşa croată a comis masacre asupra civililor: sârbi, evrei, ţigani, pe care i‑au exterminat cu sânge rece. Organizaţia lui Ante Pavelic a înfiinţat lagărul de exterminare Jasenovac la 100 de kilometri sud‑est de Zagreb, unde şi‑au găsit sfârşitul 90.000 de victime. Mişcarea a fost, desigur, interzisă.

Hlinka slovacă a colaborat cu Germania nazistă şi, printre alte isprăvi, a deportat evrei la Auschwitz. A fost, pentru colaboraţionism şi antisemitism, interzisă şi ea.

Mişcarea „Rex“ a lui Leon Degrelle a colaborat şi ea cu naziştii, organizând o brigadă valonă care a luptat sub flamura SS contra ruşilor. În 1936, Degrelle se întâlneşte cu Mussolini şi Hitler, primind pentru mişcarea lui suport financiar (2 milioane de lire şi 100.000 de mărci.) Degrelle acceptase chiar grade în ierarhia SS, lucru care i‑a adus condamnarea la moarte în Belgia. Asta nu l‑a împiedicat să moara de batranete în 1994 în Spania. Mişcarea rexistă a fost şi ea pusă la index de Tribunalul din Nürnberg pentru nazism şi colaboraţionism.

Ei, şi acum vine Mişcarea Legionară la rând! Ce acuzaţie i s‑ar potrivi? Colaboraţionism? Păi Horia Sima a fost invitat la cancelarie (la Hitler în audienţă) şi el, Sima, a chiulit! (Foarte urât gest, mai ales din partea unui profesor!) Apoi, la rebeliune, armata germană a ţinut parte lui Antonescu. Iar legionarii din exilul german au fost închişi în lagăre la Dachau, Buchenwald, Rostock. Antisemitism? Da de unde! Au fost la putere patru luni, în care legionarii n‑au ucis niciun evreu. Am văzut ce‑a reuşit organizaţia Crucilor cu Săgeţi maghiare tot în patru luni! Deci, nici antisemitismul nu li se potriveşte. Ce‑ar mai fi putut fi? Genocid? Crime contra umanităţii? Au pus pacea lumii în pericol? Nazism? Uite că, deşi răuvoitorii au spus că salutau cam ca naziştii, n‑au fost consideraţi nici nazişti, nici fascişti, nici criminali. Cu toate că din Tribunalul de la Nürnberg făcea parte şi un judecător sovietic! Ce le‑ar mai fi pus pielea pe băţ legionarilor, dacă ar fi fost după el!

Mişcarea Legionară, cu până la un milion de membri, n‑a făcut crime, n‑a exterminat evrei, în timp ce ustaşii cu o mie sau două de membri au avut 90.000 de victime, deci de vreo 40 de ori mai mult decât numărul lor. Dacă şi legionarii ar fi avut aceeaşi sete de sânge, ar fi trebuit să‑şi treacă pe răboj vreo 40 de milioane de victime. Deci, Mişcării Legionare nu i se poate reproşa că s‑ar fi abătut de la doctrina ei, pură şi luminoasă. Iar dacă un tribunal ca cel de la Nürnberg, care a fost înfiinţat nu să facă dreptate ci „să pedepsească în mod corespunzător şi fără întârziere“ nu i‑a condamnat, cu ce drept vin toti nechematii sa afirme lucruri neadevarate despre Miscare? Cum putea fi Miscarea Legionara caracterizata ca cea mai radicala si mai fascista miscare care a existat vreodata, de vreme ce, in 4 luni cat a fost la putere, n-a ucis niciun evreu?

Recenzia romanului „De la inima spre cer“

De curand am fost invitat sa fac o prezentare a ultimei mele carti. Am promis c-o voi face si iata ca acum ma tin de cuvant:

„De la inima spre cer“ este o lucrare cu totul speciala pentru mine, la care am inceput sa lucrez prin iulie 2013. Cartea aceasta este a treia, dupa „Cei 7 beduini“, un roman cu accente anticomuniste, scris intre 1987 si 1989, urmata, in anul 2012, de „Pui de tigan“, cartea cu cel mai mare succes de pana acum si care descrie viata unui copil de tigan, de pe la 10 ani si pana la maturitate.

Cel mai recent „roman“, numit asa de editura fiindca alt cuvant mai potrivit n-a gasit, este, de fapt, mai mult decat un roman. Cu cele 494 de pagini, trei parti si 183 de capitole, cu zeci de personaje, cu intamplari din razboi si din inchisoarea de la Aiud, (care au la baza intamplari reale), cu incursiuni in istoria romanilor si a Europei, cu comparatii, legaturi si chiar cu principii filozofice, dezvoltate pe baza de exemple, cu demonstratii logice si matematice (cu scopul de a corecta anumite interpretari nedrepte a istoriei noastre), cu portrete de oameni pe care i-am evocat ca sa-mi sustin parerile si opiniile, precum Parintele Arsenie Boca, Constantin Pancu, Corneliu Zelea Codreanu, Carol al II-lea, Antonescu, Horia Sima, Gavrila Marinescu, Armand Calinescu, Karl Mannerheim, Josef Pilsudski, Petrache Lupu, Nicolae Steinhardt, Dan Ion, Elena Lupescu, am ajuns la un moment dat la limitele mele. Eram ca un dirijor, caruia i s-a rupt batul in timpul unui concert. Am reusit, insa, sa duc, cu ajutorul Celui de Sus, lucrarea asta pana la capat.

Prima parte, „Memorii si Amintiri“, este de fapt partea care isi merita numele de roman, fiindca din cele 51 de capitole, majoritatea lor sunt pline de actiune si miscare. Cu partea de memorii de razboi in minte, am pornit la scris, ingrijorat la inceput ca o sa iasa cartea prea subtire! . (Aceste memorii din razboi acopera doar vreo 55 de pagini!) Dar, avansand cu scrisul, s-a petrecut un fenomen neasteptat, ca si cum subiectul initial, un bulgaras mic, s-a pornit la vale, luand proportiile unei avalanse. Cumva, subiectul s-a desprins de mine, avand logica lui interna de dezvoltare, taindu-si cordonul ombilical care-l lega de autor si pornind o viata aproape independenta de vointa mea. Asa a inceput sa se prefigureze personalitatea Parintelui Arsenie, pe care l-am evocat de multe ori de-a lungul cartii. De la memoriile de razboi, am ajuns la inchisorile patriei din timpul comunismului, si de aici pana la Legiune a mai fost doar un pas.

Apoi, a inceput sa capete contur partea a doua, numita „Insemnari despre Oameni Alesi“, as zice centrul de greutate al cartii, cu 74 de capitole. Ideea a pornit de la o intamplare povestita de Gavril Vatamaniuc, luptatorul din Muntii Bucovinei contra comunismului, care explica intr-un interviu cum, dupa schimbatul cantec al pasarilor din padure, isi dadea seama cand venea potera sa-l caute. Deci, Eminescu, cu acel al lui rau si ram care te ajuta la rastriste, nu era vorba goala iesita din fantezia unui poet!

Mai departe insa, Vatamaniuc a povestit cum a intalnit in padure un cetatean, cunoscut turnator al securitatii, pe care, desi ceva ii spunea sa n-o faca, s-a hotarat pana la urma sa-l impuste. Cand, cu un efort de vointa, a apasat pe tragaci, cartusul nu a explodat, ci s-a desfacut, pulberea imprastiind-se in mecanismul inchizatorului, blocandu-l si facand pusca de nefolosit. Vatamaniuc n-a spus-o, dar din sprancenele ridicate a mirare si din tacerea semnificativa care a urmat, mi-am dat seama ca era convins ca pe acel om l-a protejat Dumnezeu, fiindca probabil avea cu el alte socoteli.

Din aceasta poveste, ori de la cuvantul Cartii Sfinte, care spune ca nici un fir de iarba nu creste pe pamant fara stirea cuiva, sau de la interventiile divine de pedepsire petrecute la Gomora si Sodoma, prin ajutorul dat lui David ca sa-l invinga pe Goliat, dar si din vorbele parintelui Arsenie, pe care le-am si pus pe prima pagina a cartii: „Neamurile au un destin ascuns in Dumnezeu. Cand isi urmeaza destinul, au apararea lui Dumnezeu. Cand si-l tradeaza, sa se gateasca de pedeapsa“, am ajuns la convingerea ca istoria nu o face omul, ci Dumnezeu. El este cel ce supervizeaza evenimentele istorice, si atunci cand sunt contra planului divin, intervine energic si schimba cursul evenimentelor, deturnandu-le de pe fagasul pe care pornisera sa se desfasoare. Asta m-a facut sa citesc istorie, cu ochii pe butelie, cum zice romanul. Adica, sa surprind momentul cand mana lui Dumnezeu invarte de roata istoriei, schimbandu-i sensul. Astfel a aparut conceptul de Om Ales: Acesta este un om ales de Dumnezeu, care primeste misiuni divine, ca sa schimbe sau sa influenteze evenimentele istorice, conform cu planul ceresc. Foarte clar s-a zarit mana lui Dumnezeu intervenind in Batalia de pe Valtava, cand a luat partea armatei poloneze, a carei infrangere in luptele cu sovieticii era mai mult ca sigura. Toti expertii militari nu si-au putut explica nici pana azi cum a fost posibila acesta victorie, denumind razboiul castigat de polonezi: „Minunea de pe Valtava“. (Eu am explicat-o foarte usor!)

Istoricii insa, uscati si la suflet, si la minte, cred in continuare ca oamenii fac istoria. De asta lor le scapa multe din intelesurile evenimentelor istorice. Pe langa Pilsudski, conducatorul ostilor polone, am mai identificat si alti Oameni Alesi, precum Karl Mannerheim, Parintele Arsenie, Petrache Lupu (Minunea de la Maglavit) si, nu in ultimul rand, Corneliu Zelea Codreanu. Toti acestia au avut o misiune de indeplinit pe pamant. Ca sa ma conving pe mine si, apoi, pe cititor, am facut incursiuni in istorie, am intrat in viata Oamenilor Alesi, am despicat firul in patru si am ajuns sa gasesc explicatii la multe lucruri ramase neelucidate din trecutul nostru. Astfel, am aflat in ce imprejurari, cum, unde si cand a conceput Corneliu Zelea Codreanu bazele doctrinei legionare, am aflat de ce Legiunea a fost, este si va fi mereu prigonita, am descoperit, intr-un tablou de-al Parintelui Arsenie de la biserica Draganescu, figurile lui Ion Mota, Vasile Marin, Cantacuzino-Granicerul, Zelea Codreanu.

Din acest tablou, cautandu-i semnificatia, am ajuns sa ma lamuresc asupra misiunii pe care o are poporul roman de indeplinit in viitor. Nu avem de ales! Ori ne urmam destinul, ori disparem ca neam! Misiunea noastra ca popor este sa ne insusim doctrina legionara, pe care, cercetand documente si fapte istorice, am gasit-o de neinvins, in orice confruntare cu alta doctrina, fie ea comunista, masona sau anticrestina. Acesta este si motivul pentru care Miscarea va fi persecutata de-a pururi.

Mi-am indreptat, deci, atentia spre Doctrina Legionara si i-am descoperit puritatea, frumusetea si, mai ales, utilitatea. Inarmati cu principiile ei, vom deveni invincibili, prin puterea spirituala pe care ne-o vor da. Bazat pe aceste principii, nu a fost greu sa se inchege partea a treia, intitulata „Ganduri“. Este partea in care, dedicand multe capitole Miscarii Legionare si doctrinei ei, dezmembrand minciunile si dezinformarile din jurul Legiunii, am pregatit terenul pentru un proiect de dezvoltare durabila pentru Romania, bazat pe conceptiile si pe doctrina legionara.

Nu cred ca-si poate da cineva seama, ce proiect gigantic a fost acesta pentru mine. As fi putut orbecai 10 ani prin intuneric, ca cartitele, fara sa ajung sa vad lumina de la capatul tunelului. Dar, mi s-a parut ca am fost ajutat sa-l termin. Daca pentru primele doua romane, care impreuna au adunat doar 430 de pagini, mi-au trebuit 4 ani, desi le aveam pe ambele in minte, la ultimul roman, din care imi erau relativ clare doar 55 de pagini, fara ca la momentul acela sa stiu ceva despre Miscarea Legionara si Zelea Codreanu, neauzind inca de Pilsudski si de Mannerheim, am reusit sa inchei cele 500 de pagini intr-un an batut pe muche, desi jumatate din timp l-am folosit pentru documentare.

Imaginati-va ca intri pe Google si dai cuvant de cautare „Corneliu Zelea Codreanu“. Obtii 194.000 de documente. Le parcurgi pe primele 20 sau 30. Deci, din 194 de mii, citesti 30 de documente. De unde sa stii ca cele care iti apar sub ochi, sunt si cele mai reprezentative, cele pe care le cauti? De unde sa stii ca ce-ai citit nu sunt minciuni, facaturi sau diversiuni ale dusmanilor Legiunii? Cum sa controlezi daca nu te-ai inselat? N-am avut la dispozitie pentru documentare decat internetul. (Afara de doua- trei carti, intamplator aflate in biblioteca mea). Dar, ca un facut, la fiecare cautare pe google, dadeam exact peste documentele de care aveam nevoie, sau care imi ieseau in cale doar ca sa imi ofere material pentru un alt capitol, pe care in clipa aceea nici nu-l banuiam. A fost, pentru mine, pur si simplu tulburator, sa simt ca merge prea usor cu scrisul, ca ma culcam plin de
indoieli si noaptea visam rezolvarea, sau cum sa abordez problemele care se iveau, in incercarea de a modela un volum atat de mare de informatie haotica si aiuritoare.

Si totusi, in decurs de un an, am terminat cartea. Dar, cateva luni a durat corectura si editarea, cartea aparand la sfarsitul lui octombrie 2014 in Romania. Pe Amazon, insa, ceva mai tarziu. Am introdus in cuprinsul cartii si 18 imagini, unele doar orientative, fiindca, de exemplu, cele doua tablouri de la Biserica Draganescu, despre care vorbesc in carte, sunt prea mici si prea sterse, ca sa dea posibilitatea sa-mi fie urmarite explicatiile. Cei care vor citi cartea, sa caute tablourile pe internet. Marind imaginile, vor putea sa-si dea seama daca am dreptate sau fabulez.

Eu n-am vizitat inca Biserica Draganescu, am scris insa despre ea si despre pictura ei din imaginile gasite pe internet. Adica, mi-a fost dat mie, de la 2000 de km. departare, sa descopar ce n-a vazut in 35 de ani nimeni! Nici macar Securitatea! Pai nu e asta o intamplare care poate sa dea de gandit?

Mai fac doar mentiunea ca, dupa parerea mea, cartea trebuie citita de mai multe ori, ca sa fie bine inteleasca. Eu, cel care am scris-o, am citit-o de cel putin 30 de ori si chiar si acum, cand scriu aceste randuri, o am in fata mea si pe care o rasfoiesc, ca sa nu scriu aiureli. Aici trebuie sa mentionez si ajutorul dat de Editura Virtuala, prin cel care mi-a devenit prieten, Mugur Cornila. În urma unei discutii cu editorul cartii, el a venit cu ideea titlului, fiindca eu numisem romanul altfel, dar el mi-a spus: Nu suna bine, hai sa-i zicem „De la inima spre cer“. Am protestat, fiindca titlul meu avea referire directa la Miscarea Legionara, dar el m-a impacat, spunand ca titlul este o descriere literara a salutului legionar! Cu asta m-a dat gata!

M-am ingrijit si de coperta, am facut cu un program CAD o schita, fiindca voiam ca acea coperta sa reflecte cat mai fidel continutul cartii. Am reprezentat simbolul Miscarii, gardul, care se vrea un obstacol contra comunismului, iar in patratele din mijloc, am pus cateva figuri reprezentative, devenite eroi ai romanului. Editura a tinut cont de dorinta mea, dar Mihail Moldoveanu, designerul copertii, a dus ideea chiar mai departe. El a rafinat simbolul gardului, personalizandu-l cu acel aspect de gratii de fier ruginit si transformandu-l intr-o fereastra de puscarie, prin ochiurile caruia privesc spre viitor cativa Oameni Alesi ai Neamului Romanesc, dar si ai lui Dumnezeu. Extraordinara alegorie!

Cartea a fost prezentata si la Gaudeamus, in noiembrie 2014, in ultima zi, la standul Editurii Virtuale. M-am gandit ca, la un moment dat, sa fac publicitate pe blogul ioncoja.ro, dar pana la urma n-am facut-o. Am uneori sfiiciuni de fata batrana, cand e vorba de mine. Curaj si chef de bataie am, doar cand e vorba sa-mi apar ideile si convingerile. Si totusi, fara reclama, cu un autor necunoscut, cu concurenta neloiala (data de evenimente) care ne-a urmarit „pas cu pas“ ( nu numai pe mine, ci si pe ceilalti autori), vestile n-au fost rele. Cei care au venit sa cumpere cartea, n-au fost cumparatori ocazionali, ci, informati din timp (de unde Dumnezeu or fi aflat?), venind decisi si cu bani potriviti sa cumpere exact cartea asta. Dintre sute de catarge!

In roman, ca sa leg cumva capitolele atat de diferite intre ele, am introdus un personaj fictiv, Mos Ilarie, care isi povesteste viata, avand, la data cand se termina romanul, in 2013, 93 de ani. Ajugand cartea pe mana redactorului Catalin Badea-Gheracostea, acesta a crezut initial ca Mos Ilarie, eroul cartii, este totodata si autorul, vreun legionar batran, uitat de moarte. Inseamna ca daca, un redactor experimentat s-a putut insela in privinta mea, inseamna ca pulseaza ceva viata in capitolele cartii!

Despre roman as putea sa scriu inca multe, dar ma opresc aici, dorind sa va mai spun doar ca acesta se termina ciclic, conform simbolului Uroboros, simbol care joaca un rol important in istorie, dar si in carte. Apoi, din firul principal al naratiunii se desprind actiuni secundare, idei si viziuni noi, interpretari originale ale unor evenimente, i-am pus chiar si pe Caragiale, Marin Preda, Pastorel Teodoreanu, George Cosbuc (nici pe Tanase, cel cu nasul mare, sau pe Vacaresti nu i-am uitat) ca sa-si aduca contributia la reusita cartii. Cu nume asa de mari, n-am nicio indoiala ca succesul (nu ma refer la cel de librarie) se va lasa mult timp asteptat.

Toate cele trei carti se gasesc, unele in format digital, altele si tiparite, peElefant.ro , la Libraria Editurii Virtuale, la edituraeagle.ro si, pentru diaspora, pe Amazon.

coperta_klein

MCV sau independenta crocodilulu

Sistemul prin care Romania este monitorizata de catre UE pe linie de justitie si intarirea statului de drept se numeste, prescurtat, MCV. Sistemul asta are multi dusmani. Penalii l-ar vrea desfiintat, fiindca MCV intareste justitia, ii da, cu alte cuvinte, apa la moara. Ori penalilor tocmai asta nu le place! Bineinteles ca nu pot recunoaste asta direct. Si atunci, prin tot soiul de slugi, unii ziaristi sau prin propriile lor televiziuni, vorbesc de independenta Romaniei. Independenta care ar fi lezata de MCV.

Sigur ca este lezata, fiindca atunci cand vine altul din afara si-ti spune ce sa faci, nu te mai poti numi independent. Dar, e oare asta rau pentru tara si pentru poporul roman? Pruncul, cat e micut si are picioare moi, are nevoie de sprijin. Parintii i-l acorda cu cel mai mare drag. Iar cand omul devine neputincios, da naibii independenta deoparte si se sprijina in baston, ca sa poata umbla. Chiar si crocodilul, spaima vertebratelor, dupa o masa copioasa, deschide botul si lasa o pasarica, mica cat un pumn, sa-i ciuguleasca resturile de carne ramase printre dinti. Nici lui nu-i pasa ca nu e independent, atunci cand e vorba sa-si ingrijeasca dantura.

Deci, concluzia este ca daca privim situatia prin prisma beneficilor pentru tara, o independenta goala de continut este nu numai nefolositoare, dar poate fi chiar daunatoare. Pentru ca daca romanii nu au curaj, nu au acea tarie morala ca sa sara in capul ticalosilor cand isi fac mendrele, daca nu au parghii de control ca sa tina in frau pe ticalosi, atunci e bine sa vina altii s-o faca.

Ieri am auzit la radio ca in Freiburg (Germania), a avut loc un referendum local. Municiplitatea ar fi vrut sa construiasca un stadion nou, dar o parte din cetateni s-au impotrivit. Orasul s-a impartit in doua tabere: pro si contra! Ca sa decida ce e de facut, primaria a pus decizia in mana cetatenilor. Au votat vreo 70.000 de locuitori. Rezultatul a fost pozitiv, dar nu asta este important, ci faptul ca n-a decis primarul, ci cetatenii. Asta inseamna sa existe respect pentru cetatean, iar politicienii sa fie in slujba comunitatii. Avem noi asemenea mecanisme? Nu prea cred! Asa ca lasa sa ne invete ce care au!

In raportul MCV pe 2014 este criticat avocatul poporului, care nu mai e al poporului ci e sluga preaplecata a Puterii. Ca lui Ciorbea ii place sa fie sluga, e trist, dar daca are suflet de sluga, ce poate face bietul om? Ciorbea insa si-a incalcat obligatiile de seriviciu. Eu as mai fi renuntat la inca o bucata de independenta, daca MCV ar fi avut dreptul sa-l destituie pe Ciorbea! Ar fi fost pentru noi si mai usor, si mai simplu. De ce Ciorbea mai ocupa functia de avocat al poporului daca nu si-a indeplinit sarcinile de serviciu si nu a reclamat la curtea constitutioala neconstitutionalitatea unor absurde ordonante de urgenta date de un guvern speriat si de un prim ministru cazut de pe cal? E acum randul nostru sa dovedim ca avem picioare tari, pe care sa le proptim in fundul incompetentilor care nu-si fac datoria.

Referitor la Victor Ponta, zilele lui sunt numarate. Ramas cu un picior agatat in scara seii, e tarait de acesta in fuga lui nebuna, pana din omul politic Ponta nu va mai ramanea decat amintirea. Fiindca asa e la romani: odata cazut, vin toti nechematii sa te loveasca. Si cei mai grabiti sunt tocmai aceia care au laudat cel mai mult persoana, cand statea inca tantos in sa. Eu, care-l critic pe Ponta de vreo 5 ani, mi-am mai domolit acum elanul, fiindca nu-mi place sa dau intr-un om terminat. Ii las pe laudatorii lui de pana mai ieri sa-l linseze. Ei vor sti s-o faca cu mult mai bine decat mine.

MCV-ul este un sistem care, oricat de mult s-ar infoia unii, e necesar si util. Ati vazut cum a fost atacata justitia de politicieni, de insusi Victor Ponta? E bine ca justitia sa primeasca macar de pe marginea terenului incurajari. Sa dea de pamant cu toti coruptii, hotii, ticalosii.

In ultimul raport MCV s-a recomandat alegerea magistratilor in functii importante pe criterii transparente si in functie de insusirile si calitatile profesionale ale candidatilor. Exista la noi criterii obiective de selectie? Dupa care sa poti decide cine este cel mai bine pregatit profesional, mai activ, mai constiincios, mai corect? Eu n-am auzit sa existe! Si nu exista fiindca nu este interes sa fie introduse in practica. Fiindca daca ar fi existat asemenea criterii, eu sunt sigur ca Victor Ciorbea nu ar mai fi ajuns niciodata pe postul nemeritat de avocat al poporului. Eu nu l-as lua avocat nici daca m-ar plati el pe mine!

In cartea mea ” De la inima spre cer” aparuta de 3 luni, intitulata cu mult umor de editura “roman” si incadrata pe portalul elefant.ro cu o deosebita grija la “Carti de fictiune”, am prezentat proiectul meu pentru Romania, in care la capitolul “Justitie” am propus un sistem, pe care il aplica mama mea, care educatoare fiind, dadea copiilor, in functie de cum se purtau, puncte rosii sau puncte negre. Nu va dati seama ce efect educativ aveau nenorocitele alea de puncte asupra pruncilor de cativa anisori. Constatand eu ca justitia romana are inca picioare moi si deseori face in pantaloni, era logic sa ma gandesc ca sistemul punctelor li s-ar potrivi si magistratilor inca mai bine ca soimilor patriei:

“Se bate prea multă monedă pe independenţa justiţiei, dar nu independenţa ei este cea mai importantă. Mult mai importantă este corectitudinea ei. Pentru că pe un judecător independent nu‑l poate opri nimeni de a da un verdict strâmb. Ori punând accentul prea mult pe independenţa lui, îl lăsăm să‑şi facă de cap. Dar el are răspundere faţă de actul de justiţie, faţă de care trebuie să fie absolut corect. Are şi el de respectat nişte reguli, nişte legi sau norme impuse prin codul deontologic al meseriei. Fiind un om retribuit de stat, se pot stabili reguli care să‑l ferească pe judecător de ispite.

Sistemul care‑l va stimula să fie corect va fi cel prin atribuirea de puncte. De exemplu, pentru un proces judecat şi rămas cu sentinţă definitivă, un punct. Dacă se ajunge la recurs şi instanţa superioară îi confirmă verdictul, încă un punct. Dacă însă îl infirmă, i se scad 20 de puncte din total. Dacă un judecător, militând pentru împăcare, reuşeşte să convingă părţile să se împace şi să renunţe la proces, punctajul primit de judecător va fi de 5 puncte. Dacă un judecător va fi dovedit că va încerca să obţină punctaje mari prin metode neloiale, va fi exclus definitiv din breasla judecătorilor şi a procurorilor prin pierderea încrederii. Statul român nu angajează şi nu ţine în rândurile angajaţilor săi decât oameni de mare încredere, pe care se poate baza. La sfârşitul fiecărui an se va da publicităţii pe adresa de web a ministerului justiţiei, lista cu punctajele tuturor judecătorilor din subordine, pe judecătorii, pe judeţe şi pe ţară. Astfel dacă se va pune problema alegerii unui judecător într‑o funcţie, precum preşedinte de judecătorie, sau judecător la Curtea Constituţională, va exista un criteriu de selecţie obiectiv, care nu va putea fi contestat de nimeni. Acest sistem va stimula concurenţa între judecători şi înclinarea lor de a fi corecţi. La judecătorii, atribuirea proceselor se va face fie prin înţelegere, sau dacă există obiecţii, prin tragere la sorţi sau prin alt sistem obiectiv. De exemplu, dacă doi judecători trebuie să‑şi împartă procesele, pot lua unul procesele cu numere pare iar celălalt pe cele impare, după numerele date de registratura judecătoriei.

Se va exclude astfel implicarea politicului în actul de justiţie, pentru că judecătorul nu‑şi va periclita situaţia lui pentru care a muncit o viaţă, pentru mofturile unui politician nenorocit, care‑i cere lucruri ilegale şi care şi aşa va ajunge curând în puşcărie, sau peste patru ani nu va mai auzi nimeni de el. Se va asana tot o dată şi mediul social, pentru că nu se va mai îmbulzi nimeni să meargă la un judecător să‑i ofere bani. Pentru o încercare de corupere a unui judecător, dacă acesta o reclamă, se va solda cu condamnarea corupătorului iar judecătorul va primi un bonus de 20 de puncte.

Iar meseria de judecător va primi recunoaşterea socială pe care o merită, prin respectul de care se va bucura printre cetăţeni şi prin respectul de sine pe care trebuie să‑l aibă orice om care are conştiinţa că‑şi face corect datoria. Sistemul acesta se poate extinde şi la alţi angajaţi ai statului, cu intenţia de a introduce criterii obiective de salarizare şi de promovare a cadrelor unor instituţii, precum primării, şcoli, poliţie, etc.

Pentru a construi o societate morala bazată pe egalitate şi transparenţă, pe performanţă şi competitivitate reală nu este suficient doar un act de justitie corect: trebuie spartă încrengătura dintre politic şi găştile mafiote ce devalizează ţara. Pentru asta vor fi necesare un set de legi care să pulverizeze sistemul mafiot din temelie. Vom propune poporului legi care să desfiinţeze imunitatea politicianului, care va fi obligat să se angajeze în scris că nu va minţi, nu va profita de funcţia lui, va fi cinstit şi corect. Va răspunde pentru asta cu toată averea lui! Iar în caz că şi‑a încălcat angajamentul, va fi automat demis, i se va confisca averea şi, dupa caz, va fi pedepsit de justiţie. Apoi, pentru toţi cei care au posibilităţi materiale suficiente, ajunşi la închisoare, vor trebui să‑şi plătească întreţinerea în puşcărie, nu să stea pe spinarea noastră, fiindcă nu contribuabilul l‑a pus să fie incorect, ci el însuşi, prin lipsa lui de caracter si verticalitate. Va fi necesară şi o lege a „pierderii încrederii“ prin care cei care atentează moral sau material la valorile noastre ca ţară sau naţiune, nu va mai avea dreptul niciodată să ocupe o funcţie plătită de statul român, nici chiar una de portar sau măturător de stradă.”

Funia si monarhia

Pentru restaurarea monarhiei nu ma mai dau in vant, de cand m-am convins ca aproape toti monarhistii sustin revenirea pe tron a familiei regale de Romania. Eu nu sunt contra monarhiei, cum nu sunt nici contra republicii, fiindca nu sunt de parere ca forma de guvernamant este cauza raului. (O sa vedeti ca toti politicienii nostri, cand vor simti ca vantul bate inspre monarhie, or sa devina cu totii monarhisti.Chiar primii dintre monarhisti! Asta pentru ca ei stiu, mai bine ca toti monarhistii de duzina, ca in vremurile regelui Carol al II-lea, pungasii si excrocii au dus-o mai bine ca-n sanul lui Avraam). Eu sunt insa de parere ca casa monarhica romaneasca si-a mancat malaiul.

Asa ca, socotindu-i pe sustinatorii casei regale niste rataciti, m-am multumit sa le „stric“ articolele monarhice, aducand argumente istorice prin comentariile mele, dar la care n-au catadixit sa dea niciodata un raspuns. Semne ca la monarhisti nu poti ajunge cu argumente istorice, ei lucrand pe plan sentimental!

Dar daca pana acum monarhistii in tot ceea ce publicau se jenau sa scrie despre cei 10 ani de domnie ai regelui Carol al II-lea, ca si cum aceasta n-ar fi existat, sau n-ar fi fost si el un Hohenzollern, strategia monarhistilor a inceput sa se schimbe. Schimbarea s-a manifestat prin curajul de a apuca taurul de …coada! Am intalnit un astfel de articol pe pagina de web: http://www.clujtoday.ro/index…. de unde am aflat urmatoarele:

“Doi membri ai Familiei Regale a României vor deveni cetățeni de onoare ai județului Cluj. În mod simbolic, primul proiect de hotărâre care va fi adoptat de către Consiliul Județean în anul în care Clujul este Capitală Europeană a Tineretului este dedicat Casei Regale a României. Deja, cei mai mulți dintre consilierii județeni și-au declarat sprijinul față de acest proiect, iar o parte însemnată a acestora și-au asumat deschis apartenența la curentul de opinie favorabil restaurării monarhiei în România. Ședința solemnă a Consiliului Județean Cluj în care va fi votată acordarea acestui titlu va avea loc în data de 28 ianuarie, ora 13.00. Ideea omagierii Familiei Regale în acest mod a venit din rândul membrilor Asociației Cluj Today, reprezentată de Bianca Pădurean, președinte, Claudiu Pădurean, director executiv, și Radu Morar, vicepreședinte.”

„Consider că prin acest gest îndeplinim o datorie de onoare a autorităţilor clujene, aceea de a recunoaşte şi aprecia, la adevărata valoare, implicarea şi sprijinul deosebit pe care Alteţele Lor Regale le-au manifestat în numeroase domenii, în beneficiul direct al clujenilor, în continuarea unei nobile misiuni asumate încă de la început de Casa Regală a României. Convins fiind de faptul că prin această iniţiativă sunt în asentimentul colegilor mei, le voi propune consilierilor judeţeni să se alăture acestui demers şi să devină co-iniţiatori ai proiectului de hotărâre”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Istvan Vakar.

”Acordarea acestui titlu de cetățean de onoare este o mare bucurie pentru întreaga comunitate clujeană. Autoritățile clujene au demonstrat că știu să aprecieze munca depusă de Familia Regală în folosul românilor, de la 1866 încoace, cu un accent special pe ultimii 25 de ani, de când Alteța Sa Regală, Principesa Moștenitoare Margareta a României, a călcat pe pământul Țării. În prezent, Casa Regală a României îndeplinește pentru România același rol pe care îl îndeplinește Casa Regală a Marii Britanii pentru Regatul Unit. Să sperăm că această realitate socială va fi în curând consacrată și constituțional, prin restaurarea monarhiei”, a declarat Valentin Lungu, vicepreședinte al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei.

Iata ca nici n-a fost instaurata monarhia, si deja fericirea inunda Romania: Clujenii, adica nu numai clujenii, ci tot judetul Cluj, in frunte cu consiliul judetean, sunt cuprinsi deja de o mare si sfanta bucurie. Ar trebui sa ne cuprinda si pe noi, neclujenii, cand aflam ca casa regala a Romaniei se afla pe picior de egalitate cu cea a Marii Britanii. N-am inteles prea bine de ce, muncind inca de la 1866 incoace in folosul romanilor, accentul trebuia sa cada pe ultimii 25 de ani, adica de cand Margareta a calcat pe pamantul tarii. Dar, citind mai departe, am priceput de ce acest accent trebuia sa cada neaparat, ca un fulger, pe acei 25 de ani respectivi:

„Este remarcabil Înaltul Patronaj Regal acordat de Altețele Lor Regale, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, celui mai frumos festival agrar din România, Transilvania Fest, inițiat de către Indrei și Pamela Rațiu la Turda, sub numele de Turda Fest. Acest festival a dus județul nostru în Cartea Recordurilor, prin cea mai lungă funie împletită din ceapă, la Turda, și prin cel mai mare coș de nuiele din lume, împletit în Cluj-Napoca.“

Iata cum, daca acest Turda Fest n-ar fi intrat sub inaltul patronaj, n-ar fi fost nici cel mai frumos festival agrar din Romania, iar judetul Cluj n-ar fi intrat in cartea recordurilor, cu extraordinarele realizari, cea mai lunga funie de ceapa si cel mai mare cos de nuiele din lume. Iata cat de benefic se reflecta pasul pus pe pamantul tarii, acum 25 de ani de alteta sa. Ma si cutremur la gandul ce ne-am fi facut noi, daca acest pas n-ar fi fost facut! Ar fi facut altii funia si cosul! Iata cum casa regala romaneasca, prin efort princiar, nu numai ca e pe picior de egalitate cu cea britanica, dar la funii si la cosuri o chiar si intrece!

Ar fi ramas totul de domeniul bufoneriei si al umorului involuntar, daca portretul lui Carol al II-lea, prezentat de monarhistii paginii respective, n-ar fi fost privit printr-o oglinda atat de deformanta, incat n-am mai putut recunoaste „ creanga putreda a familiei“ regale:

„Majestatea Sa, Regele Carol al II-lea, a sprijinit cultura românească într-o manieră care nu a putut fi egalată până acum. Generoasele subvenții ale Fundațiilor Regale au contribuit la susținerea unor mari intelectuali ai României. Filosoful clujean Lucian Blaga s-a numărat printre beneficiarii sprijinului regal. Fără sprijinul Majestății Sale, probabil că nu ar fi fost posibilă strălucitoarea efervescență culturală din perioada interbelică.“

Am mai citit asemenea bazaconii, prin care laudatorii lui Carol, pupincuristii, pretind ca sub domnia regelui Carol al II-lea, atat industria cat si cultura au inflorit in cei 10 ani de domnie, ca o iasomie. Despre cum a sustinut Carol industria romaneasca, ne lamuresc cel mai bine cateva extrase din jurnalul lui:

18 martie 1937: „partidă de pocher cu Urdăreanu, cu Max/Auschnitt/şi Malaxa”.

21 martie 1937: „la joc/de pocher/Gavrilă/Marinescu,/Max Auschnitt şi Urdăreanu”.

29 martie 1837: „joc de pocher cu Max, Ghandi şi Urdăreanu”.
29 aprilie 1937: „După masă la Duduia/pocher cu Urdăreanu, Max şi Nicu Condeescu”.
8 iunie 1938: „Pocher cu D, Malaxa, Max şi Urdăreanu”.
19 martie 1939: „pocher cu Nicu Condeescu, Ernest/Urdăreanu/şi Max. Malaxa s-a scuzat, trebuind să aibă o întrevedere cu Wolthat”.
2 aprilie 1939: „Pocheraşul obişnuit cu D, Malaxa, Auschnitt, Urdăreanu şi, mai târziu, Condeescu”.
23 aprilie 1939: „Obişnuitul pocher cu D, Urdăreanu, Nicu Condeescu şi Max Auschnitt”.
7 mai 1939: „După masă, pocher cu Malaxa, Max, D şi Ernest”.
11 mai 1939: „pocher cu D, Malaxa, Max şi Nicu Condeescu”.
18 mai 1939: „pocher cu D, Malaxa, Max şi Rusescu”.

Asa sprijinea Carol industria romaneasca: jucand pocker cu doi excroci, deveniti mari industriasi, Malaxa si Auschnitt, si care-i carau cu servieta doldora, mita sub forma sutelor de milioane.

Adevarul este ca in perioada domniei lui Carol s-a petrecut un miracol economic. Dar camarila lui Carol al II-lea, condusă de duduie, a frânat economia mai mult decât a susţinut-o, împiedicând libera concurenţă, dând contracte pe ochi frumoşi unui Malaxa sau unui Auschnitt, patronând afaceri precum Afacerea Skoda, sau dirijând din umbră falimentul băncii Marmorosch-Blank. Pentru evoluţia pozitivă a României, Carol are doar o contribuţie neglijabilă.

Atunci, ce factori au putut duce la această dezvoltare economică şi culturală de excepţie? Ea se datorează mai ales, spiritului de disciplină şi sacrificiu al celor un milion de legionari, care prin cinste, muncă corectă, abnegaţie şi voluntariat, au contribuit esenţial la creşterea şi dezvoltarea economiei româneşti.

Nu este deloc întâmplătoare coincidenţa dintre curba de dezvoltare a mişcării legionare, care a atins apogeul în anul 1938 şi dezvoltarea economică a României, care şi-a ajuns tot în acel an maximul istoric. După 1938, anul morţii Căpitanului, Legiunea, cu cei mai buni oameni ai ei arestaţi mai întâi în închisori şi lagăre şi apoi asasinaţi, a pornit pe o pantă descendentă, ca şi economia României. Aceasta dovedeşte că n-a fost contributia lui Carol, care a domnit pana in toamna anului 1940, ci omul nou şi conştiinţa legionară au fost cauza acestui miracol.

Iar cultura română a anilor dinaintea celui de-al doilea război mondial e atât de plină de legionari, că dacă te lipseşti de ei, rămâi fără cultură! (Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, Aron Cotruş, Nichifor Crainic, Emil Cioran, Constantin Noica, Radu Gyr şi foarte mulţi alţii, au fost legionari sau au simpatizat cu Legiunea).

Pedeapsa cu moartea

In romanul „De la inima spre cer“, in ultima parte, intitulata „Ganduri“, am prezentat un proiect propriu  pentru Romania, cu bataie lunga, de dezvoltare durabila si in perspectiva. Am propus, de exemplu, ca prin constitutie, sa se impuna un buget pozitiv, adica sa nu se cheltuiasca mai mult decat permit veniturile statului. Nu putem sa ne indatoram mereu, fiindca atunci independenta noastra ca stat se duce pe apa sambetei. Libertatea statului va fi ca aceea a unui urs, care oricat de multa putere va avea, avand belciugul in nas, va fi la cheremul tiganului, care-l va mana acolo unde va vrea el.

Am recomandat si romanilor ca, in masura posibilitatilor, sa nu ia credite pentru consum. Trebuie sa ne limitam dorintele la posibilitatea lor de realizare, adica sa ne intindem atat cat ne permite plapuma. Am propus solutii referitor la justitie, invatamant, dezvoltarea intreprinderilor mici, a asocierii lor in vederea desfacerii produselor, referitor la protejarea padurilor prin militarizarea padurarilor si trecerea lor sub jurisdictie militara. Pai daca tot au pusca, macar sa stie de ce o au: ca sa apere padurea de hotii, nu sa apere hotii cu ea!

Una din propuneri a fost si aceea de a introduce pedeapsa cu moartea pentru anumite delicte, precum violare de minori, comercializarea drogurilor, sau furtul din averea tarii, comis de cei care au fost alesi ca sa ne conduca (politicienii in special, dar si directori de firme de stat, prefecti, alti demnitari, care profita de pozitia lor, ca sa-si umple buzunarele).

Sunt sigur ca multi vor considera masura aceasta „inumana“ si „antidemocratica“. Nu va fi antidemocratica, pentru ca se va introduce in constitutie numai daca poporul va fi de acord cu ea. Inumana nu va fi, pentru ca, dupa ce vor fi executati cativa, le va intra frica in oase hotilor si nu va mai indrazni sa fure nimeni.

Inainte de Craciun, a fost dat la televizor un reportaj cu o familie de romani, formata din 6 persoane, stranse toate in jurul unei mamaligi. Mama a taiat acea mamaliga in 6 parti, fiecare membru de familie primind o bucata. Reporterul a intrebat pe unul din copii ce si-ar dori el sa-i aduca Mos Craciun. Bietul copil, judecand cu mintea lui frageda, a spus ca el isi doreste o capra. Acea capra le-ar adce si putin lapte langa biata lor mamaliga.

Deci fratilor, unii fura de rup, din lacomie, avaritie, ticalosie, pradand tara, iar alti romani flamanzesc fiindca n-au unde munci iar taranu are ajutoare sociale suficiente, pentru acele familii aflate in nevoie. Este deci mai uman sa-i lasam pe hoti sa fure in voie? Sa-si bata joc de noi si de tara? Sa ne umileasca apoi cu masinile si vilele lor de lux, obtinute pe cai nelegiuite? Nu vedeti ca bietul DNA si ANI nu mai au atatea dube, ca sa care infractorii din posturi cheie la „interviuri“? Nu exista zi de la Dumnezeu, in care ziarele sa nu anunte noi arestari, noi borfasi, dintre cei care ar trebui sa fie animati de cele mai patriotice si mai inaltatoare simtaminte pentru cei care i-au ales?

Ce mare lucru ar fi ca sa pui un ales sa semneze un angajament, prin care e de acord cu pedeapsa cu moartea si cu confiscarea averii, in cazul in care il va pune Aghiuta sa tradeze interesele tarii prin furt sau prin tradare? Ar fi clar de la inceput ce-i asteapta si poate ca s-ar abtine, macar de frica, la jaf.

Nu cred ca prin inchisoarea pe 3 sau 4 ani, din care dupa doi ani scapa, un ticalos care a furat 100 de milioane de euro, ramanand cu banii, nu va considera ca a facut totusi o afacere buna pe spatele acestui neam al nostru, din care milioane de romani cauta un loc de munca pe coclauri straine tocmai ca urmare a accestor jefuitori, care pradeaza tara, aducand-o la sapa de lemn?

De asta cred si sustin introducerea pedepsei cu moartea pentru anumite infractiuni. E timpul sa facem curatenie printre mafiotii din politica romaneasca si camarila profitoare din jurul politicienilor.

Este poporul roman un popor de criminali?

Citind titlul, poate ca unii se vor intreba daca mai sunt citav la cap. Cum poate sa-i treaca cuiva asa o blasfemie prin cap? O sa vedeti ca intrebarea asta nu numai ca are rostul ei, dar voi arata ca majoritatea romanilor sunt, prin tacerea si pasivitatea lor, de acord cu ea!
Cand m-am apucat sa scriu romanul ” De la inima spre cer”, nici nu banuiam ca o sa ajung la Miscarea Legionara. La inceput incalecasem bine subiectul, tinand fraiele strans in pumn. Dar incet-incet, gloaba s-a pus pe mancat jaratec si sa arunce din copite, luand-o mai mult razna, decat condusa de mine. Asa ca a fost mai mult dorinta ei decat a mea, de a ma ocupa de Legiune. Mai ales ca in privinta asta eram ignorantul perfect!
Sigur ca imi fluturasera si mie pe la urechi vorbe precum “Horia Sima”, “Traisca legiunea si Capitanul” sau “Corneliu Zelea Codreanu”, cam la fel cum mi-a trecut si expresia “Ouagadougou”, despre care stiu doar ca e capitala unui stat de prin Africa. Dar mai mult, spre rusinea mea de-acum, nu stiam nimic despre Miscare. Noroc cu gloaba!
Asta numesc eu acum, dupa ce m-am desteptat, “autonomia operei literare” care, in anumite cazuri fericite se desprinde de autor, pornind cumva singura la drum, tragandu-l pe acesta, de urechi, dupa ea. Avantaje multiple, pentru ca daca se va trezi vre-un adormit sa-mi reproseze ca am scris “prea frumos” despre Legiune, o sa ridic, inocent, din umeri, o sa arat spre martoaga si o sa-l invit, politicos, s-o pupe sub coada.
Pentru ca o jignire mai mare nu ar putea cineva sa-mi aduca! Nu “frumos”, ci ADEVARAT am vrut eu sa scriu despre Legiunea lui Codreanu! Si fiindca vorba lunga-i saracie, sa redau mai jos un capitol din carte, pe care invit sa-l conteste cine-o vrea, daca il tin “bilutele”:

“A spune că Mişcarea Legionară n-a comis crime ar fi un neadevăr! Dar a pretinde că Legiunea este o organizaţie criminală este o blasfemie. Ca să constatăm obiectiv unde se situează Mişcarea din punctul acesta de vedere, e necesar să facem o comparaţie. Pe site-ul Businessday.ro a apărut la 25.08.2009 o statistică despre evoluţia criminalităţii în România între 1997 şi 2007. Iată un fragment din acest articol ce ne interesează pe noi în mod deosebit:

Numărul persoanelor condamnate pentru omor a fost de 756 în 2007, comparativ cu aproape 1500 în 1997.

În primul rând, vom considera numărul celor condamnaţi pentru omor egal cu cel al victimelor, deşi nu este de la sine înţeles că numărul criminalilor trebuie să coincidă exact cu al victimelor. În lipsa unei alte statistici, luăm aproximarea asta ca acceptabilă. Vom considera de asemenea toate evoluţiile în timp a evenimentelor ca liniare. Astfel, între 1997 şi 2007, adică în 10 ani, au fost ucise în medie, în România:

(1500+756)/2= 1128 de persoane pe an

Dacă vom considera pentru simplificare că România a avut 20 de milioane de locuitori în această perioadă, rezultă că într-un an la suta de mii de locuitori s-au produs:

1128 / 200 = 5,6 crime.

Legiunea a crescut din anul 1927 de la înfiinţare până la rebeliune, în 1941, la un milion de adepţi. În această perioadă au fost comise de legionari (nu de Legiune!) următoarele crime: asupra lui Duca, Stelescu, Călinescu, Iorga, Madgearu şi asupra celor 64 de arestaţi de la Jilava:

(69/5) / (1940-1927) = (69/5)/13 = 1,06, socotite pe an şi la suta de mii de legionari

Deci Legiunea a avut în toată perioada ei o rată a criminalităţii de 5 ori mai mică decât criminalitatea medie din România actuală. Să vedem însă care a fost situaţia până la moartea lui Corneliu Zelea Codreanu, când în Legiune nu intra oricine şi când ochiul vigilent al Căpitanului veghea la aplicarea doctrinei fără nici cea mai
mică abatere! Între 1927 şi 1938 s-au produs doar două crime: victimele au fost Duca şi Stelescu. Dacă considerăm statistic că în această perioadă de 11 ani în Legiune au fost înscrişi în medie doar două sute de mii de legionari, rata criminalităţii este de:

(2/2) /11 = 0,09 crime pe an la suta de mii de legionari.Acest mic exerciţiu aritmetic ne dovedeşte fără putinţă de tăgadă mai multe lucruri:1) Că legionarii au fost departe de a putea fi consideraţi criminali.2) Că Doctrina Legionară este una creştină şi umană.3) Că Legiunea a fost sub mâna lui Codreanu o organizaţie în care crima nu şi-a avut loc. Când ea a apărut totuşi, a fost doar un fenomen simptomatic şi izolat, aflat la o rată a criminalităţii atât de redusă, încât ar fi pentru societatea românească actuală, dacă şi-ar propune, un obiectiv imposibil de atins4) Murdăriile care se debitează pe seama Legiunii că ar fi fost o mişcare paramilitară criminală sunt doar manipulări josnice, nesusţinute de fapte.

5) Că poporul român, supus unei agresiuni pe toate planurile, economic, cultural, patrimonial, social, politic, educaţional, moral, şi-a pierdut din vitalitate şi conştiinţă, ceea ce impune grabnice măsuri de reabilitare.
6) Răspândirea disciplinei şi educaţiei legionare în mijlocul naţiunii ar conduce şi la scăderea ratei criminalităţii, pe lângă ridicarea nivelului de conştiinţă al cetăţenilor. Rezultă că este de datoria oricărui român conştient ca să cunoască şi să răspândească Doctrina Legionară, spre binele neamului. Este o datorie a fiecăruia dintre noi ca să devină un factor activ la propagarea legionarismului printre cei din jurul nostru.
7) Apogeul Mişcării Legionare a fost atins în anul 1938, anul morţii Căpitanului. După el, Mişcarea a început să decadă, disciplina s-a redus, criteriile de admitere în Legiune s-au relaxat, ea a fost penetrată de spioni de toate felurile şi de agenţi comunişti, iar cei mai buni conducători ai ei (aproape 300 la număr) au fost executaţi fără judecată de călăii lui Carol. Nici nu avea cum să nu decadă! Şi totuşi, aşa decăzută cum a ajuns a reuşit să arate lumii că, aflată la guvernare doar patru luni, în condiţii deosebit de grele, s-au putut realiza lucruri care azi, cu un stat aşezat, democratic, cu o constituţie liberală, cu ajutoare de la Uniunea Europeană, nici nu ni le putem imagina: un buget excedentar, politicieni cinstiţi şi devotaţi neamului, distribuirea corectă a resurselor, apărarea drepturilor cetăţeanului, programe de dezvoltare într-adevăr durabile, armonie socială, un sistem de promovare al valorilor eficient, dizolvarea găştilor profitoare, care erau şi atunci nişte lipitori hulpave pe trupul ţării, ca şi acum…

8) Disciplina Legionară trebuie să fie una de fier.

Iată ce multe adevăruri pot ieşi la iveală dintr-o mică socoteală de aritmetică de clasa a doua.”

Deci, zic eu, ca rauvoitorilor le-am inchis gura, macar pana le-o va inchide pamantul! Dar ce facem cu romanii care, loviti de pasivitate in moalele capului, nu protesteaza atunci cand Legiunea, pe nedrept, este acuzata ca ar fi o organizatie criminala? Vrem sa le-o spunem clar si fara manusi aici: Cine e de acord, chiar si prin tacere, cu afirmatia ca “Legiunea a fost o organizatie criminala”, este implicit, prin deductie logica, de acord cu asertiunea ca “Poporul roman este un popor de criminali”.